În urma alegerilor parlamentare din decembrie 2024 și a negocierilor ulterioare, s-a format o nouă coaliție de guvernare compusă din PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților. Prezența în coaliție a două partide care au făcut parte și din guvernarea anterioară indică o relativă continuitate la nivel politic, însă nu și în ceea ce privește politicile climatice și de decarbonizare. Acest lucru reiese din programul de guvernare al noii coaliții, publicat la finalul lui 2024, care oferă o privire de ansamblu asupra priorităților la nivel național pentru următorii patru ani. Viziunea noului guvern este influențată inclusiv de noua realitate politică determinată de rezultatele alegerilor parlamentare și anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională.
Deși economia europeană a resimțit puternic efectele pandemiei de Covid-19 și ale crizei energetice, iar discursul global cu privire la schimbările climatice devine treptat mai ostil, Uniunea Europeană și-a reafirmat poziția și intențiile de a fi un lider climatic la nivel global. Noul mandat al Comisiei Europene urmărește să continue procesul de tranziție climatică pentru continent, printr-o abordare pragmatică ce ar îmbina obiectivele de decarbonizare, competitivitate și creștere economică prin revitalizarea producției industriale. Uniunea are deja o țintă de reducere a acestor emisii cu 55% până în 2030 și urmează să adopte o țintă pentru 2040, pornind cel mai probabil negocierile de la o țintă de reducere cu 90% a emisiilor. Aceste ținte ambițioase trebuie, însă, cuplate cu nevoia de creștere a competitivității industriale, sinonimă cu transformarea proceselor de producție și lansarea de noi industrii ale tehnologiilor curate.
Așadar, dezvoltarea economiei și reindustrializarea României ar trebui să meargă în tandem cu aceste angajamente, poziționând România ca un lider în tranziția spre o economie curată. Aceste obiective însă nu pot fi atinse fără un program ambițios de investiții publice și scheme de susținere, care sunt necesare într-o perioadă cu spațiu fiscal redus la nivel național. Actualul program de guvernare nu reflectă pe deplin aceste provocări și priorități.
Guvernanța schimbărilor climatice, pe plan secund în lista priorităților de guvernare
La momentul actual, România se află în plin proces de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) cu obiectivul de a deveni membru până în anul 2026. În anul 2024, OCDE a recomandat întărirea sistemului de guvernanță climatică prin adoptarea unei legi cadru a climei și înființarea unui consiliu științific consultativ pentru schimbări climatice. Aceste recomandări au fost integrate în programul de guvernare 2023-2024, însă au fost doar parțial implementate: înființarea unei legi a climei nu s-a concretizat, iar recomandarea privind consiliul științific consultativ a avut un parcurs anevoios până la legiferare, nefiind nici acum înființat. Astfel, aceste obiective, deși asumate de fostul guvern, rămân nerealizate.
Schimbările climatice sunt menționate sporadic în noul program de guvernare, iar adoptarea unei legi-cadru a climei nu mai este menționată. În domeniul schimbărilor climatice, noul guvern își propune doar continuarea asigurării surselor de finanțare pentru „implementarea proiectelor actuale în domeniile reducerii de emisii și adaptarea la schimbările climatice, în contextul îndeplinirii de către România a obligațiilor privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”. Această formulare vagă lasă semne de întrebare, mai ales având în vedere că țintele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră diferă între documentele principale de planificare climatică strategică, Strategia pe Termen Lung a României de Reducere a Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră, (SLT) și Planul Național Integrat pentru Energie și Schimbări Climatice (PNIESC). STL, care setează obiectivele și programele României pentru abordarea schimbărilor climatice pe termen lung, este deja învechită. Neconcordanța acestei strategii cu PNIESC, recent actualizat, evidențiază lipsa coerenței între politici, pe care o lege cadru a climei ar putea-o rezolva.
Pe lângă această abordare insuficientă a atenuării schimbărilor climatice, nici adaptarea la schimbările climatice nu beneficiază de mai multă atenție. Impactul schimbărilor climatice este din ce în ce mai vizibil, dar nu există referințe clare la implementarea Strategiei Naționale de Adaptarea la Schimbările Climatice, care fără o susținere politică puternică riscă să întâmpine deficiențe de punere în aplicare.
Programul de guvernare prezintă lacune și în ceea ce privește impactul socio-economic al politicilor climatice, și conștientizarea publicului asupra acestuia. Spre exemplu, coaliția nu prezintă un plan pentru a gestiona potențialul impact asupra cetățenilor al noului sistem de comercializare a certificatelor de emisii (ETS2), adoptat la nivel de Uniune în 2023, ca parte a revizuirii directivei ETS. Această directivă prevede, în esență, impunerea unui preț asupra emisiilor de CO2 care rezultă din consumul de combustibili fosili în sectoarele transportului rutier și al clădirilor. Atenuarea impactului asupra consumatorilor vulnerabili este prevăzută la nivel de Uniune printr-un Fond Social pentru Climă (FSC), care ar urma să fie gestionat de statele membre prin Planuri Sociale pentru Climă. Programul de guvernare menționează doar că 30% din fondurile din FSC alocate României vor fi distribuite până în 2028, fără a oferi alte detalii.
ETS2 este un instrument cu beneficii importante la nivelul UE (reducerea emisiilor cu 42% până în 2030), astfel contribuind la atenuarea schimbărilor climatice și stimularea adoptării de alternative cu emisii reduse de CO2 în gospodării și în transportul rutier. Potențialul impact al ETS2 asupra gospodăriilor, chiar dacă nu va fi dramatic în primii ani, riscă să creeze probleme de acceptare socială cu privire la necesitatea unor astfel de politici climatice.
Fondul Social pentru Climă reprezintă o oportunitate pentru decidenți de a răspunde mai multor provocări socio-economice existente. Măsurile desemnate ar putea preveni potențialul impact asupra celor vulnerabili în urma introducerii ETS2, dacă sunt formulate și țintite corespunzător în urma unui dialog constructiv cu publicul și părțile interesate.
În general, dialogul cu publicul despre politicile climatice trebuie ancorat în cele mai noi dovezi științifice, întărind legitimitatea măsurilor climatice la nivelul opiniei publice și contracarând narativele false și dezinformarea. O mai bună utilizare a expertizei științifice, spre exemplu prin consiliul consultativ pentru climă, ar putea contribui la îmbunătățirea politicilor climatice prin intermediul consilierii independente a experților și sporirea capacității instituționale. Programul de guvernare menționează doar susținerea cercetării în domenii strategice și provocări societale precum schimbările climatice, dar nu menționează concret ariile de cercetare și integrarea acestei munci în procesul de dezvoltare de politici publice.
Reindustrializarea economiei trebuie să meargă la unison cu decarbonizarea
În 2024 au avut loc discuții intense privind decarbonizarea industriei energo-intensive, care vor continua să ocupe un loc important pe agenda europeană și națională. România a lansat în 2024 Programul Național de Sprijin pentru Marea Industrie și a anunțat elaborarea unui Plan Industrial al Pactului Verde pentru România (GDIP). Acest Plan va fi lansat în vara anului 2025, urmărind să identifice prioritățile pentru transformarea industriei românești și sursele de finanțare pentru menținerea competitivității industriei în contextul decarbonizării accelerate la nivel european. Deși GDIP pentru România este deosebit de relevant având în vedere portofoliul de politici industriale europene prevăzute pentru 2025, acesta nu a fost menționat în programul de guvernare.
Coaliția își propune obiective ambițioase în ceea ce privește reindustrializarea economiei, potrivit planului de guvernare. În 2025, are scopul de a realiza investiții în valoare de circa 8% din PIB, cu accent pe infrastructura de transport, unde sunt promise cele mai mari investiții din istoria României pentru autostrăzi, drumuri expres și infrastructură feroviară. Aceste investiții vor putea susține, implicit, și producătorii domestici de materiale de construcții, inclusiv din siderurgie și ciment. Guvernul urmărește să aloce stimuli economici în valoare de circa 10 miliarde de euro anual pentru revitalizarea producției industriale naționale. În plus, se propune dublarea producției de materii prime și materiale de construcții, realizate în România, ce vor fi utilizate în proiectele de infrastructură până în 2028.
Planul de guvernare omite, însă, să menționeze în ce măsură aceste investiții vor fi aliniate cu planul de decarbonizare industrială al României. Potrivit raportului Draghi, care stă la baza politicii industriale europene actuale, competitivitatea va merge la unison cu decarbonizarea, prin stimularea producției de tehnologii curate în Europa și adoptarea a noi procese industriale cu emisii reduse de carbon. Prin urmare, investițiile în industria și infrastructura României ar trebui folosite drept oportunități pentru tranziția industriei energo-intensive. Un exemplu, în acest sens, ar fi condiționarea investițiilor de îndeplinirea unor clauze de decarbonizare. Potrivit estimărilor realizate de guvern, România are nevoie de circa 300 miliarde de dolari pentru a deveni neutră din punct de vedere climatic până în 2050, dintre care aproximativ 100 miliarde de euro vor fi alocate din fonduri publice. Magnitudinea acestor costuri cere urgent o aliniere a politicii de reindustrializare cu decarbonizarea și un angajament clar în ceea ce privește creșterea susținerii financiare, prin absorbția accelerată a fondurilor europene existente și utilizarea eficientă a fondurilor naționale.
Așadar, investițiile României în industrie (directe sau indirecte, inclusiv cele în infrastructură), ar trebui condiționate de îndeplinirea unor criterii clare prin care beneficiarii să demonstreze că fondurile vor fi utilizate inclusiv în soluții și tehnologii de producție curate. Aceste cerințe nu reprezintă doar un moft în materie de sustenabilitate, ci o condiție esențială pentru a asigura competitivitatea și reziliența industriei din România pe termen lung. Orizontul de timp pentru decarbonizare este presant. Începând cu 2034, operatorii industriali vor suporta integral costurile pentru emisiile generate, iar în absența unui plan clar de investiții pentru decarbonizare, se expun riscului unei creșteri semnificative a costurilor de producție. În același timp, noile propuneri de politici publice ar trebui aliniate cu planurile deja adoptate, cum ar fi Planul Național de Achiziții Publice Ecologice 2025-2030, care setează criterii ecologice pentru achizițiile publice din România, inclusiv pentru proiectele de construcții de clădiri și infrastructură, începând cu 2026.
Soluțiile de decarbonizare industrială sunt, în multe cazuri, costisitoare și trebuie implementate în baza unei prioritizări clare. În acest sens, programul de guvernare manifestă o lipsă de pragmatism în ceea ce privește alocarea eficientă a resurselor, țintită către utilizarea celor mai viabile tehnologii de decarbonizare disponibile. Spre exemplu, menționarea utilizării tehnologiilor de Captare și Stocare a Carbonului (CCS) în producerea energiei electrice pe bază de cărbune este contraproductivă. Există alternative mult mai eficiente din punct de vedere economic pentru decarbonizarea mixului energetic, iar România are deja un angajament legiferat pentru a elimina cărbunele din sistemul energetic până în 2032. Propunerea recentă a Ministerului Energiei de a prelungi perioada de utilizare a cărbunelui subliniază, pe de o parte, întârzierea implementării proiectelor care ar fi permis tranziția regiunilor carbonifere către surse curate de energie și, pe de altă parte, reprezintă un semnal de alarmă în contextul angajamentelor asumate de România în PNRR. În plus, în lipsa infrastructurii necesare pentru transportarea și stocarea CO2, România ar putea utiliza CCS cel mai devreme în 2033. Mai degrabă, tehnologia CCS trebuie prioritizată pentru industriile cu puține alternative de decarbonizare (cum ar fi producțiile de ciment și var sau industria chimică). Nu în ultimul rând, este nevoie de o mapare clară a industriilor prioritare pentru investițiile în soluțiile de transformare industrială (mai ales CCS și hidrogen regenerabil), acompaniată de un plan de dezvoltare a infrastructurii aferente necesare.
Alinierea politicilor climatice și industriale este esențială pentru competitivitatea României
Actualul program de guvernare ridică numeroase semne de întrebare cu privire la modul în care politicile conexe schimbărilor climatice și reindustrializării vor fi abordate de către guvern. Având în vedere țintele intermediare așteptate să fie propuse de Comisia Europeană pentru 2040, dar și noile priorități de pe agenda europeană cu privire la revitalizarea industriei prin decarbonizare și sporirea competitivității, este esențial ca Guvernul României să acționeze coerent și hotărât în următorii patru ani, pentru a crea condițiile necesare dezvoltării unei economii reziliente, curate și competitive.
Un prim pas esențial va fi evaluarea impactului, pe termen mediu și lung, al politicilor adoptate la nivel european și național. România anului 2025 nu se poate mulțumi doar să implementeze programe de „Renaștere industrială prin Productivism”, fără a ține cont de imperativele cu care se confruntă industria energo-intensivă în materie de decarbonizare. De asemenea, o abordare mai atentă a impactului socio-economic al tranziției devine esențială, fiind necesar un dialog structurat, transparent și constant cu publicul. Nu în ultimul rând, coerența politicilor climatice și industriale, precum și al altor arii conexe, va fi esențială pentru a evita disconcordanțele și ineficiențele în atingerea obiectivelor pe termen lung.
În următorii patru ani, România își poate revitaliza producția industrială, prin adoptarea concomitentă a măsurilor de sporire a competitivității și de atenuare a schimbărilor climatice. Pentru a fructifica aceste șanse, este nevoie de o abordare țintită: maparea soluțiilor de reindustrializare curată și planificarea infrastructurii ca un motor al accelerării transformării economice, susținută de un angajament politic clar.
Ana-Maria Niculicea, EPG Researcher
Ana-Maria Niculicea is a Researcher at Energy Policy Group, in the Clean Economy programme. She coordinates research activities on climate governance with a focus on enhancing national climate governance and the social acceptance of the transition to a low carbon economy. Additionally, she conducts research on social acceptance of CCUS technologies in the Horizon2020 ConsenCUS project.
She holds a MSc in Politics, Economics and Philosophy from University of Hamburg and a bachelor’s degree in Political Science from National University of Political Studies and Public Administration.
Contact: ana.niculicea@enpg.ro