Industry & transport decarbonisation

Carbon pricing is widely seen as an effective policy option to pursue reductions in GHG emissions. Either through carbon taxes or emissions trading systems (cap and trade), carbon pricing reduces the negative externality of GHG emissions. By putting a price on emissions, economic agents can incorporate this cost in their investment, production, and consumption decisions. In time, this leads to lower emissions. At the same time, this policy can have negative effects on the economy and households, associated with the additional cost of emissions. Research shows that the negative effects can be alleviated or even reversed through revenue redistribution. The sums collected by Governments can be directed toward investment in low-emissions alternatives and support for low-income households. The European Union’s Emissions Trading System represents a significant example of carbon pricing. It covers emissions from industry and electricity generation and has been effective at achieving emissions reductions. Recently, a separate Emissions Trading System has been introduced for buildings and road transport (ETS2), with the aim of generating similar results in these sectors. There is concern that ETS2 may affect low-income households and the economy in general by purposely increasing the prices of emissions-intensive goods. To address this, the EU also adopted the Social Climate Fund, which uses part of the revenue collected by auctioning emissions allowances to finance investments in low-carbon technologies and support for low-income households. In this context, this paper adds to the extensive body of evidence on the economic impact of carbon pricing with revenue redistribution. It presents the results of a simulation model of a hypothetical carbon tax in Bulgaria, Germany, Hungary, Poland, and Romania. The macroeconomic impact is evaluated by calculating the effects of this carbon tax on GDP and employment by sector. At micro level, the focus is on households budget, namely on welfare losses across deciles and energy poverty, before and after revenue redistribution. This project is part of the European Climate Initiative (EUKI). EUKI is a project financing instrument by the German Federal Ministry for Economic Affairs and Climate Action (BMWK). The EUKI competition for project ideas is implemented by the Deutsche Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit (GIZ) GmbH. It is the overarching goal of the EUKI to foster climate cooperation within the European Union (EU) in order to mitigate greenhouse gas emissions. For more details, please visit: www.euki.de. Constantin Postoiu, EPG Head of Data Analytics Constantin is the Head of Data Analytics at EPG. He holds a PhD in Regional Development and a Master Degree in European Economics, both from Bucharest University of Economic Studies. From 2015 to 2017 he worked as advisor to the Chancellery of Prime Minister Dacian Ciolos where he led data driven policies and advised on education, poverty and public administration reform. Prior, he was a trainee at the EU Committee of the Regions, Europe 2020 Monitoring Platform. Passionate about data analysis and data-based policies, he is also a member of the Advisory Council for the Evaluation of the Impact of Normative Acts, in the Romanian Government. Contact: constantin.postoiu@enpg.ro

Deși capacitățile de producție industrială s-au micșorat semnificativ în ultimele 3 decenii, acestea păstrează o contribuție de 16.5% la valoarea adăugată brută națională, și asigură aproximativ o cincime din forța de muncă activă din România. Având în vedere această importanță economică strategică, producătorii de oțel, ciment, chimicale și produse petroliere trebuie să se adapteze rapid la noua realitate a industriei europene, marcată de constrângeri în privința emisiilor de gaze cu efect de seră.

Romania’s industry will need to transform fundamentally to align with climate commitments and remain competitive in a low-carbon world. With increasing pressure from EU policy and a race to decarbonise industrial production in EU Member States, there are progressively fewer windows of opportunity for implementing the new processes and technologies required for greening heavy industry. A fragmented national policy framework and a narrow fiscal space mean that Romania will face significant difficulties in keeping its industry competitive. However, it also has key advantages it can capitalise on to become a low-carbon industry leader. To achieve economy-wide net zero emissions by 2050, the main pathways for industrial decarbonisation are electrification, continuous improvements in energy and resource efficiency, the uptake of renewable hydrogen and other low-carbon fuels, and carbon capture, utilisation, and storage. Romania’s primary steel, cement, and chemicals production (particularly fertilisers) require the deepest transformation to enable industrial emissions reductions. The technologies needed to achieve these changes are costly, have long lead times, and in some cases imply new materials and supply chains. Furthermore, industrial transformation is not just technological – concerted action will be needed to safeguard the rights of workers in industrialised regions and prepare them for meaningful employment in Romania’s decarbonised industries and in those new industries which may emerge. To decarbonise Romania’s industry sustainably and justly, three main areas of action must be addressed: industrial policy, funding and market creation, and infrastructure development. Firstly, Romania needs a cornerstone industrial strategy anchored in long-term climate commitments and driven by selective support rather than across-the-board crisis management. This industrial strategy must clearly assign responsibilities to competent authorities, commit to funding and financing instruments, and address socio-economic impact, supply chain management, and research, development, and innovation. Romania’s wider domestic policy framework, as well as its positioning in EU negotiations, must also be consistent with the commitments and goals of its industrial policy. Secondly, industrial transformation in Romania will require a massive mobilisation of funding and the stimulation of new markets for green industrial products. As a country with a comparatively low fiscal space, Romania cannot rely excessively on state aid granted to industrial producers, as done in countries such as Germany and France. Instead, eventual state aid schemes targeted at competitive industries should be complemented by the use of EU funding opportunities, including the Modernisation Fund and the Innovation Fund, the unlocking private financing, and the implementation of green public procurement to stimulate a reliable lead market for products such as low-carbon steel and concrete. There are significant opportunities in this space, given Romania’s massive planned spending on large-scale infrastructure projects. Finally, decarbonising Romania’s industry will require huge infrastructure for enabling renewable electricity, hydrogen transport, and carbon dioxide (CO2) transport and storage. The scale of the challenge is significant: electricity consumption will increase and its geographical distribution will change, straining an unprepared transmission grid; new pipelines will be needed for hydrogen and CO2 transport; and CO2 storage capacities must be developed very rapidly. Romania must thus invest significantly in the expansion and strengthening of the electricity transmission grid, and in essence start from scratch in developing a network of hydrogen and CO2 pipelines, as well as CO2 storage. These key actions for decarbonising Romania’s industry will not be easy. They will require massive investment, coordination within the state apparatus and with industry, and significantly more political engagement on the subject. However, the benefits are undeniable: increased industrial competitiveness, a well-prepared workforce, reliable infrastructure, and a significant contribution to Romania’s climate ambitions. Reaping these benefits will depend first and foremost on understanding the magnitude of the challenge, and subsequently on internalizing it in concrete policy, funding, and infrastructure measures to enable decarbonisation at the required scale and pace. Luciana Miu, EPG Head of Clean Economy Luciana Miu is the Head of Clean Economy at Energy Policy Group. She holds a Master’s degree in Sustainable Energy Systems from the University of Edinburgh and a PhD in Energy Efficiency of Residential Buildings from the Imperial College London. Before joining EPG, Luciana worked for the UK Parliament and for the British Government’s Department of Business, Energy and Industrial Strategy (BEIS), as well as a consultant for Climate-KIC and London City Hall. Contact: luciana.miu@enpg.ro

Currently, Romania does not have a comprehensive climate policy framework and relies mostly on transposed EU legislation to formulate targets and plans. Institutional responsibilities on climate change tend to be scattered, with insufficient coordination, weak accountability mechanisms, and a lack of long-term planning based on scientific evidence.

Asociația Energy Policy Group (EPG) apreciază faptul că Ministerului Energiei a publicat spre consultare Proiectul de Lege privind măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene offshore în intervalul de timp asumat. Guvernul dovedește astfel angajamentul privind  dezvoltarea producției de energie eoliană offshore în România și atingerea obiectivelor de decarbonizare. De asemenea, EPG consideră benefic faptul că dezvoltarea capacităților eoliene offshore este stimulată prin intermediul unei scheme de sprijin de ajutor de stat de tipul CfD. Totuși, experții EPG au propus o serie de sugestii de revizuire în cadrul consultării publice, pentru o mai bună corelare a proiectului cu obiectivele de decarbonizare. În primul rând, asociația propune o revizuire în sus a țintei asumate privind capacitățile eoliene offshore instalate, respectiv 3GW până în anul 2035. Considerăm că, în contextul creșterii țintelor de decarbonizare asumate la nivelul UE până în 2030, România ar trebui să își asume o țintă de cel puțin 3GW capacități eoliene offshore instalate încă din anul 2032. Asociația mai atrage atenția și asupra procedurii anevoioase de obținere a avizelor necesare pentru proiectele de exploatare a energiei eoliene offshore și propune înființarea unui one-stop-shop. De asemenea, EPG consideră că proiectul înaintat trebuie să ia în calcul cooperarea transfrontalieră cu Bulgaria pentru dezvoltarea noilor capacități.  EPG va continua să se implice în procesul de consultare al Proiectului de Lege privind măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene offshore, prelungit de curând până la 1 septembrie 2023. Citate Radu Dudău - EPG President: "Este lăudabil efortul Ministerului Energiei de a pune în consultare publică Proiectul de Lege privind exploatarea energiei eoliene offshore. Proiectul prezintă un calendar al etapelor dezvoltării energiei eoliene offshore, ceea ce asigură claritate și predictibilitate. Totuși, anul 2035 reprezintă un termen mult prea extins pentru o capacitate offshore de 3GW. Considerăm că etapele prezentate pot fi scurtate, pentru a se fixa ca țintă anul 2032. De asemenea, ținta de capacitate ar trebui să fie mai ambițioasă.  După cum arată studiul EPG, Offshore wind – the enabler of Romania’s decarbonization (2023), România va trebui să dezvolte 15GW de capacități eoliene offshore în Marea Neagră pentru a atinge neutralitatea climatică în anul 2050, din care 5GW ar trebui instalați până în anul 2030.  În competiția de a oferi investitorilor energie electrică verde și accesibilă ca preț, România trebuie să susțină accelerarea investițiilor în surse regenerabile. Electrificarea economiei, trecerea la electro-mobilitate, dezvoltarea sectorul hidrogenului fără emisii – toate au nevoie de surse regenerabile de energie. Acestea sunt argumente pentru a trata eolianul offshore drept o șansă economică și o prioritate a sectorului energetic național." Mihnea Cătuți – EPG Head of Research: "Propunerea legislativă este bine structurată, iar atribuțiile autorităților competente au fost identificate cu atenția cuvenită, totuși considerăm esențială simplificarea procesului de obținere a avizelor pentru construirea centralelor eoliene offshore. Acesta este anevoios și greu de manevrat, având în vedere numărul mare de instituții diferite care trebuie contactate de potențialii dezvoltatori. Pentru a asigura o parcurgere mai facilă a proceselor administrative, recomandăm înființarea unui one-stop-shop în cadrul ACROPO sau al Ministerului Energiei care să ghideze dezvoltatorii în procesul birocratic și să mențină legături instituționale cu toate autoritățile de la care trebuie obținute avize.   De asemenea, un aspect important asupra căruia dorim să atragem atenția este prevederea referitoare la punerea în funcțiune a centralei eoliene offshore, care dacă nu va avea loc în cel mult 7 ani de la data încheierii contractului de concesiune, acesta din urmă va fi reziliat. O astfel de prevedere ar pune o presiune majoră asupra dezvoltatorilor de proiecte, fără a-i asista sau stimula în dezvoltarea centralelor eoliene offshore. Înțelegem obiectivul decidenților privind ținta de dezvoltare a 3GW de capacități eoliene offshore, însă autoritățile trebuie să ia în considerare cel puțin două aspecte esențiale: (i) timpul necesar obținerii documentației obligatorii privind aprobarea de dezvoltare pentru construirea centralei electrice eoliene offshore, respectiv birocrația asociată în cazul în care nu este diminuată și (ii) potențiale șocuri pe partea ofertei, respectiv lanțul valoric, așa cum economia globală le-a suferit în perioada pandemiei Covid-19. Prin urmare, rezilierea contractului de concesiune trebuie să fie o opțiune de ultimă instanță, luată abia după epuizarea tuturor celorlalte mecanisme legale de mediere." Alina Chiriță (Arsani) – EPG Head of Energy Systems: "Publicarea Proiectului de Lege privind exploatarea energiei eoliene offshore reprezintă un pas important în dezvoltarea producției de energie eoliană offshore în România și în atingerea obiectivelor de decarbonizare. Totuși, documentul nu include nicio referire la colaborarea transfrontalieră dintre România și Bulgaria, respectiv a licitațiilor coordonate, în vederea dezvoltării capacităților eoliene offshore în Marea Neagră.  Conform studiului EPG, Offshore wind – the enabler of Romania’s decarbonization (2023), dezvoltarea unui proiect comun România-Bulgaria, pe bază de insulă energetică (energy island), cu o capacitate de 3GW de pentru fiecare dintre cele două state (6GW în total), ar reprezenta o variantă optimă până în anul 2030, atât din punct de vedere al securității energetice, cât și al costurilor asociate. Investițiile României într-un astfel de proiect sunt estimate la 8,4 miliarde euro, iar producția anuală de energie electrică la 9,8TWh.  Mai mult, EPG în parteneriat cu Center for the Study of Democracy (CSD) din Bulgaria au pus bazele Black Sea Renewable Energy Coalition în luna iunie 2023. Obiectivul Coaliției este acela de a reuni actori relevanți în sectorul energiei eoliene offshore din România, Bulgaria, Ucraina și Turcia, cu precădere din rândul dezvoltatorilor de proiecte și asociațiilor relevante din domeniul mediului, în vederea armonizării pozițiilor acestora și implicit accelerării dezvoltării proiectelor. Astfel, considerăm necesară includerea referirilor cu privire la colaborarea dintre România-Bulgaria, cu atât mai mult cu cât planificarea și cooperarea regională dintre cele două state poate stimula dezvoltarea energiei eoliene offshore din Marea Neagră și, implicit, economiile de scară." Persoane de Contact Radu Dudău - EPG President: radu.dudau@enpg.ro Mihnea Cătuți - EPG Head of Research: mihnea.catuti@enpg.ro Alina Chiriță (Arsani) – EPG Head of Energy Systems: alina.chirita@enpg.ro

Tehnologiile de captare, utilizare și stocare a carbonului (CCUS) vor fi elemente-cheie pentru decarbonizarea industriei grele din România, mai ales pentru sectoarele cu emisii de dioxid de carbon care nu pot fi reduse. Recent, EPG a analizat principalele bariere în calea implementării CCUS în România, printre care se numără lipsa unui cadru de reglementare și de finanțare adecvat și absența infrastructurii de transport și stocare. Pe lângă aceste obstacole, care împiedică dezvoltarea proiectelor CCS în România, EPG a identificat în cadrul proiectului european ConsenCUS (Horizon 2020) o serie de elemente suplimentare, mai puțin cunoscute, care trebuie abordate în politicile naționale privind decarbonizarea industriei prin CCUS.  O primă considerație se referă la unde și cum vor fi aplicate tehnologiile CCUS. În România, principalele sectoare pentru care captarea carbonului reprezintă o soluție indispensabilă sunt producția de ciment, sectorul chimic și rafinarea petrolului. Deși captarea emisiilor se poate face și în alte industrii, și chiar și în centralele energetice, pentru acestea sunt mai potrivite alte măsuri de decarbonizare, cum ar fi electrificarea. De aceea, tehnologiile CCUS nu sunt soluții miraculoase pentru toate sectoarele economiei, ci ele trebuie direcționate către sectoarele care nu au alte alternative, sau în scopul obținerii de “emisii negative”, prin captarea dioxidului de carbon direct din atmosferă.  Pe lângă alegerea cumpătată a sectoarelor pentru aplicarea CCUS, trebuie selectate și aplicațiile CCUS cu cea mai mare contribuție la prevenirea schimbărilor climatice. Spre exemplu, utilizarea dioxidului de carbon pentru producția de carburanți sintetici, care emit dioxid de carbon prin ardere, va avea per total un impact climatic mai mic decât stocarea permanentă în subteran. Aceste diferențe sunt nuanțate, iar pentru asigurarea unui impact climatic minim, care să justifice investițiile semnificative necesare, proiectele CCUS trebuie evaluate pe întreg lanțul de proces, de la sursa emisiilor captate până la destinația lor finală. Pe acest lanț de proces trebuie determinat atât impactul climatic, cât și cel asupra mediului înconjurător – spre exemplu, tehnologiile mature de captare a carbonului folosesc drept solvenți aminele, care pot avea un impact negativ asupra mediului dacă nu sunt bine monitorizate.  Optimizarea tehnologiilor CCUS nu se oprește la considerațiile legate de sectoarele beneficiare și de impactul climatic sau de mediu. În primul rând, tehnologiile CCUS sunt într-un proces continuu de cercetare, dezvoltare și inovare, unde experiența României în universități și institute de cercetare poate fi un atu important. De asemenea, România ar putea deveni un centru important pentru producția tehnologiilor CCUS în sine (de exemplu, unitățile de captare, conductele pentru transport, echipamentul de injectare), pe care Uniunea Europenă le favorizează pentru creșterea independenței față de importuri tehnologice.   Pentru a optimiza și proiectele CCUS, implementarea lor trebuie să aibă în vedere și potențialul de cooperare trans-sectorial și trans-național, prin care pot fi agregate fluxurile de dioxid de carbon captate de la diverși operatori, care să fie apoi transportate și stocate cu infrastructură comună. Acest lucru ar permite reducerea costurilor de infrastructură și partajarea riscului și a răspunderii operatorilor, în special în zonele puternic industrializate, unde sunt prezenți mulți operatori industriali – spre exemplu, zona Ploiești-Dâmbovița. În vederea formării acestor clustere pentru CCUS, trebuie stabilite modele clare de finanțare și de partajare a riscurilor, precum și un dialog transparent și susținut cu comunitățile locale.   Aceste considerente aferente tehnologiilor CCUS, mai puțin vizibile decât aspectele de regulament și finanțare, trebuie incluse de la început în politicile și planurile privind viitoarele proiecte de anvergură. Proiectele CCUS pot aduce beneficii economiei României nu numai prin susținerea decarbonizării industriei grele, ci și prin dezvoltarea producției de tehnologii de prevenire a schimbărilor climatice. Tocmai din acest motiv, oportunitățile semnificative prezentate de aceste tehnologii trebuie preluate cu o abordare holistică din punct de vedere al impactului.  Acest document a fost redactat în cadrul proiectului ConsenCUS, finanțat prin programul de cercetare și inovare Horizon 2020 al Uniunii Europene în cadrul acordului de finanțare nr. 101022484. Întregul Policy Paper poate fi consultat AICI. Luciana Miu, EPG Head of Clean Economy Luciana Miu is the Head of Clean Economy at Energy Policy Group. She holds a Master’s degree in Sustainable Energy Systems from the University of Edinburgh and a PhD in Energy Efficiency of Residential Buildings from the Imperial College London. Before joining EPG, Luciana worked for the UK Parliament and for the British Government’s Department of Business, Energy and Industrial Strategy (BEIS), as well as a consultant for Climate-KIC and London City Hall. Contact: luciana.miu@enpg.ro

Decarbonizarea industriei grele presupune de multe ori aplicarea de tehnologii la un nivel incipient de maturitate, care prezintă un risc comercial aferent, ceea ce le face greu finanțabile de către sectorul privat. Din acest motiv, intervenția statului pentru a finanța decarbonizarea industrială, cel puțin în stadiu incipient, este necesară, și este practicată deja în multe țări, precum Franța, Germania și Slovacia.

Asociația Energy Policy Group (EPG) apreciază faptul că Ministerul Energiei a publicat la finalul lunii mai Proiectul Strategiei Naționale a Hidrogenului, cât și un plan de acțiune privind utilizarea hidrogenului în România. Documentul, deși publicat după o serie de întârzieri, propune o abordare corelată cu obiectivele de decarbonizare ale economiei României. Este foarte important ca strategia Națională a Hidrogenului să promoveze utilizarea eficientă a acestei resurse. Energy Policy Group a transmis Guvernului României o serie de recomandări privind noua strategie, cât aceasta se afla în consultare publică. Experții EPG au transmis însă și o serie de recomandări privind secțiunile strategiei care pot fi îmbunătățite. EPG propune revizuirea estimărilor cu privire la necesarul de hidrogen pentru anul 2030, cât și dezvoltarea mai multor scenarii de consum cu un consum mai redus de hidrogen, având în vedere fereastra limitată de timp rămasă. În acest sens, EPG subliniază nevoia ca strategia să evite utilizarea hidrogenului în CCGT-uri din cauza lipsei de eficiență.  Asociația mai atrage atenția asupra previziunilor guvernamentale referitoare la necesarul de hidrogen utilizat în sectorul transporturilor și în sectorul siderurgic. De asemenea, înaintează propuneri de revizuire a costurilor prevăzute pentru hidrogenul verde cât și a costurilor necesare implementării proiectului de strategie.   EPG va continua să monitorizeze parcursul proiectului de Strategie a Hidrogenului, cât și să propună recomandări către Ministerul Energiei, astfel încât să ne asigurăm că această materie primă va fi utilizată cât mai eficient pentru a ajuta România în atingerea obiectivelor climatice ale anului 2030.   Citate Mihnea Cătuți - EPG Head of Research: "Publicarea Proietului de Strategie vine cu o veste extrem de bine-venită: o recomandare fermă din partea autorităților împotriva utilizării hidrogenului pentru încălzirea locuințelor, recunoscând ineficiența unui astfel de proces. Pentru utilizarea în încălzirea locuințelor, precum este încă prevăzut în PNRR, energia regenerabilă trebuie transformată în hidrogen prin electroliză, cu o pierdere de conversie de aproximativ 40%. Arderea în boilere în condensare are la rândul ei o eficiență de aproximativ 90%. Așadar, pentru fiecare 1 MWh de energie regenerabilă, s-ar produce 0,54 MWh de energie termică. Utilizarea directă a energiei regenerabile pentru încălzire prin pompe de căldură (cu o eficiență de 300-400%) ar însemna că 1 MWh de energie electrică produsă din surse regenerabile ar genera 3-4 MWh de energie termică, adică o eficiență de 7 ori mai mare decât utilizarea hidrogenului.  Vestea mai puțin bună este că strategia se bazează în continuare pe utilizarea hidrogenului în CCGT-uri, unde fiecare 1 MWh de energie regenerabilă ar fi convertit în 0,39 MWh de energie electrică, un proces chiar mai ineficient decât utilizarea hidrogenului în încălzire. Chiar conform datelor prezentate în Proiectul Strategiei, utilizarea hidrogenului în CCGT oferă cel mai mic beneficiu din punct de vedere al reducerii emisiilor raportat la cantitatea de hidrogen consumată  Cel mai bun raport dintre consumul de hidrogen și emisiile evitate este în industria siderurgică, unde strategia prevede însă cantități suficiente de hidrogen pentru producerea a doar 0,5 Mt oțel verde în 2030. Singurul producător primar de oțel din România, Liberty Galați, a produs în anul 2021 2,35 Mt de oțel lichid. Având în vedere că alocările gratuite de certificate de emisii pentru producția industrială vor fi eliminate în proporție de 50% în 2030, iar prețul certificatelor este prognozat să crească la valori pete 100 EUR/tonă, trecerea de la BF-BOF la H2-DRI-EAF ar trebui făcută înainte de finalul deceniului. Așadar, necesarul de consum pentru Liberty Galați ar trebui crescut de cel puțin 4 ori." Alina Chiriță (Arsani) – EPG Head of Energy Systems: "Apreciem faptul că Proiectul Strategiei Naționale a Hidrogenului prioritizează producția de hidrogen din surse regenerabile, însă costurile privind hidrogenul verde sunt supraevaluate comparativ cu estimările noastre. EPG a arătat faptul că hidrogenul verde poate fi produs cu €2,21-2,73/kgH2 într-un scenariu realist de preț pentru energia regenerabilă, dar acest lucru necesită o utilizare mai mare a electrolizorului (peste 5.500 ore pe an) și ipoteze mai ambițioase privind reducere costurilor de instalare.     Totodată, Proiectul Strategiei nu specifică divizarea între producție/import și/sau export de hidrogen pentru acoperirea necesarului de consum estimat și nici oportunitățile de parteneriate comerciale privind hidrogenul verde cu alte state (membre UE). Pe baza estimărilor de costuri de producție ale documentului, România riscă să nu fie competitivă pe piețele regionale. Dacă estimările privind costurile de producție rămân neschimbate, strategia ar trebui să exploreze și oportunitățile de import de hidrogen.    Un alt aspect important pe care l-am remarcat vizează necesitatea revizuirii costului total al implementării strategiei, estimat la aproximativ 10,36 mld. EUR În cadrul documentului nu sunt luate în considerare o serie de costuri importante precum costurile dezvoltării și modificării infrastructurii de transport și distribuție, costurile cu stațiile de comprimare, costuri privind capacitățile de stocare a hidrogenului, etc. Deși documentul prezintă potențialul teoretic, nu descrie situația sistemului românesc și care ar fi costurile necesare pentru adaptare și nu include o prezentare a necesarului de capacități de stocare a hidrogenului. Toate aceste elemente vor crește costurile implementării strategiei. " Mihai Constantin - EPG Researcher: "Deși proiectul Strategiei naționale a hidrogenului a fost publicat cu o întârziere semnificativă față de termenele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, ne bucurăm să avem în sfârșit pusă în dezbatere publică această strategie. Este de apreciat că pe anumite chestiuni, strategia identifică corect direcțiile și măsurile necesare a fi luate. Mă gândesc aici la faptul că se încurajează producția și utilizarea hidrogenului regenerabil, dar mai ales la faptul că s-a luat decizia a nu utiliza hidrogenul pentru încălzirea locuințelor cu boilere pe bază de hidrogen sau arderea acestuia la aragaz. Existau multe semnale că Guvernul va propune o astfel de abordare de utilizare ineficientă a hidrogenului, un exemplu fiind acel proiect privind rețeaua de gaze naturale-hidrogen prevăzut în PNRR, pentru zona Oltenia.   Hidrogenul va juca un rol important în decarbonizarea sectorului transporturilor. Însă, având în vedere evoluțiile tehnologice, este posibil să vedem o desfășurare a vehiculelor cu baterii chiar și în cazul transporturilor de mărfuri, iar hidrogenul să fie utilizat doar pentru vehicule grele, transport pe distanțe foarte mari sau aviație. Pe scurt, consumul de hidrogen în transporturi este probabil supraevaluat. Sunt destule aspecte de îndreptat în strategie și sperăm...

arbon capture, utilisation, and storage (CCUS) is increasingly in focus as a key contributor to reaching the EU’s net zero emissions target. However, major barriers such as lack of regulation and financing, low availability of CO2 transport and storage infrastructure, and low public awareness continue to pose challenges to the widespread deployment of CCUS technologies.

Săptămâna trecută, după o serie de amânări de la termenul limită inițial de 1 ianuarie 2020, Ministerul Mediului pus în consultare publică Strategia pe Termen Lung a României (STL), ghidul privind modul în care țara noastră va realiza decarbonizarea economiei până în 2050. Alături de Planul Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC), Strategia pe Termen Lung este unul dintre documentele cheie în sfera guvernanței climatice Uniunii Europene, pe care toate statele membre sunt obligate să îl formuleze. Tranziția verde presupune schimbarea structurală atât a economiei cât și a modului de viață, iar STL, care cuprinde scenarii de decarbonizare cu un orizont de timp mai îndelungat, stă la baza formulării unor ținte și politici pentru un parcurs coerent, predictibil și cât mai puțin disruptiv în atenuarea schimbărilor climatice. Totodată, STL are în vedere aliniera fiecărui stat membru la eforturile colective de decarbonizare ale UE și asumarea țintelor climatice. În baza întârzierii publicării Strategiei pe Termen Lung, în septembrie 2022, Comisia Europeană a declanșat procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement) asupra României, iar la mai bine de doi ani de la termenul limită inițial, un prim draft a fost publicat. La consultarea publică pe noul document, Ministerul Mediului a prezentat invitaților, reprezentanți relevanți ai societății civile printre care și EPG, draftul strategiei care are la bază scenariul "România neutră 2050”. La dezbateri, EPG și-a exprimat îngrijorarea asupra faptului că scenariul ales de Guvern nu este unul cu adevărat neutru din punct de vedere climatic, din moment ce, conform calculelor din STL, ar rămâne emisii  nete de peste  3 milioane de tone de CO2 pe an. De asemenea, ar fi fost de preferat ca toate scenariile cu care a lucrat Ministerul Mediului să își propună neutralitatea climatică până în 2050 pentru România, iar autoritățile să aleagă traiectoria cea mai bună pentru a ajunge la această țintă. Dintre cele trei scenarii propuse de consultanți Guvernului, singurul care se apropie neutralitatea climatică a fost cel recomandat în STL. Mihnea Cătuți a punctat și o serie de neclarități regăsite în Strategie, precum faptul că anul de bază al modelării sectorului energetic pare să fie mai degrabă 2030, ceea ce nu permite analizarea utilității a multor investiții plănuite de autorități până atunci, precum cele în capacități de producere a energiei pe gaze naturale și cogenerare. Tot privind producția de energie, Strategia menționează că din anul 2036, toate capacitățile pe gaze vor fi înlocuite de hidrogen, a cărui sursă nu este însă specificată în modelare. La capitolul “Industrie” din STL, reprezentantul EPG a subliniat posibila nealiniere a Guvernului cu cele mai noi schimbări care se preconizează la nivel European privind certificatele de emisii (ETS) și de eliminarea alocărilor gratuite pentru industrie. Mai există neclarități și în privința clădirilor, cărora li se adresează un capitol, deoarece Strategia menționează doar 65% din necesarul de energie din sector, prin colectoare solare și pompe de căldură. Citate Radu Dudău - EPG President, despre prevederile STL și redactare: "Este lăudabil că Ministerul Mediului a prezentat, în sfârșit, draftul Strategiei de Decarbonizare pe Termen Lung (STL) a României, capitol la care guvernul nostru avea o restanță majoră în a explica direcțiile prin care economia românească poate atinge neutralitatea climatică până în 2050. Consultarea publică ar fi trebuit însă să fie mult mai substanțială și mai timpurie. Ar fi putut fi prevenite astfel o serie de incoerențe  și neclarități ale scenariului adoptat oficial, RO Neutră. Pentru sectorul energetic, este greu de explicat creșterea magică a ponderii hidrogenului verde după 2035, în condițiile în care ținta cea mai ambițioasă pentru regenerabile pentru 2030 (fără de care hidrogenul verde nu poate fi produs) este de doar 36,3% - mult sub procentul european de 45%. În încălzirea clădirilor, pompele de căldură ar urma să aibă o creștere mult mai moderată decât încălzirea pe bază de hidrogen, ceea ce este total lipsit de plauzibilitate economică. Dacă este ca STL să aibă cu adevărat un rol călăuzitor în planificarea tranziției energetice în țara noastră, documentul final va trebui să răspundă mult mai credibil unor astfel de critici." Luciana Miu – EPG Head of Clean Economy, despre impactul STL pentru industrii: “Este important că Strategia pe Termen Lung a României își asumă atingerea neutralității climatice până în 2050. Cu toate acestea, lipsește o abordare sectorială a politicilor și măsurilor concrete pentru a asigura scăderea emisiilor. În contextul politicilor europene și al competiției pentru produse cu emisii reduse de carbon, sectorul industrial are nevoie de măsuri concrete vizând combustibilii alternativi și captarea și stocarea carbonului (nu doar în sectorul cimentului și varului). Aceste măsuri presupun investiții masive, inclusiv în infrastructură, iar ferestrele de oportunitate pentru a efectua aceste investiții sunt din ce în ce mai reduse la număr în calendarul pentru 2050. Din acest motiv, Strategia pe Termen Lung trebuie să includă un plan clar de politici naționale care să deblocheze investițiile în decarbonizarea industriei din România. De asemenea, orice strategie pentru atenuarea schimbărilor climatice trebuie să aibă în vizor impactul social al măsurilor planificate. Acest impact nu se rezumă doar la locurile de muncă, ci și la indicatorii de performanță al economiilor locale, sărăcia energetică, mobilitatea socială, calitatea vieții și altele. Pentru implementarea de succes a Strategiei pe Termen Lung, măsurile de reducere a emisiilor trebuie implementate alături de comunitățile afectate de tranziția spre neutralitate climatică." Mihnea Cătuți - EPG Head of Research, despre țintele prevăzute în STL pe sectoare: “Publicarea draftului de strategie marchează un moment extrem de important pentru România - pentru prima dată autoritățile își asumă obiectivul politic de atingere a neutralității climatice până în 2050. Din păcate, însă, strategia nu prezintă niciun scenariu care să atingă cu adevărat emisii nete zero în 2050. Chiar și în scenariul RO Neutră, emisiile nete sunt de peste 3 MTCO2e pe an. Ne-am fi dorit să vedem 3 scenarii care să ajungă toate la net-zero și să prezinte mai multe opțiuni pentru atingerea acestui obiectiv. Pe lângă aceste aspecte, strategia are unele carențe care vor trebui rezolvate. Poate cea mai importantă problemă este ca toate scenariile consideră ca realizate o serie de investiții din domeniul energetic cu un aport climatic...

The European Commission has recently published the Net-Zero Industry Act, a proposal meant to boost the Union’s autonomy when it comes to developing and manufacturing “net-zero technologies”. The Act lists carbon capture, utilisation, and storage (CCUS) as one of eight key net-zero technologies for achieving the EU’s climate neutrality goals, sets a goal for storing 50 million tonnes of CO2 per year in the EU by 2030, and mandates Member States to clearly state how they will enable carbon capture and storage (CCS).

Pe 16 martie, Comisia Europeană a propus „Regulamentul privind industria net-zero” (Net-Zero Industry Act), menit să reducă dependența Uniunii de importurile de tehnologii necesare pentru a atinge țintele de net-zero până în 2050. Concret, propunerea are în vizor consolidarea industriei prelucrătoare europene pentru a crește producția domestică de tehnologii necesare decarbonizării, prezentând ambiția de a produce în Uniunea Europeană 40% din necesarul tehnologic al tranziției până în 2030. Acest regulament și negocierile care vor urma merită urmărite din perspectiva României, deoarece prezintă oportunități semnificative pentru dezvoltarea industriei autohtone.

Ca stat membru al Uniunii Europene, România s-a angajat să participe în eforturile colective de atingere a neutralității climatice până în 2050. Acest angajament presupune o reducere drastică a emisiilor de dioxid de carbon la nivel național, care în 2021 se ridicau la 74 de milioane de tone pe an. Deși soluțiile pentru reducerea emisiilor sunt bine-cunoscute și competitive din punct de vedere economic în sectoare precum producția de energie electrică, în altele procesul de decarbonizare prezintă provocări mai complexe. Un astfel de sector este industria, mai precis procesele energointensive ale industriei prelucrătoare, precum producția de oțel, ciment, chimicale și alte materiale.

The steel, cement and chemicals manufacturing sectors are central to Romania’s economy. Operational facilities in these sectors consume significant amounts of electricity, natural gas, and water, as well as specific feedstocks such as coking coal, steel scrap, and limestone. The production landscape is dynamic, with some facilities closing and others reopening or planning to increase their production. Against this background, the challenge of decarbonisation is significant: for national emissions to reach net zero by 2050, Romania’s industry will need to reduce its energy consumption in half, undergo massive electrification and a switch to hydrogen and biomass, improve material efficiency, and implement carbon capture and storage.

Though this paper, we examine the literature for evidence on the effectiveness and economic and welfare impact of carbon pricing with revenue redistribution. We find that emissions reduction is moderate, unless carbon prices are high, while the economic and welfare impacts depend on the redistribution mechanism. With targeted redistribution, the policy tends to be progressive, helping reduce energy poverty and emissions at the same time. To add to the evidence base, we also present a modelling exercise of a theoretical carbon tax levied on all consumption goods.

Within this new reality and the ensuing global crisis, COP27 was seen by some as an “oasis of diplomacy”, to quote US Secretary of Energy Jennifer Granholm – a space where countries could come together to act on the global challenge that is climate change. But while countries did come together in some landmark agreements, they left Sharm-el-Sheikh without much progress on actual action to mitigate climate change.

ince the initial deadline of January 1st, 2020, several key events and EU-level strategies have unfolded, which should be taken into account in Romania’s upcoming LTS. The European Green Deal and the Fit-for-55 package brought forth a whole new level of ambition for GHG emissions reduction, while the REPowerEU will accelerate the pace of the climate transition in the short and medium-term, following Russia’s invasion of Ukraine. The Romanian LTS needs therefore to outline a plan for the rapid decarbonisation of the economy with the prospect of reaching climate neutrality before mid-century.

Long-Term Strategies are key instruments for Member States to meet their emissions targets. They vary in their concreteness, scope and level of detail, leading to uncertainties in how Member States will reduce their emissions to meet the EU's climate neutrality targets. This analysis reviews the Long-Term Strategy of Bulgaria and assesses how fit-for-purpose it is in providing a robust pathway for emissions reductions.

As part of the Climate Recon project, EPG has analysed the role of low-carbon district heating in the Long-Term Strategies for climate neutrality of 23 Member States.

As part of the ConsenCUS project, EPG is analyzing the narratives and perceptions surrounding carbon capture, utilization and storage (CCUS) in Romania, where a novel carbon capture and conversion technology will be demonstrated in the near future.

Acest policy brief rezumă foaia de parcurs pentru avansarea captării și stocării carbonului (CCS) în România, dezvoltat de EPG în cadrul proiectului CCS4CEE. În această foaie de parcurs, EPG prezintă o serie de acțiuni concrete care trebuie implementate de către guvern, operatori economici și alți actori, pentru a realiza proiecte CCS și a contribui la atingerea țintelor de decarbonizare ale României.

This policy brief summarizes EPG’s roadmap for advancing CCS in Romania, written as part of the CCS4CEE project. In this roadmap, EPG presents a list of actions for implementation by government, economic operators and other actors, to make CCS projects a reality and contribute to Romania’s industrial decarbonization targets.

As part of the CCS4CEE project, EPG has produced a roadmap for advancing carbon capture and storage (CCS) in Romania, building on its analysis of the context and opportunities for CCS in Romania.

The Carbon Border Adjustment Mechanism (CBAM) is a heavily debated legislative proposal for a carbon tax on EU imports from five key sectors (aluminium, cement, fertilizer, iron and steel, and electricity). [1],[2] It has been proposed as part of the Fit for 55 package, with the purpose of preventing carbon leakage (the relocation of carbon-intensive production of tradable goods away from the EU, to avoid carbon costs).

Carbon capture and storage (CCS) refers to a chain of technologies deployed to capture, transport and store CO2 away from the atmosphere, mitigating its warming effect on the climate. For each step in the CCS process, a range of technologies has been developed and tested for different industries and operating conditions, making CCS a complex value chain rather than a single, “off-the-shelf” technology as it is sometimes portrayed

This executive summary provides a brief overview of the report “Assessment of current state, past experiences and potential for CCS deployment in the CEE region”, written as part of the CCS4CEE project.

In this study, EPG brings together the work of project partners in Work Package 3 of the CCS4CEE project. The resulting report is an in-depth analysis of the current context and opportunities for carbon capture and storage (CCS) in the Central and Eastern European (CEE) region.

Captarea și stocarea dioxidului de carbon (CCS) poate avea o contribuție importantă la decarbonarea economiei europene și române.

Acest raport prezintă o evaluare a contextului actual și a potențialului tehnologiilor de captare și stocare a carbonului (CCS) în România, condusă în cadrul proiectului CCS4CEE.

This report presents an evaluation of the current context and opportunities for carbon capture and storage (CCS) technologies in Romania, written as part of the CCS4CEE project.

The policy paper presents the main legislative provisions and European strategic objectives regarding low emission mobility and several recommendations for the transposition of European provisions in Romanian legislation.

For Romania to increase its biogas production 50-fold, a step change is necessary, even if the level of support is sufficient to make most investments profitable.