Industry & transport decarbonisation

Transformarea industriei: o necesitate presantă În contextul geopolitic și economic actual, politicile industriale din Uniunea Europeană sunt esențiale pentru a asigura securitatea, prosperitatea și atenuarea schimbărilor climatice. Un nou val de politici și scheme de suport, axate pe transformarea sustenabilă a industriilor statelor membre, reflectă o reorientare a gândirii strategice atât la nivel european cât și național. Astfel, mult-așteptatul raport al lui Mario Draghi a propus o abordare duală a problematicii tranziției industriale axată pe obiectivele de decarbonizare și competitivitate, două dimensiuni strâns întrepătrunse, care trebuie abordate concomitent. În acest sens, este nevoie de un mix de politici și stimulente economice care să permită operatorilor industriali, mai ales din industriile energo-intensive, să se transforme și să poată concura pe piețele europene și globale, cu o expunere cât mai redusă la vulnerabilități pe lanțul de producție. Aceste semnale au fost preluate de către decidenții din România, rezultând în noi angajamente de susținere și finanțare a marii industrii.Deși binevenite, mecanismele propuse abordează doar parțial provocările de competitivitate ale industriei românești și cel mai probabil, în forma actuală nu vor reuși să prevină decalajul României față de alte state europene. Cum susține România transformarea industriei sale? Istoricul schemelor de suport pentru industria grea din România reflecta, până recent, o abordare monolitică și prea puțin mulată pe complexitățile tehnologice, comerciale, și sociale ale tranziției industriale. Din 2010 și până în prezent, schemele de ajutor de stat destinate industriei au vizat în principal reducerea costurilor indirecte de emisii și a costurilor de energie, fără a stimula în mod eficient transformarea industrială. Pentru a susține continuarea activității industriale pe termen mediu și lung, ajutoarele de stat ar trebui condiționate de cerințe de reducere a emisiilor dar și țintite către noi tehnologii și procese de producție industrială. Asemenea scheme de suport trebuie lansate urgent, având în vedere calendarul de eliminare a alocărilor gratuite de certificate de emisii pentru industria energo-intensivă, conform reviziei Directivei EU ETS. Din 2034, aceste sectoare industriale vor plăti integral pentru emisiile generate.   În septembrie 2024, Guvernul a lansat prima schemă amplă de ajutor de stat destinată tranziției industriei românești, ca parte a “Planului Național pentru Marea Industrie”. Schema de ajutor, în valoare de 1 miliard de euro, este destinată investițiilor în măsuri de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, și va acorda un sprijin de până la 100 de milioane de euro per beneficiar. Anunțul schemei vine la puțin timp după lansarea în consultare publică a Programului-Cheie 7 din Fondul de Modernizare, de asemenea destinat susținerii operatorilor industriali prin finanțarea investițiilor de modernizare și eficientizare energetică a instalațiilor. Bugetul total al programului este de 150 de milioane de euro, cu sprijin maxim de 30 de milioane de euro per beneficiar. Deși schemele reprezintă un semnal binevenit din partea decidenților români, acestea nu vor reuși să stimuleze transformarea profundă a industriei grele, dacă nu sunt bine calibrate la magnitudinea acestei transformări. Măsurile de sprijin ar trebui țintite către proiecte de impact în sectoarele cele mai vulnerabile în procesul de tranziție și care prezintă un avantaj competitiv. Schemele de ajutor de stat ar trebui să fie dimensionate proporțional cu efortul financiar necesar pentru transformare și suficient de flexibile pentru a absorbi volatilitatea costurilor pe termen lung asociate transformării, inclusiv prețul carbonului din piața EU ETS. În caz contrar, Planul Național pentru Marea Industrie riscă să cheltuiască în mod ineficient resursele publice, scăzând totodată șansele industriei românești de a ține pasul cu competitori din alte țări europene. Luciana Miu, EPG Head of Clean Economy Luciana Miu is the Head of Clean Economy at Energy Policy Group. She holds a Master’s degree in Sustainable Energy Systems from the University of Edinburgh and a PhD in Energy Efficiency of Residential Buildings from the Imperial College London. Before joining EPG, Luciana worked for the UK Parliament and for the British Government’s Department of Business, Energy and Industrial Strategy (BEIS), as well as a consultant for Climate-KIC and London City Hall. She is passionate about volunteer work, being one of the founding members of European Youth Energy Network and a professional speaker for conferences dedicated to the role of youth in energy transition. Contact: luciana.miu@enpg.ro

With the adoption of its Long-Term Strategy and the drafting of a revised National Energy and Climate Plan, Romania has made significant strides in planning the decarbonisation of its economy. Current strategic documents can be enhanced through more comprehensive and detailed plans for implementing cost-optimal decarbonisation pathways, backed by clear policy and financing instruments. To this end, Carbon-Free Europe, Evolved Energy Research and Energy Policy Group have prepared a detailed model outlining eight scenarios for decarbonising Romania’s economy. The results of the model point to the following high-level conclusions: The reduction of final energy consumption is a primary decarbonisation ever, especially in the buildings and transport sectors. Romania must increase its ambitions for the development of clean energy capacities, with a focus on solar energy coupled with storage in the medium term, and on onshore and offshore wind energy in the long-term. Nuclear energy can also play a key role especially if the technology sees significant cost reductions in the long run. Electrification must be accelerated through the deployment of heat pumps for residential heating and electric mobility. The electrification of industry and foreseen expansion in industrial activity will further increase electricity demand. While a short-term expansion in natural gas consumption is projected, especially driven by the power sector, demand across sectors is expected to gradually contract post-2030, with remaining consumption in 2050 coming mainly from residual use in industry. Developing Romania’s electricity infrastructure is essential, including transmission and distribution grids, interconnectors, and storage capacities. Hydrogen use must be prioritised for hard-to-abate industries and some segments of the transport sector. The cost effectiveness of hydrogen consumption in the power sector and for heat production is expected to be low. Carbon capture and storage (CCS) infrastructure must be deployed immediately to facilitate industrial decarbonisation. No CCS applications are foreseen in the energy sector. Interconnection capacity must be strengthened and developed for electricity, hydrogen and CO2, with Romania being expected to be a key regional player. Romania is well placed for capturing CO2 from biofuels production, generating negative emissions and supporting the development of geological storage capacities. 10.Approximately €6 bn/year of investments are estimated until 2050 for electricity, hydrogen, and biofuels production, electricity and hydrogen storage, and carboncapture. With most EU funding sources being available only until 2032, Romania needs to plan how it can mobilise other public and private sources to maintain the pace of investments Mihnea Cătuți, EPG Head of Research Mihnea is the Head of Research at EPG, coordinating the research strategy and activities within the organisation. His expertise includes EU climate and energy policy and the transition in South-East Europe.He is also an Associate in E3G’s Clean Economy Programme, contributing to the work on industrial decarbonisation. In the past, Mihnea was an associate researcher at the Centre for European Policy Studies (CEPS), where he led the work on the future of hydrogen in the EU. He was also an associate lecturer in Public Policy at the University of York. Mihnea has a Bachelor of Science degree from the University of Bristol and a Masters in European Public Policy from the University of York and the Central European University. He was awarded a PhD from the University of York with a thesis focusing energy and climate governance in the EU. Contact: mihnea.catuti@enpg.ro

Regulamentul privind industria net-zero (NZIA), adoptat la sfârșitul lunii mai, marchează o nouă abordare a politicii industriale în Uniunea Europeană. Noul regulament vine ca răspuns la o îngrijorare crescândă că industria Uniunii își va pierde competitivitatea într-o lume cu emisii reduse de dioxid de carbon (CO2). Fiind încă dependentă de industria grea, dar având și un mare potențial de a dezvolta noi industrii născute din nevoia de decarbonizare, România ar trebui să privească NZIA ca pe o șansă de a deveni un jucător în industria cu emisii reduse de dioxid de carbon, precum și de a depăși barierele instituționale care împiedică de prea mult timp această dezvoltare. Potențialul românesc acoperă un număr de industrii-cheie, cum ar fi energia regenerabilă, producția de hidrogen verde și captarea și stocarea carbonului (CCS), unde dispozițiile NZIA privind accelerarea proceselor de autorizare pot stimula semnificativ investițiile. Luciana Miu, EPG Head of Clean Economy Luciana Miu is the Head of Clean Economy at Energy Policy Group. She holds a Master’s degree in Sustainable Energy Systems from the University of Edinburgh and a PhD in Energy Efficiency of Residential Buildings from the Imperial College London. Before joining EPG, Luciana worked for the UK Parliament and for the British Government’s Department of Business, Energy and Industrial Strategy (BEIS), as well as a consultant for Climate-KIC and London City Hall. Contact: luciana.miu@enpg.ro

The public discourse is still flooded with faulty narratives on the future of hydrogen, especially on the doubtful expectation that hydrogen can either replace the use of natural gas in most current uses and it can therefore provide a lifeline for the continued use of fossil fuels throughout the following decades. To counter such narratives, this paper dispels a set of nine myths that are still pervasive in national discussions on hydrogen.

Revizuirea Planului Național Integrat privind Energia și Schimbările Climatice (PNIESC) reprezintă o oportunitate de a explora opțiunile României pentru reducerea cu 99% a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) până în 2050 și cu 78% până în 2030, ținte stabilite în Strategia pe Termen Lung (STL) și incluse în forma draft a PNIESC.

The Net Zero Industry Act (NZIA) agreement between the Council and the European Parliament establishes a framework of measures for strengthening Europe’s net zero technologies and manufacturing ecosystem. The regulation aims to boost domestic production of clean technologies so that EU member states may develop a more even, competitive and green industrial sector fit for a carbon-free world.  Still, Europe's response to the US Inflation Reduction Act, agreed upon last month, both delivers and underdelivers, according to EPG’s experts. While the new provision to speed-up permitting for production sites for clean technologies and the introduction of net zero acceleration valleys will for sure be beneficial to enabling cleantech manufacturing in the EU, many implementation details are left for the member-states to figure out on their own.  Quotes Luciana Miu – EPG Head of Clean Economy, on NZIA's meaning for Romania: "The European Parliament and Council have reached an agreement on the NZIA, a key policy underpinning the EU’s transition to net zero. Its effect on Member States will no doubt be profound: if appropriately implemented, the Act will enable a new paradigm of green growth and industrial transformation in the global race to scale up net zero technologies.  For Romania, opportunities abound to become a low-carbon hub for Central and Eastern Europe. The NZIA’s obligations on speeding up permitting can help remove longstanding administrative barriers for Romania’s development of clean energy projects, while non-price resilience criteria can trickle down to enable nearshoring and local economic development. Through its obligation to develop geological CO2 storage, the NZIA will also launch carbon capture and storage in Romania, crucial to decarbonising the cement industry and enabling future negative emissions.  The NZIA is not without its flaws. Its relatively vague definitions of net zero technologies can lead to superficial application, without due consideration of actual life-cycle climate and economic impact. Romania must ensure that implementation of the NZIA follows a clear strategy for smart, sustainable growth and transformation in line with nationally adopted climate targets." Contact Person Luciana Miu – EPG Head of Clean Economy: luciana.miu@enpg.ro

It is difficult to overstate the urgency and magnitude of Romania’s industrial transformation. Heavy industry sectors such as steel, cement, and chemicals employ thousands of workers and are key contributors to the national economy. But their conventional, carbon-intensive processes are becoming increasingly obsolete in a world rapidly moving towards sustainable forms of production, as the competitive edge in industry slowly shifts from cheap to green. Transforming these processes is a sizeable challenge, but also an opportunity of significant proportions. By 2034, Romania’s steel, cement, and chemicals manufacturers, all sectors deemed to be at risk of carbon leakage, will no longer benefit from exemptions from paying for their emissions. In today’s carbon prices, this could mean costs of €60 million per year just for emissions for a plant producing 1 million tonnes (Mt) of cement; close to double if EU carbon prices rise as predicted by some models. There is one decade left for Romania’s heavy industry to slash its emissions in order to continue operating and competing. This is just about enough time to assess feasibility, make an investment decision, secure new equipment and technologies from an increasingly oversubscribed market, install, test, and phase in these new technologies and processes, and reskill the workforce. All this under the optimistic assumption that Romania’s existing infrastructure is fit for purpose, new infrastructure has been deployed to the required scale, and state support is forthcoming to leverage the massive required investments. Luciana Miu, EPG Head of Clean Economy Luciana Miu is the Head of Clean Economy at Energy Policy Group. She holds a Master’s degree in Sustainable Energy Systems from the University of Edinburgh and a PhD in Energy Efficiency of Residential Buildings from the Imperial College London. Before joining EPG, Luciana worked for the UK Parliament and for the British Government’s Department of Business, Energy and Industrial Strategy (BEIS), as well as a consultant for Climate-KIC and London City Hall. Contact: luciana.miu@enpg.ro

The decarbonisation of primary steel production is one of the most pressing challenges for the future of Romania’s industry. A highly carbon-intensive process, conventional primary steelmaking faces increasing pressure to transform in the context of the EU’s climate commitments: a phase-out of free allocation under the EU Emissions Trading System, upcoming regulations on sustainable products, and a rapidly rising carbon price. This pressure is insufficiently recognised in Romania’s industrial and climate strategies: its Long-Term Strategy, draft National Energy and Climate Plan, and draft national Industrial Strategy all fail to account for the scale of the transformation challenge and the associated opportunities for green steelmaking. While Romania’s steel sector has shrunk since 1990, it still contributes significantly to the national economy and employment, and emits approx. 6.3% of total national carbon dioxide (CO2) emissions. These contributions are centred on Liberty Galați, Romania’s only remaining primary steel producer, which employed nearly 5,000 people in and emitted 4.39 mega-tonnes (Mt) of CO2 (5.9% of Romania’s total CO2 emissions) in 2021. It is a major contributor to economic activity in the Galați county, a Just Transition region, and is an essential part of any attempt to revive Romania’s upstream manufacturing sector and any ambition to supply domestic and foreign downstream sectors, such as the auto industry, with high-quality, low-carbon steel. The main pathway to deeply decarbonise conventional primary steelmaking is conversion of the conventional blast furnace-basic oxygen furnace (BF-BOF) process to the direct reduction of iron, coupled with melting in electric arc furnaces (DRI-EAF). To achieve deep decarbonisation, the DRI process must use low-carbon hydrogen as a reducing agent, and the whole steelmaking process must be supplied by renewable electricity. Transitioning from BF-BOF to hydrogen-based DRI-EAF production will shift the fuel mix of primary steelmaking from fossil-based to using primarily electricity and hydrogen, and will change raw material requirements, including an increased consumption of scrap steel. Other decarbonisation pathways include a complete conversion to secondary steel production (using scrap steel or imported green iron) or carbon capture, all with their own challenges. Liberty Galați has publicly announced a decarbonisation pathway involving a conversion from BF-BOF to DRI-EAF, using natural gas as a transitional DRI agent and fully switching to renewable hydrogen by 2030. This deep decarbonisation plan (the “GREENSTEEL plan”) will accompany a doubling in production, reaching 4.1 Mt of liquid steel by 2030. According to our estimates, executing the GREENSTEEL plan could slash emissions from the production of liquid steel (responsible for 81% of emissions in primary steel production) by 93% by 2030, a reduction of 3.26 Mt CO2 per year. This could give Liberty Galați a significant competitive edge as a green steel supplier, meeting increasing demand from downstream sectors such as the auto industry. It could also spur a local green economy, including for the production of renewable electricity and hydrogen to supply the DRI-EAF pathway, which will consume over 160,000 tonnes of hydrogen per year. To truly achieve deep decarbonisation, the transformation of Liberty Galați under the GREENSTEEL plan will require a massive mobilisation to deploy renewable energy capacities, invest in renewable hydrogen production, and secure a reliable supply of scrap steel. Electricity consumption of the steelmaking process alone would increase ten-fold, and even if hydrogen production is outsourced abroad, meeting the target specific emissions of the GREENSTEEL plan will require the carbon intensity of Romania’s electricity grid to halve. Using domestically-produced renewable hydrogen will require an additional 6.35 GW of renewable electricity capacity, 136% of Romania’s total installed wind and solar energy in January 2024. The renewable hydrogen requirement of Liberty Galați in 2030 would be more than currently stipulated in Romania’s national Hydrogen Strategy for the entire Romanian economy, and scrap steel consumption would increase four-fold, amounting to 80% of Romania’s current scrap exports. The investment cost of the transformation itself, including the operating costs of using renewable hydrogen, will likely require state support both directly and indirectly to increase investment certainty. If Romania’s primary steelmaking is to spearhead industrial transformation and revive the competitiveness of manufacturing, urgent action must be taken to provide concrete, detailed transformation plans which are accounted for in national industrial and climate strategies. Targeted and carefully sized public financing instruments, including Green Public Procurement and Carbon Contracts for Difference, will be essential to meet upfront investment costs, especially in the coming decade as industrial operators begin to strain under increasing carbon prices. Infrastructure development will also be crucial, most importantly the deployment of renewable electricity capacities, strengthening of Romania’s national electricity grid, installation of electrolysers and construction of hydrogen transport infrastructure. New supply chains for raw materials will also be needed, particularly a rethinking of Romania’s export-oriented scrap steel sector. These actions will be necessary regardless how Liberty Galați decarbonises and require a shift in the approach of policymakers to the challenges of Romania’s industrial transformation. A correction was made to this report on 14/03/2024. The increase in direct electricity consumption quoted in the Conclusions and Recommendations section (page 33) was corrected to 1,000%. A further correction was made to this report on 03/06/2024. Figure 4 (page 17), Table 5 (page 16), and Table 4 (page 15) were updated with small corrections to the values for electricity and natural gas consumption. Luciana Miu, EPG Head of Clean Economy Luciana Miu is the Head of Clean Economy at Energy Policy Group. She holds a Master’s degree in Sustainable Energy Systems from the University of Edinburgh and a PhD in Energy Efficiency of Residential Buildings from the Imperial College London. Before joining EPG, Luciana worked for the UK Parliament and for the British Government’s Department of Business, Energy and Industrial Strategy (BEIS), as well as a consultant for Climate-KIC and London City Hall. Contact: luciana.miu@enpg.ro

The Commission released a comprehensive impact assessment outlining potential approaches to reach the established objective of achieving climate neutrality in the European Union by 2050. In accordance with this assessment, the Commission suggests a 90% net reduction in greenhouse gas emissions by 2040, relative to 1990 levels. It also articulates several imperative policy conditions for achieving this target, including meeting 2030 goals, industrial competitiveness, and an inclusive dialogue on post-2030 climate action. In particular, a just transition with adequate measures for energy price affordability and the mitigation of social impact will be essential.     Quote Ioana Vasiliu - EPG Senior Researcher: "Romania, as a member of the EU, should align with this target and play a significant role in contributing to the overall climate action.  To set its commitment and ensure accountability, the implementation of Climate Law, including clear emissions goals for 2030, 2040, and 2050, is imperative. This legal framework will play a pivotal role in addressing essential aspects, including industrial competitiveness, where sectoral emissions reduction plans will be crucial for Romania’s industries to compete in a low carbon world. Enshrining energy efficiency targets into a Climate Law will also be key to increasing the rate and depth of renovation in Romania’s building stock, which are struggling to keep up with the pace required to meet the EU's climate goals.  Recognizing the socio-economic impact of the transition to climate neutrality, especially in terms of energy poverty, a just transition is crucial. Given the ambition of reducing EU-wide emissions by 90% until 2040, Member States must devote substantial attention to putting in place effective measures for managing the subsequent impact on jobs and local economies, which will be vital for a smooth transition towards a sustainable future.  To fully align with the EU's more ambitious 2040 climate targets, Romania also needs to intensify efforts in critical areas such as transportation and land use. By implementing policies that support sustainable agriculture and protect natural ecosystems, Romania can contribute to the EU's climate targets while also safeguarding its natural heritage."   Contact person: Luciana Miu – EPG Head of Clean Economy: luciana.miu@enpg.ro Ioana Vasiliu – EPG Senior Researcher: ioana.vasiliu@enpg.ro

The European Commission’s first ever strategy governing carbon capture, utilisation and storage (CCUS) – the Industrial Carbon Management Strategy – is an important step for the deployment of CCS in Europe. For Romania and Central and Eastern Europe (CEE), with potentially significant carbon storage capacity and important industries that will need to capture their emissions, this long-awaited Strategy sets a strategic direction which should enable firmer and quicker action on making CCUS a reality, and enabling a fair geographical spread of new technologies and infrastructure across a currently West-centric Europe.    Quote Luciana Miu - EPG Head of Clean Economy: "The Strategy does well to broach the subject of actual climate benefits of CCUS projects, including a focus on “process emissions” in the decade to 2030 and a chapter on the removal of atmospheric and biogenic CO2. However, the incoming Commission can be bolder in differentiating climate-positive use cases of CCUS, particularly given the vague language around capturing CO2 in the power sector in the EU’s 2040 climate target.  While restrictive lists of eligible capture sites may be counterproductive, there is really no such thing as “clean carbon”, and facilities should be required to conduct a thorough assessment of their technological options for reaching a clear emissions target, before requesting public funding for carbon capture.  Importantly, the Strategy also addresses the issues of CO2 transport, a key part of the CCUS value chain, and we hope to soon see an associated dedicated regulatory package on this complex issue, as indicated in the Strategy. Funding will also be available, with a call forthcoming for cross-border CO2 transport infrastructure under the Connecting Europe Facility. This is a good opportunity for CEE countries to plan regional CO2 transport, developing storage hubs in the eastern Mediterranean Sea and Black Sea areas to balance the North Sea-focused CCS landscape in Europe. The commitment to develop minimum standards for CO2 streams is also welcome.  For an efficient decarbonisation of EU industries, it is vital that CCUS projects demonstrate climate benefits in line with emissions targets. Carbon capture and utilisation (CCU) pathways which do not allow for carbon recycling (including e-fuels and Enhanced Hydrocarbon Recovery) should be subject to rigorous accounting to avoid unnecessary sunk costs and greenwashing. The Strategy’s promise to start addressing these issues in the 2026 EU ETS revision may not be enough to firmly direct EU CCUS sector towards projects with durable climate benefits. Indeed, this is the original remit of the CCUS Observatory, a watchdog project proposed by EPG and now being piloted by the European Commission.  It is disappointing to see the ever-neglected issue of public perception of CCUS only briefly addressed in the Strategy. As co-chair of the CCUS Forum’s Working Group on public perception of CCUS, EPG heard consistently from a wide range of stakeholders about the importance of considering public perception, particularly at community level, and engaging in earnest public dialogue for upcoming projects. The lack of a clear mandate for project developers to conduct transparent public engagement is a missed opportunity. It risks leading to a fragmented approach in aligning CCUS project deployment with social needs and concerns, and ensuring that CCUS is part of a Just Transition."   Contact person: Luciana Miu – EPG Head of Clean Economy: luciana.miu@enpg.ro

La finalul anului 2023, Guvernul României a publicat mult-așteptata Strategie industrială a României 2023-2027, promisă în programul coaliției de guvernare. Publicarea acestei strategii este un pas important în coagularea unui cadru instituțional capabil să gestioneze provocările multiple și intersectate ale industriei din România și să asigure o tranziție digitală și verde, atât durabilă, cât și justă. Cu toate acestea, în forma sa actuală strategia industrială oferă mai multe semne de întrebare decât răspunsuri spre soluționarea acestor provocări, și are nevoie de o abordare mai riguroasă pentru a funcționa drept piatra de temelie a tranziției industriei românești.

În 2024 România ar trebui să își regândească modelul de dezvoltare economică printr-o reorientare către tehnologiile viitorului și tranziția către o economie cu emisii reduse de gaze cu efect de seră. Pentru aceasta este necesară renunțarea la apatia clasei politice și la căutarea soluțiilor în trecut și reorientarea priorităților naționale către o economie bazată pe utilizarea surselor de energie curată, dezvoltarea infrastructurii energetice, atragerea lanțurilor valorice pentru tehnologiile verzi și susținerea capacității de cercetare și inovare pentru crearea de locuri de muncă bine plătite, care să poată răspunde provocărilor următoarelor decenii. Mihnea Cătuți, EPG Head of Research Mihnea is the Head of Research at EPG, coordinating the research strategy and activities within the organisation. His expertise includes EU climate and energy policy and the transition in South-East Europe.He is also an Associate in E3G’s Clean Economy Programme, contributing to the work on industrial decarbonisation. In the past, Mihnea was an associate researcher at the Centre for European Policy Studies (CEPS), where he led the work on the future of hydrogen in the EU. He was also an associate lecturer in Public Policy at the University of York. Mihnea has a Bachelor of Science degree from the University of Bristol and a Masters in European Public Policy from the University of York and the Central European University. He is currently finalising his PhD at the University of York focusing on energy and climate governance in the EU. Contact: mihnea.catuti@enpg.ro

A successful negotiation is one that leaves no one fully satisfied with the result, but also not fully disappointed. From this viewpoint, the final COP28 statement can be considered an achievement. The text is arguably balanced and inclusive of the needs of all members. As COP28 in Dubai came to an end, some labeled it a failure, while others marked it as a significant advancement in climate action. It's probably a bit of both. Even before its start, COP 28 was marked by the suspicions surrounding the vested interests of the oil-rich hosting country. This time, a different and more ambitious set of expectations were publicly set compared to, say, COP24, which was hosted by Poland, a fossil-fuel-dependent country – even as it came after some controversies surrounding statements made by the COP28 president. This marks an evolution in the advancement of the global conversation on climate change. The conference started with strong commitments for the Loss and Damage Fund – a topic discussed for over 30 years, since COP13 in Bali, which was center-stage at last year’s COP in Sharm el-Sheikh. The Fund is meant to compensate climate-vulnerable developing countries for climate change impacts that have not or cannot be addressed through mitigation and adaptation measures. Importantly, an agreement was reached on the operationalization of the Fund and funding arrangements. Hundreds of millions of dollars have been promised within the first days of the event, with the total pledges reaching $792 million by the closing of the conference. The World Bank has been chosen to host the fund for the first four years. Among COP28’s main achievements were the global call for tripling renewable generation and doubling the annual energy efficiency improvement rate by 2030. While the implementation of these efforts will need to be defined more granularly through the Nationally Determined Contributions (NDC), the urgency of a faster-paced transition has not been disputed. Another one – arguably even more impactful – was the pledge of 50 oil companies to address carbon emission in their operations and, more importantly, to reach near-zero methane emissions and to end routine flaring in their activity by 2030. As expected, the most controversial topic, given the host of this year's COP, was the language on phasing-down (instead of the expected phasing-out) fossil fuel utilization. The “transition away” wording of the final statement was celebrated by some as historic and caused dismay for the more climate ambitious Parties. The final statement certainly hinted to the knotty negotiations and, ultimately, to the complexity of giving up fossil fuel production and consumption (especially in emerging markets). In fact, fossil fuels are embedded in so many of the fundamental processes underpinning both developed and developing economies, that transitioning away to low emissions alternatives will take much more than words in the COP final agreement. Nonetheless, decarbonisation cannot be achieved without a near-complete elimination of fossil fuel use, and the final text marks a small step forward in this gargantuan challenge. One of the most important levers to accelerate the transition, particularly in developing countries, is finance. Several announcements were made at COP28. Multilateral Development Banks announced additional climate finance commitments worth $180 billion through various programs and country platforms. Finance pledges were also announced for nature-based solutions and green industrialization in Africa. On the private sector side, UAE announced the launch of Alterra – a catalytic fund worth $30 billion, meant to mobilize $250 billion in private investments in developing countries through blended finance instruments. In addition, several other initiatives were launched including a philanthropy-backed early stage climate venture fund, the Green Guarantee Company backed by USAID, the Green Climate Fund and others, and a new reinsurance scheme for smallholder farmers in Africa.   Romania’s contribution to the initiatives developed in Dubai were also notable: The country joined the Carbon Management Challenge – an initiative launched by the US Department of Energy (DOE) – which focuses on deploying carbon capture, utilization, and storage and carbon dioxide removal, as key elements of keeping the 1.5-degree goal within reach. The Global Methane Pledge Ministerial has made notable progress over the last year, since COP27. More than $1 billion new grant funding have been mobilized, with new national commitments and legislation from main emitters, including oil and gas operators. Romania was welcomed as new member, bringing the total participants to 155. The nuclear sector’s revival of last year(s) has reached a landmark at COP28, with more than 20 countries – including Romania - launching the Declaration to Triple Nuclear Energy – an effort of signatory countries to increase threefold the global installed electrical capacity from 2020 to 2050. While not among the Ministerial officials attending the High-Level Roundtable on Hydrogen, Romania and its ambitious hydrogen plans can benefit from the outcomes of this initiative, which closed with a mutual recognition of certification schemes for hydrogen and hydrogen derivatives, with an ISO methodology as a global benchmark for GHG emissions, and with advancements in the cross-border trade corridors. The 1.5C target is most likely out of reach at this point, based on current pledges. Moreover, whether ambitious or not, the agreements reached are not binding, being subject to more granular cross-national and national policies, regulations, and targets. Pledges also merely represent an indication of the effort levels needed, as measures such as tripling renewable investments or doubling energy efficiency efforts depend on very diverse starting points and contexts – technically, socially, and economically. That being said, while highly symbolic and performative, COP28 delivered a clear message: all countries now agree that the world needs to transition away from fossil fuels. It may seem like common knowledge, but the intense negotiations needed to reach this conclusion stand as proof that it was a remarkable achievement.

Energy Policy Group (EPG) apreciază faptul că varianta revizuită a Proiectului Strategiei Naționale a Hidrogenului include o serie din observațiile emise în cadrul procesului de consultare publică din luna mai 2023.   Concret, noua versiune a propunerii Strategiei include prioritizarea producției de hidrogen din surse regenerabile, poziția EPG privind ineficiența utilizării hidrogenului în încălzirea din sectorul rezidențial, evitarea utilizării hidrogenului regenerabil în CCGT-uri, precum și analiza decarbonizării treptate a producției de hidrogen din gaze naturale.   Considerăm, totuși, că documentul cuprinde încă o serie de aspecte care necesită revizuiri. În contextul în care Strategia va trebui finalizată în anul 2023, conform obiectivelor din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, multiple aspecte ar trebui avute în vedere pentru actualizările viitoare ale documentului.   Citate Radu Dudău - EPG President: „Revizuirea Proiectului Strategiei Naționale a Hidrogenului și a Planului de Acțiune pentru utilizarea hidrogenului în România prezintă îmbunătățiri concrete față de varianta anterioară, înaintată spre consultare publică de Ministerul Energiei în luna mai a anului curent. Observăm cu satisfacție că autoritățile au preluat o parte din observațiile EPG.   O asumare importantă a Ministerului Energiei privind politicile publice în domeniul hidrogenului este aceea de a evita (chiar elimina) utilizarea hidrogenului regenerabil în CCGT-uri, așa cum mențioanează noua variantă a Strategiei. EPG a evidențiat, de-a lungul procesului de consultare publică, ineficiența utilizării hidrogenului regenerabil în centrale pe gaze în ciclu combinat.   Proiectul revizuit al Strategiei propune o abordare relativ corelată cu obiectivele de decarbonizare a economiei naționale, însă ar trebui armonizată cu țintele asumate în diferitele documente strategice și legi. Vom continua să monitorizăm parcursul proiectului și să facem recomandări de politici, astfel încât România să dezvolte economia hidrogenului într-un mod eficient.”  Mihnea Cătuți – EPG Head of Research: „EPG privește noua formă a Strategiei ca pe un pas înainte spre o bună valorificare a hidrogenului în România. Rămâne însă problema subestimării necesarului de hidrogen pentru consumul din industrie. Cu toate că utilizarea hidrogenului în producția primară de oțel este de departe cea mai eficientă conform datelor prezentate în documentul strategic, ea este prevăzută doar pentru producerea a 0,5 milioane tone (Mt) oțel verde în 2030. Ca să punem numărul în context, trebuie menționat faptul că Liberty Galați, singurul producător de oțel primar, a produs în anul 2021 2,35 Mt de oțel lichid. Conform planurilor companiei de decarbonizare, aceasta ar putea ajunge să producă 4,1 Mt în 2030.   Având în vedere importanța strategică de a menține și chiar readuce capacitatea de producție primară de oțel la un nivel al anilor precedenți, ar trebui vizată o cantitate de hidrogen măcar pentru menținerea producției actuale. Luând în considerare faptul că alocările gratuite de certificate de emisii pentru producția industrială vor fi eliminate în proporție de 50% în 2030, iar prețul certificatelor este prognozat să crească la valori peste 100 euro/tonă, trecerea de la BF-BOF la H2-DRI-EAF ar trebui realizată înainte de finalul deceniului.   Nu în ultimul rând, având în vedere adoptarea și publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr. 237/2023 privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile și cu emisii reduse de carbon în sectoarele industriei și transporturilor” în vara acestui an, considerăm importantă armonizarea estimării necesarului de consum în transporturi cu țintele din cadrul legii.”  Alina Arsani – EPG Head of Energy Systems: “EPG apreciază noua variantă a Proiectului Strategiei, implicit prioritizarea producției de hidrogen din surse regenerabile. Cu toate acestea, considerăm necesară revizuirea și transparența estimărilor cu privire la cererea de hidrogen în anul 2030, precum și prezentarea mai multor scenarii de consum. Având în vederea perioada relativ scurtă până în anul 2030, ar fi recomandată explorarea mai multor scenarii privind utilizarea hidrogenului, care să ofere o înțelegere detaliată a ipotezelor luate în considerare și a impactului asupra sectoarelor economice vizate.   Totodată, documentul necesită clarificarea noilor ipoteze privind reducerea cererii de hidrogen în raport cu reducerea emisiilor de CO2 și implicit revizuirea costului total al implementării strategiei. Mai mult, în ceea ce privește costul total al implementării strategiei estimat la aproximativ 4,8 mld. euro, încă nu sunt luate în considerare o serie de costuri importante precum costurile dezvoltării și modificării infrastructurii de transport și distribuție, costurile cu stațiile de comprimare, costuri privind capacitățile de stocare a hidrogenului.   De asemenea, în cadrul viitoarelor actualizări este necesar ca documentul strategic să includă informații referitoare atât la dezvoltarea infrastructurii/rețelei de transport, cât și la divizarea între producție/import și/sau export de hidrogen pentru acoperirea necesarului de consum estimat, respectiv oportunitățile de parteneriate comerciale privind hidrogenul verde cu alte state (membre UE). Pe baza estimărilor de costuri de producție ale documentului, România riscă să nu fie competitivă pe piețele regionale. Dacă estimările privind costurile de producție rămân neschimbate, strategia ar trebui să exploreze și oportunitățile de import de hidrogen.“  EPG a transmis către Ministerul Energiei, în procesul de consultare din noiembrie 2023, atât observațiile menționate mai sus (în formă extinsă), cât și o serie de elemente suplimentare care ar trebui avute în vedere în cadrul viitoarelor actualizări ale documentului, precum:   Cuantificarea utilizării energiei nucleare pentru producția de hidrogen.  Revizuirea ecosistemelor de hidrogen, prin includerea dimensiunii socio-economice.   Clarificarea obiectivului privind stimularea activităților de cercetare dezvoltare și inovare în domeniul tehnologiilor hidrogenului.  Dezvoltarea Obiectivului General 5 prin intermediul unei direcții de educare și informare a populației asupra necesității dezvoltării unei astfel de economii a hidrogenului.  Includerea aspectelor privind dezvoltarea unei ramuri economice noi, centrată pe producerea și utilizarea hidrogenului din surse regenerabile, cu cuantificarea numărului de locuri de muncă nou create, precum și o evaluare a specializărilor necesare.  Cartografierea surselor de finanțare a investițiilor necesare până în anul 2030.  Persoane de Contact Radu Dudău - EPG President: radu.dudau@enpg.ro Mihnea Cătuți - EPG Head of Research: mihnea.catuti@enpg.ro Alina Arsani – EPG Head of Energy Systems: alina.arsani@enpg.ro

Carbon pricing is widely seen as an effective policy option to pursue reductions in GHG emissions. Either through carbon taxes or emissions trading systems (cap and trade), carbon pricing reduces the negative externality of GHG emissions. By putting a price on emissions, economic agents can incorporate this cost in their investment, production, and consumption decisions. In time, this leads to lower emissions. At the same time, this policy can have negative effects on the economy and households, associated with the additional cost of emissions. Research shows that the negative effects can be alleviated or even reversed through revenue redistribution. The sums collected by Governments can be directed toward investment in low-emissions alternatives and support for low-income households. The European Union’s Emissions Trading System represents a significant example of carbon pricing. It covers emissions from industry and electricity generation and has been effective at achieving emissions reductions. Recently, a separate Emissions Trading System has been introduced for buildings and road transport (ETS2), with the aim of generating similar results in these sectors. There is concern that ETS2 may affect low-income households and the economy in general by purposely increasing the prices of emissions-intensive goods. To address this, the EU also adopted the Social Climate Fund, which uses part of the revenue collected by auctioning emissions allowances to finance investments in low-carbon technologies and support for low-income households. In this context, this paper adds to the extensive body of evidence on the economic impact of carbon pricing with revenue redistribution. It presents the results of a simulation model of a hypothetical carbon tax in Bulgaria, Germany, Hungary, Poland, and Romania. The macroeconomic impact is evaluated by calculating the effects of this carbon tax on GDP and employment by sector. At micro level, the focus is on households budget, namely on welfare losses across deciles and energy poverty, before and after revenue redistribution. This project is part of the European Climate Initiative (EUKI). EUKI is a project financing instrument by the German Federal Ministry for Economic Affairs and Climate Action (BMWK). The EUKI competition for project ideas is implemented by the Deutsche Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit (GIZ) GmbH. It is the overarching goal of the EUKI to foster climate cooperation within the European Union (EU) in order to mitigate greenhouse gas emissions. For more details, please visit: www.euki.de. Constantin Postoiu, EPG Head of Data Analytics Constantin is the Head of Data Analytics at EPG. He holds a PhD in Regional Development and a Master Degree in European Economics, both from Bucharest University of Economic Studies. From 2015 to 2017 he worked as advisor to the Chancellery of Prime Minister Dacian Ciolos where he led data driven policies and advised on education, poverty and public administration reform. Prior, he was a trainee at the EU Committee of the Regions, Europe 2020 Monitoring Platform. Passionate about data analysis and data-based policies, he is also a member of the Advisory Council for the Evaluation of the Impact of Normative Acts, in the Romanian Government. Contact: constantin.postoiu@enpg.ro

Deși capacitățile de producție industrială s-au micșorat semnificativ în ultimele 3 decenii, acestea păstrează o contribuție de 16.5% la valoarea adăugată brută națională, și asigură aproximativ o cincime din forța de muncă activă din România. Având în vedere această importanță economică strategică, producătorii de oțel, ciment, chimicale și produse petroliere trebuie să se adapteze rapid la noua realitate a industriei europene, marcată de constrângeri în privința emisiilor de gaze cu efect de seră.

Romania’s industry will need to transform fundamentally to align with climate commitments and remain competitive in a low-carbon world. With increasing pressure from EU policy and a race to decarbonise industrial production in EU Member States, there are progressively fewer windows of opportunity for implementing the new processes and technologies required for greening heavy industry. A fragmented national policy framework and a narrow fiscal space mean that Romania will face significant difficulties in keeping its industry competitive. However, it also has key advantages it can capitalise on to become a low-carbon industry leader. To achieve economy-wide net zero emissions by 2050, the main pathways for industrial decarbonisation are electrification, continuous improvements in energy and resource efficiency, the uptake of renewable hydrogen and other low-carbon fuels, and carbon capture, utilisation, and storage. Romania’s primary steel, cement, and chemicals production (particularly fertilisers) require the deepest transformation to enable industrial emissions reductions. The technologies needed to achieve these changes are costly, have long lead times, and in some cases imply new materials and supply chains. Furthermore, industrial transformation is not just technological – concerted action will be needed to safeguard the rights of workers in industrialised regions and prepare them for meaningful employment in Romania’s decarbonised industries and in those new industries which may emerge. To decarbonise Romania’s industry sustainably and justly, three main areas of action must be addressed: industrial policy, funding and market creation, and infrastructure development. Firstly, Romania needs a cornerstone industrial strategy anchored in long-term climate commitments and driven by selective support rather than across-the-board crisis management. This industrial strategy must clearly assign responsibilities to competent authorities, commit to funding and financing instruments, and address socio-economic impact, supply chain management, and research, development, and innovation. Romania’s wider domestic policy framework, as well as its positioning in EU negotiations, must also be consistent with the commitments and goals of its industrial policy. Secondly, industrial transformation in Romania will require a massive mobilisation of funding and the stimulation of new markets for green industrial products. As a country with a comparatively low fiscal space, Romania cannot rely excessively on state aid granted to industrial producers, as done in countries such as Germany and France. Instead, eventual state aid schemes targeted at competitive industries should be complemented by the use of EU funding opportunities, including the Modernisation Fund and the Innovation Fund, the unlocking private financing, and the implementation of green public procurement to stimulate a reliable lead market for products such as low-carbon steel and concrete. There are significant opportunities in this space, given Romania’s massive planned spending on large-scale infrastructure projects. Finally, decarbonising Romania’s industry will require huge infrastructure for enabling renewable electricity, hydrogen transport, and carbon dioxide (CO2) transport and storage. The scale of the challenge is significant: electricity consumption will increase and its geographical distribution will change, straining an unprepared transmission grid; new pipelines will be needed for hydrogen and CO2 transport; and CO2 storage capacities must be developed very rapidly. Romania must thus invest significantly in the expansion and strengthening of the electricity transmission grid, and in essence start from scratch in developing a network of hydrogen and CO2 pipelines, as well as CO2 storage. These key actions for decarbonising Romania’s industry will not be easy. They will require massive investment, coordination within the state apparatus and with industry, and significantly more political engagement on the subject. However, the benefits are undeniable: increased industrial competitiveness, a well-prepared workforce, reliable infrastructure, and a significant contribution to Romania’s climate ambitions. Reaping these benefits will depend first and foremost on understanding the magnitude of the challenge, and subsequently on internalizing it in concrete policy, funding, and infrastructure measures to enable decarbonisation at the required scale and pace. Luciana Miu, EPG Head of Clean Economy Luciana Miu is the Head of Clean Economy at Energy Policy Group. She holds a Master’s degree in Sustainable Energy Systems from the University of Edinburgh and a PhD in Energy Efficiency of Residential Buildings from the Imperial College London. Before joining EPG, Luciana worked for the UK Parliament and for the British Government’s Department of Business, Energy and Industrial Strategy (BEIS), as well as a consultant for Climate-KIC and London City Hall. Contact: luciana.miu@enpg.ro

Currently, Romania does not have a comprehensive climate policy framework and relies mostly on transposed EU legislation to formulate targets and plans. Institutional responsibilities on climate change tend to be scattered, with insufficient coordination, weak accountability mechanisms, and a lack of long-term planning based on scientific evidence.

Asociația Energy Policy Group (EPG) apreciază faptul că Ministerului Energiei a publicat spre consultare Proiectul de Lege privind măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene offshore în intervalul de timp asumat. Guvernul dovedește astfel angajamentul privind  dezvoltarea producției de energie eoliană offshore în România și atingerea obiectivelor de decarbonizare. De asemenea, EPG consideră benefic faptul că dezvoltarea capacităților eoliene offshore este stimulată prin intermediul unei scheme de sprijin de ajutor de stat de tipul CfD. Totuși, experții EPG au propus o serie de sugestii de revizuire în cadrul consultării publice, pentru o mai bună corelare a proiectului cu obiectivele de decarbonizare. În primul rând, asociația propune o revizuire în sus a țintei asumate privind capacitățile eoliene offshore instalate, respectiv 3GW până în anul 2035. Considerăm că, în contextul creșterii țintelor de decarbonizare asumate la nivelul UE până în 2030, România ar trebui să își asume o țintă de cel puțin 3GW capacități eoliene offshore instalate încă din anul 2032. Asociația mai atrage atenția și asupra procedurii anevoioase de obținere a avizelor necesare pentru proiectele de exploatare a energiei eoliene offshore și propune înființarea unui one-stop-shop. De asemenea, EPG consideră că proiectul înaintat trebuie să ia în calcul cooperarea transfrontalieră cu Bulgaria pentru dezvoltarea noilor capacități.  EPG va continua să se implice în procesul de consultare al Proiectului de Lege privind măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene offshore, prelungit de curând până la 1 septembrie 2023. Citate Radu Dudău - EPG President: "Este lăudabil efortul Ministerului Energiei de a pune în consultare publică Proiectul de Lege privind exploatarea energiei eoliene offshore. Proiectul prezintă un calendar al etapelor dezvoltării energiei eoliene offshore, ceea ce asigură claritate și predictibilitate. Totuși, anul 2035 reprezintă un termen mult prea extins pentru o capacitate offshore de 3GW. Considerăm că etapele prezentate pot fi scurtate, pentru a se fixa ca țintă anul 2032. De asemenea, ținta de capacitate ar trebui să fie mai ambițioasă.  După cum arată studiul EPG, Offshore wind – the enabler of Romania’s decarbonization (2023), România va trebui să dezvolte 15GW de capacități eoliene offshore în Marea Neagră pentru a atinge neutralitatea climatică în anul 2050, din care 5GW ar trebui instalați până în anul 2030.  În competiția de a oferi investitorilor energie electrică verde și accesibilă ca preț, România trebuie să susțină accelerarea investițiilor în surse regenerabile. Electrificarea economiei, trecerea la electro-mobilitate, dezvoltarea sectorul hidrogenului fără emisii – toate au nevoie de surse regenerabile de energie. Acestea sunt argumente pentru a trata eolianul offshore drept o șansă economică și o prioritate a sectorului energetic național." Mihnea Cătuți – EPG Head of Research: "Propunerea legislativă este bine structurată, iar atribuțiile autorităților competente au fost identificate cu atenția cuvenită, totuși considerăm esențială simplificarea procesului de obținere a avizelor pentru construirea centralelor eoliene offshore. Acesta este anevoios și greu de manevrat, având în vedere numărul mare de instituții diferite care trebuie contactate de potențialii dezvoltatori. Pentru a asigura o parcurgere mai facilă a proceselor administrative, recomandăm înființarea unui one-stop-shop în cadrul ACROPO sau al Ministerului Energiei care să ghideze dezvoltatorii în procesul birocratic și să mențină legături instituționale cu toate autoritățile de la care trebuie obținute avize.   De asemenea, un aspect important asupra căruia dorim să atragem atenția este prevederea referitoare la punerea în funcțiune a centralei eoliene offshore, care dacă nu va avea loc în cel mult 7 ani de la data încheierii contractului de concesiune, acesta din urmă va fi reziliat. O astfel de prevedere ar pune o presiune majoră asupra dezvoltatorilor de proiecte, fără a-i asista sau stimula în dezvoltarea centralelor eoliene offshore. Înțelegem obiectivul decidenților privind ținta de dezvoltare a 3GW de capacități eoliene offshore, însă autoritățile trebuie să ia în considerare cel puțin două aspecte esențiale: (i) timpul necesar obținerii documentației obligatorii privind aprobarea de dezvoltare pentru construirea centralei electrice eoliene offshore, respectiv birocrația asociată în cazul în care nu este diminuată și (ii) potențiale șocuri pe partea ofertei, respectiv lanțul valoric, așa cum economia globală le-a suferit în perioada pandemiei Covid-19. Prin urmare, rezilierea contractului de concesiune trebuie să fie o opțiune de ultimă instanță, luată abia după epuizarea tuturor celorlalte mecanisme legale de mediere." Alina Chiriță (Arsani) – EPG Head of Energy Systems: "Publicarea Proiectului de Lege privind exploatarea energiei eoliene offshore reprezintă un pas important în dezvoltarea producției de energie eoliană offshore în România și în atingerea obiectivelor de decarbonizare. Totuși, documentul nu include nicio referire la colaborarea transfrontalieră dintre România și Bulgaria, respectiv a licitațiilor coordonate, în vederea dezvoltării capacităților eoliene offshore în Marea Neagră.  Conform studiului EPG, Offshore wind – the enabler of Romania’s decarbonization (2023), dezvoltarea unui proiect comun România-Bulgaria, pe bază de insulă energetică (energy island), cu o capacitate de 3GW de pentru fiecare dintre cele două state (6GW în total), ar reprezenta o variantă optimă până în anul 2030, atât din punct de vedere al securității energetice, cât și al costurilor asociate. Investițiile României într-un astfel de proiect sunt estimate la 8,4 miliarde euro, iar producția anuală de energie electrică la 9,8TWh.  Mai mult, EPG în parteneriat cu Center for the Study of Democracy (CSD) din Bulgaria au pus bazele Black Sea Renewable Energy Coalition în luna iunie 2023. Obiectivul Coaliției este acela de a reuni actori relevanți în sectorul energiei eoliene offshore din România, Bulgaria, Ucraina și Turcia, cu precădere din rândul dezvoltatorilor de proiecte și asociațiilor relevante din domeniul mediului, în vederea armonizării pozițiilor acestora și implicit accelerării dezvoltării proiectelor. Astfel, considerăm necesară includerea referirilor cu privire la colaborarea dintre România-Bulgaria, cu atât mai mult cu cât planificarea și cooperarea regională dintre cele două state poate stimula dezvoltarea energiei eoliene offshore din Marea Neagră și, implicit, economiile de scară." Persoane de Contact Radu Dudău - EPG President: radu.dudau@enpg.ro Mihnea Cătuți - EPG Head of Research: mihnea.catuti@enpg.ro Alina Chiriță (Arsani) – EPG Head of Energy Systems: alina.chirita@enpg.ro

Tehnologiile de captare, utilizare și stocare a carbonului (CCUS) vor fi elemente-cheie pentru decarbonizarea industriei grele din România, mai ales pentru sectoarele cu emisii de dioxid de carbon care nu pot fi reduse. Recent, EPG a analizat principalele bariere în calea implementării CCUS în România, printre care se numără lipsa unui cadru de reglementare și de finanțare adecvat și absența infrastructurii de transport și stocare. Pe lângă aceste obstacole, care împiedică dezvoltarea proiectelor CCS în România, EPG a identificat în cadrul proiectului european ConsenCUS (Horizon 2020) o serie de elemente suplimentare, mai puțin cunoscute, care trebuie abordate în politicile naționale privind decarbonizarea industriei prin CCUS.  O primă considerație se referă la unde și cum vor fi aplicate tehnologiile CCUS. În România, principalele sectoare pentru care captarea carbonului reprezintă o soluție indispensabilă sunt producția de ciment, sectorul chimic și rafinarea petrolului. Deși captarea emisiilor se poate face și în alte industrii, și chiar și în centralele energetice, pentru acestea sunt mai potrivite alte măsuri de decarbonizare, cum ar fi electrificarea. De aceea, tehnologiile CCUS nu sunt soluții miraculoase pentru toate sectoarele economiei, ci ele trebuie direcționate către sectoarele care nu au alte alternative, sau în scopul obținerii de “emisii negative”, prin captarea dioxidului de carbon direct din atmosferă.  Pe lângă alegerea cumpătată a sectoarelor pentru aplicarea CCUS, trebuie selectate și aplicațiile CCUS cu cea mai mare contribuție la prevenirea schimbărilor climatice. Spre exemplu, utilizarea dioxidului de carbon pentru producția de carburanți sintetici, care emit dioxid de carbon prin ardere, va avea per total un impact climatic mai mic decât stocarea permanentă în subteran. Aceste diferențe sunt nuanțate, iar pentru asigurarea unui impact climatic minim, care să justifice investițiile semnificative necesare, proiectele CCUS trebuie evaluate pe întreg lanțul de proces, de la sursa emisiilor captate până la destinația lor finală. Pe acest lanț de proces trebuie determinat atât impactul climatic, cât și cel asupra mediului înconjurător – spre exemplu, tehnologiile mature de captare a carbonului folosesc drept solvenți aminele, care pot avea un impact negativ asupra mediului dacă nu sunt bine monitorizate.  Optimizarea tehnologiilor CCUS nu se oprește la considerațiile legate de sectoarele beneficiare și de impactul climatic sau de mediu. În primul rând, tehnologiile CCUS sunt într-un proces continuu de cercetare, dezvoltare și inovare, unde experiența României în universități și institute de cercetare poate fi un atu important. De asemenea, România ar putea deveni un centru important pentru producția tehnologiilor CCUS în sine (de exemplu, unitățile de captare, conductele pentru transport, echipamentul de injectare), pe care Uniunea Europenă le favorizează pentru creșterea independenței față de importuri tehnologice.   Pentru a optimiza și proiectele CCUS, implementarea lor trebuie să aibă în vedere și potențialul de cooperare trans-sectorial și trans-național, prin care pot fi agregate fluxurile de dioxid de carbon captate de la diverși operatori, care să fie apoi transportate și stocate cu infrastructură comună. Acest lucru ar permite reducerea costurilor de infrastructură și partajarea riscului și a răspunderii operatorilor, în special în zonele puternic industrializate, unde sunt prezenți mulți operatori industriali – spre exemplu, zona Ploiești-Dâmbovița. În vederea formării acestor clustere pentru CCUS, trebuie stabilite modele clare de finanțare și de partajare a riscurilor, precum și un dialog transparent și susținut cu comunitățile locale.   Aceste considerente aferente tehnologiilor CCUS, mai puțin vizibile decât aspectele de regulament și finanțare, trebuie incluse de la început în politicile și planurile privind viitoarele proiecte de anvergură. Proiectele CCUS pot aduce beneficii economiei României nu numai prin susținerea decarbonizării industriei grele, ci și prin dezvoltarea producției de tehnologii de prevenire a schimbărilor climatice. Tocmai din acest motiv, oportunitățile semnificative prezentate de aceste tehnologii trebuie preluate cu o abordare holistică din punct de vedere al impactului.  Acest document a fost redactat în cadrul proiectului ConsenCUS, finanțat prin programul de cercetare și inovare Horizon 2020 al Uniunii Europene în cadrul acordului de finanțare nr. 101022484. Întregul Policy Paper poate fi consultat AICI. Luciana Miu, EPG Head of Clean Economy Luciana Miu is the Head of Clean Economy at Energy Policy Group. She holds a Master’s degree in Sustainable Energy Systems from the University of Edinburgh and a PhD in Energy Efficiency of Residential Buildings from the Imperial College London. Before joining EPG, Luciana worked for the UK Parliament and for the British Government’s Department of Business, Energy and Industrial Strategy (BEIS), as well as a consultant for Climate-KIC and London City Hall. Contact: luciana.miu@enpg.ro

Decarbonizarea industriei grele presupune de multe ori aplicarea de tehnologii la un nivel incipient de maturitate, care prezintă un risc comercial aferent, ceea ce le face greu finanțabile de către sectorul privat. Din acest motiv, intervenția statului pentru a finanța decarbonizarea industrială, cel puțin în stadiu incipient, este necesară, și este practicată deja în multe țări, precum Franța, Germania și Slovacia.

Asociația Energy Policy Group (EPG) apreciază faptul că Ministerul Energiei a publicat la finalul lunii mai Proiectul Strategiei Naționale a Hidrogenului, cât și un plan de acțiune privind utilizarea hidrogenului în România. Documentul, deși publicat după o serie de întârzieri, propune o abordare corelată cu obiectivele de decarbonizare ale economiei României. Este foarte important ca strategia Națională a Hidrogenului să promoveze utilizarea eficientă a acestei resurse. Energy Policy Group a transmis Guvernului României o serie de recomandări privind noua strategie, cât aceasta se afla în consultare publică. Experții EPG au transmis însă și o serie de recomandări privind secțiunile strategiei care pot fi îmbunătățite. EPG propune revizuirea estimărilor cu privire la necesarul de hidrogen pentru anul 2030, cât și dezvoltarea mai multor scenarii de consum cu un consum mai redus de hidrogen, având în vedere fereastra limitată de timp rămasă. În acest sens, EPG subliniază nevoia ca strategia să evite utilizarea hidrogenului în CCGT-uri din cauza lipsei de eficiență.  Asociația mai atrage atenția asupra previziunilor guvernamentale referitoare la necesarul de hidrogen utilizat în sectorul transporturilor și în sectorul siderurgic. De asemenea, înaintează propuneri de revizuire a costurilor prevăzute pentru hidrogenul verde cât și a costurilor necesare implementării proiectului de strategie.   EPG va continua să monitorizeze parcursul proiectului de Strategie a Hidrogenului, cât și să propună recomandări către Ministerul Energiei, astfel încât să ne asigurăm că această materie primă va fi utilizată cât mai eficient pentru a ajuta România în atingerea obiectivelor climatice ale anului 2030.   Citate Mihnea Cătuți - EPG Head of Research: "Publicarea Proietului de Strategie vine cu o veste extrem de bine-venită: o recomandare fermă din partea autorităților împotriva utilizării hidrogenului pentru încălzirea locuințelor, recunoscând ineficiența unui astfel de proces. Pentru utilizarea în încălzirea locuințelor, precum este încă prevăzut în PNRR, energia regenerabilă trebuie transformată în hidrogen prin electroliză, cu o pierdere de conversie de aproximativ 40%. Arderea în boilere în condensare are la rândul ei o eficiență de aproximativ 90%. Așadar, pentru fiecare 1 MWh de energie regenerabilă, s-ar produce 0,54 MWh de energie termică. Utilizarea directă a energiei regenerabile pentru încălzire prin pompe de căldură (cu o eficiență de 300-400%) ar însemna că 1 MWh de energie electrică produsă din surse regenerabile ar genera 3-4 MWh de energie termică, adică o eficiență de 7 ori mai mare decât utilizarea hidrogenului.  Vestea mai puțin bună este că strategia se bazează în continuare pe utilizarea hidrogenului în CCGT-uri, unde fiecare 1 MWh de energie regenerabilă ar fi convertit în 0,39 MWh de energie electrică, un proces chiar mai ineficient decât utilizarea hidrogenului în încălzire. Chiar conform datelor prezentate în Proiectul Strategiei, utilizarea hidrogenului în CCGT oferă cel mai mic beneficiu din punct de vedere al reducerii emisiilor raportat la cantitatea de hidrogen consumată  Cel mai bun raport dintre consumul de hidrogen și emisiile evitate este în industria siderurgică, unde strategia prevede însă cantități suficiente de hidrogen pentru producerea a doar 0,5 Mt oțel verde în 2030. Singurul producător primar de oțel din România, Liberty Galați, a produs în anul 2021 2,35 Mt de oțel lichid. Având în vedere că alocările gratuite de certificate de emisii pentru producția industrială vor fi eliminate în proporție de 50% în 2030, iar prețul certificatelor este prognozat să crească la valori pete 100 EUR/tonă, trecerea de la BF-BOF la H2-DRI-EAF ar trebui făcută înainte de finalul deceniului. Așadar, necesarul de consum pentru Liberty Galați ar trebui crescut de cel puțin 4 ori." Alina Chiriță (Arsani) – EPG Head of Energy Systems: "Apreciem faptul că Proiectul Strategiei Naționale a Hidrogenului prioritizează producția de hidrogen din surse regenerabile, însă costurile privind hidrogenul verde sunt supraevaluate comparativ cu estimările noastre. EPG a arătat faptul că hidrogenul verde poate fi produs cu €2,21-2,73/kgH2 într-un scenariu realist de preț pentru energia regenerabilă, dar acest lucru necesită o utilizare mai mare a electrolizorului (peste 5.500 ore pe an) și ipoteze mai ambițioase privind reducere costurilor de instalare.     Totodată, Proiectul Strategiei nu specifică divizarea între producție/import și/sau export de hidrogen pentru acoperirea necesarului de consum estimat și nici oportunitățile de parteneriate comerciale privind hidrogenul verde cu alte state (membre UE). Pe baza estimărilor de costuri de producție ale documentului, România riscă să nu fie competitivă pe piețele regionale. Dacă estimările privind costurile de producție rămân neschimbate, strategia ar trebui să exploreze și oportunitățile de import de hidrogen.    Un alt aspect important pe care l-am remarcat vizează necesitatea revizuirii costului total al implementării strategiei, estimat la aproximativ 10,36 mld. EUR În cadrul documentului nu sunt luate în considerare o serie de costuri importante precum costurile dezvoltării și modificării infrastructurii de transport și distribuție, costurile cu stațiile de comprimare, costuri privind capacitățile de stocare a hidrogenului, etc. Deși documentul prezintă potențialul teoretic, nu descrie situația sistemului românesc și care ar fi costurile necesare pentru adaptare și nu include o prezentare a necesarului de capacități de stocare a hidrogenului. Toate aceste elemente vor crește costurile implementării strategiei. " Mihai Constantin - EPG Researcher: "Deși proiectul Strategiei naționale a hidrogenului a fost publicat cu o întârziere semnificativă față de termenele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, ne bucurăm să avem în sfârșit pusă în dezbatere publică această strategie. Este de apreciat că pe anumite chestiuni, strategia identifică corect direcțiile și măsurile necesare a fi luate. Mă gândesc aici la faptul că se încurajează producția și utilizarea hidrogenului regenerabil, dar mai ales la faptul că s-a luat decizia a nu utiliza hidrogenul pentru încălzirea locuințelor cu boilere pe bază de hidrogen sau arderea acestuia la aragaz. Existau multe semnale că Guvernul va propune o astfel de abordare de utilizare ineficientă a hidrogenului, un exemplu fiind acel proiect privind rețeaua de gaze naturale-hidrogen prevăzut în PNRR, pentru zona Oltenia.   Hidrogenul va juca un rol important în decarbonizarea sectorului transporturilor. Însă, având în vedere evoluțiile tehnologice, este posibil să vedem o desfășurare a vehiculelor cu baterii chiar și în cazul transporturilor de mărfuri, iar hidrogenul să fie utilizat doar pentru vehicule grele, transport pe distanțe foarte mari sau aviație. Pe scurt, consumul de hidrogen în transporturi este probabil supraevaluat. Sunt destule aspecte de îndreptat în strategie și sperăm...

arbon capture, utilisation, and storage (CCUS) is increasingly in focus as a key contributor to reaching the EU’s net zero emissions target. However, major barriers such as lack of regulation and financing, low availability of CO2 transport and storage infrastructure, and low public awareness continue to pose challenges to the widespread deployment of CCUS technologies.

Săptămâna trecută, după o serie de amânări de la termenul limită inițial de 1 ianuarie 2020, Ministerul Mediului pus în consultare publică Strategia pe Termen Lung a României (STL), ghidul privind modul în care țara noastră va realiza decarbonizarea economiei până în 2050. Alături de Planul Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC), Strategia pe Termen Lung este unul dintre documentele cheie în sfera guvernanței climatice Uniunii Europene, pe care toate statele membre sunt obligate să îl formuleze. Tranziția verde presupune schimbarea structurală atât a economiei cât și a modului de viață, iar STL, care cuprinde scenarii de decarbonizare cu un orizont de timp mai îndelungat, stă la baza formulării unor ținte și politici pentru un parcurs coerent, predictibil și cât mai puțin disruptiv în atenuarea schimbărilor climatice. Totodată, STL are în vedere aliniera fiecărui stat membru la eforturile colective de decarbonizare ale UE și asumarea țintelor climatice. În baza întârzierii publicării Strategiei pe Termen Lung, în septembrie 2022, Comisia Europeană a declanșat procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement) asupra României, iar la mai bine de doi ani de la termenul limită inițial, un prim draft a fost publicat. La consultarea publică pe noul document, Ministerul Mediului a prezentat invitaților, reprezentanți relevanți ai societății civile printre care și EPG, draftul strategiei care are la bază scenariul "România neutră 2050”. La dezbateri, EPG și-a exprimat îngrijorarea asupra faptului că scenariul ales de Guvern nu este unul cu adevărat neutru din punct de vedere climatic, din moment ce, conform calculelor din STL, ar rămâne emisii  nete de peste  3 milioane de tone de CO2 pe an. De asemenea, ar fi fost de preferat ca toate scenariile cu care a lucrat Ministerul Mediului să își propună neutralitatea climatică până în 2050 pentru România, iar autoritățile să aleagă traiectoria cea mai bună pentru a ajunge la această țintă. Dintre cele trei scenarii propuse de consultanți Guvernului, singurul care se apropie neutralitatea climatică a fost cel recomandat în STL. Mihnea Cătuți a punctat și o serie de neclarități regăsite în Strategie, precum faptul că anul de bază al modelării sectorului energetic pare să fie mai degrabă 2030, ceea ce nu permite analizarea utilității a multor investiții plănuite de autorități până atunci, precum cele în capacități de producere a energiei pe gaze naturale și cogenerare. Tot privind producția de energie, Strategia menționează că din anul 2036, toate capacitățile pe gaze vor fi înlocuite de hidrogen, a cărui sursă nu este însă specificată în modelare. La capitolul “Industrie” din STL, reprezentantul EPG a subliniat posibila nealiniere a Guvernului cu cele mai noi schimbări care se preconizează la nivel European privind certificatele de emisii (ETS) și de eliminarea alocărilor gratuite pentru industrie. Mai există neclarități și în privința clădirilor, cărora li se adresează un capitol, deoarece Strategia menționează doar 65% din necesarul de energie din sector, prin colectoare solare și pompe de căldură. Citate Radu Dudău - EPG President, despre prevederile STL și redactare: "Este lăudabil că Ministerul Mediului a prezentat, în sfârșit, draftul Strategiei de Decarbonizare pe Termen Lung (STL) a României, capitol la care guvernul nostru avea o restanță majoră în a explica direcțiile prin care economia românească poate atinge neutralitatea climatică până în 2050. Consultarea publică ar fi trebuit însă să fie mult mai substanțială și mai timpurie. Ar fi putut fi prevenite astfel o serie de incoerențe  și neclarități ale scenariului adoptat oficial, RO Neutră. Pentru sectorul energetic, este greu de explicat creșterea magică a ponderii hidrogenului verde după 2035, în condițiile în care ținta cea mai ambițioasă pentru regenerabile pentru 2030 (fără de care hidrogenul verde nu poate fi produs) este de doar 36,3% - mult sub procentul european de 45%. În încălzirea clădirilor, pompele de căldură ar urma să aibă o creștere mult mai moderată decât încălzirea pe bază de hidrogen, ceea ce este total lipsit de plauzibilitate economică. Dacă este ca STL să aibă cu adevărat un rol călăuzitor în planificarea tranziției energetice în țara noastră, documentul final va trebui să răspundă mult mai credibil unor astfel de critici." Luciana Miu – EPG Head of Clean Economy, despre impactul STL pentru industrii: “Este important că Strategia pe Termen Lung a României își asumă atingerea neutralității climatice până în 2050. Cu toate acestea, lipsește o abordare sectorială a politicilor și măsurilor concrete pentru a asigura scăderea emisiilor. În contextul politicilor europene și al competiției pentru produse cu emisii reduse de carbon, sectorul industrial are nevoie de măsuri concrete vizând combustibilii alternativi și captarea și stocarea carbonului (nu doar în sectorul cimentului și varului). Aceste măsuri presupun investiții masive, inclusiv în infrastructură, iar ferestrele de oportunitate pentru a efectua aceste investiții sunt din ce în ce mai reduse la număr în calendarul pentru 2050. Din acest motiv, Strategia pe Termen Lung trebuie să includă un plan clar de politici naționale care să deblocheze investițiile în decarbonizarea industriei din România. De asemenea, orice strategie pentru atenuarea schimbărilor climatice trebuie să aibă în vizor impactul social al măsurilor planificate. Acest impact nu se rezumă doar la locurile de muncă, ci și la indicatorii de performanță al economiilor locale, sărăcia energetică, mobilitatea socială, calitatea vieții și altele. Pentru implementarea de succes a Strategiei pe Termen Lung, măsurile de reducere a emisiilor trebuie implementate alături de comunitățile afectate de tranziția spre neutralitate climatică." Mihnea Cătuți - EPG Head of Research, despre țintele prevăzute în STL pe sectoare: “Publicarea draftului de strategie marchează un moment extrem de important pentru România - pentru prima dată autoritățile își asumă obiectivul politic de atingere a neutralității climatice până în 2050. Din păcate, însă, strategia nu prezintă niciun scenariu care să atingă cu adevărat emisii nete zero în 2050. Chiar și în scenariul RO Neutră, emisiile nete sunt de peste 3 MTCO2e pe an. Ne-am fi dorit să vedem 3 scenarii care să ajungă toate la net-zero și să prezinte mai multe opțiuni pentru atingerea acestui obiectiv. Pe lângă aceste aspecte, strategia are unele carențe care vor trebui rezolvate. Poate cea mai importantă problemă este ca toate scenariile consideră ca realizate o serie de investiții din domeniul energetic cu un aport climatic...

The European Commission has recently published the Net-Zero Industry Act, a proposal meant to boost the Union’s autonomy when it comes to developing and manufacturing “net-zero technologies”. The Act lists carbon capture, utilisation, and storage (CCUS) as one of eight key net-zero technologies for achieving the EU’s climate neutrality goals, sets a goal for storing 50 million tonnes of CO2 per year in the EU by 2030, and mandates Member States to clearly state how they will enable carbon capture and storage (CCS).

Pe 16 martie, Comisia Europeană a propus „Regulamentul privind industria net-zero” (Net-Zero Industry Act), menit să reducă dependența Uniunii de importurile de tehnologii necesare pentru a atinge țintele de net-zero până în 2050. Concret, propunerea are în vizor consolidarea industriei prelucrătoare europene pentru a crește producția domestică de tehnologii necesare decarbonizării, prezentând ambiția de a produce în Uniunea Europeană 40% din necesarul tehnologic al tranziției până în 2030. Acest regulament și negocierile care vor urma merită urmărite din perspectiva României, deoarece prezintă oportunități semnificative pentru dezvoltarea industriei autohtone.

Ca stat membru al Uniunii Europene, România s-a angajat să participe în eforturile colective de atingere a neutralității climatice până în 2050. Acest angajament presupune o reducere drastică a emisiilor de dioxid de carbon la nivel național, care în 2021 se ridicau la 74 de milioane de tone pe an. Deși soluțiile pentru reducerea emisiilor sunt bine-cunoscute și competitive din punct de vedere economic în sectoare precum producția de energie electrică, în altele procesul de decarbonizare prezintă provocări mai complexe. Un astfel de sector este industria, mai precis procesele energointensive ale industriei prelucrătoare, precum producția de oțel, ciment, chimicale și alte materiale.

The steel, cement and chemicals manufacturing sectors are central to Romania’s economy. Operational facilities in these sectors consume significant amounts of electricity, natural gas, and water, as well as specific feedstocks such as coking coal, steel scrap, and limestone. The production landscape is dynamic, with some facilities closing and others reopening or planning to increase their production. Against this background, the challenge of decarbonisation is significant: for national emissions to reach net zero by 2050, Romania’s industry will need to reduce its energy consumption in half, undergo massive electrification and a switch to hydrogen and biomass, improve material efficiency, and implement carbon capture and storage.

Though this paper, we examine the literature for evidence on the effectiveness and economic and welfare impact of carbon pricing with revenue redistribution. We find that emissions reduction is moderate, unless carbon prices are high, while the economic and welfare impacts depend on the redistribution mechanism. With targeted redistribution, the policy tends to be progressive, helping reduce energy poverty and emissions at the same time. To add to the evidence base, we also present a modelling exercise of a theoretical carbon tax levied on all consumption goods.

Within this new reality and the ensuing global crisis, COP27 was seen by some as an “oasis of diplomacy”, to quote US Secretary of Energy Jennifer Granholm – a space where countries could come together to act on the global challenge that is climate change. But while countries did come together in some landmark agreements, they left Sharm-el-Sheikh without much progress on actual action to mitigate climate change.

ince the initial deadline of January 1st, 2020, several key events and EU-level strategies have unfolded, which should be taken into account in Romania’s upcoming LTS. The European Green Deal and the Fit-for-55 package brought forth a whole new level of ambition for GHG emissions reduction, while the REPowerEU will accelerate the pace of the climate transition in the short and medium-term, following Russia’s invasion of Ukraine. The Romanian LTS needs therefore to outline a plan for the rapid decarbonisation of the economy with the prospect of reaching climate neutrality before mid-century.

Long-Term Strategies are key instruments for Member States to meet their emissions targets. They vary in their concreteness, scope and level of detail, leading to uncertainties in how Member States will reduce their emissions to meet the EU's climate neutrality targets. This analysis reviews the Long-Term Strategy of Bulgaria and assesses how fit-for-purpose it is in providing a robust pathway for emissions reductions.

As part of the Climate Recon project, EPG has analysed the role of low-carbon district heating in the Long-Term Strategies for climate neutrality of 23 Member States.

As part of the ConsenCUS project, EPG is analyzing the narratives and perceptions surrounding carbon capture, utilization and storage (CCUS) in Romania, where a novel carbon capture and conversion technology will be demonstrated in the near future.

Acest policy brief rezumă foaia de parcurs pentru avansarea captării și stocării carbonului (CCS) în România, dezvoltat de EPG în cadrul proiectului CCS4CEE. În această foaie de parcurs, EPG prezintă o serie de acțiuni concrete care trebuie implementate de către guvern, operatori economici și alți actori, pentru a realiza proiecte CCS și a contribui la atingerea țintelor de decarbonizare ale României.

This policy brief summarizes EPG’s roadmap for advancing CCS in Romania, written as part of the CCS4CEE project. In this roadmap, EPG presents a list of actions for implementation by government, economic operators and other actors, to make CCS projects a reality and contribute to Romania’s industrial decarbonization targets.

As part of the CCS4CEE project, EPG has produced a roadmap for advancing carbon capture and storage (CCS) in Romania, building on its analysis of the context and opportunities for CCS in Romania.

The Carbon Border Adjustment Mechanism (CBAM) is a heavily debated legislative proposal for a carbon tax on EU imports from five key sectors (aluminium, cement, fertilizer, iron and steel, and electricity). [1],[2] It has been proposed as part of the Fit for 55 package, with the purpose of preventing carbon leakage (the relocation of carbon-intensive production of tradable goods away from the EU, to avoid carbon costs).

Carbon capture and storage (CCS) refers to a chain of technologies deployed to capture, transport and store CO2 away from the atmosphere, mitigating its warming effect on the climate. For each step in the CCS process, a range of technologies has been developed and tested for different industries and operating conditions, making CCS a complex value chain rather than a single, “off-the-shelf” technology as it is sometimes portrayed

This executive summary provides a brief overview of the report “Assessment of current state, past experiences and potential for CCS deployment in the CEE region”, written as part of the CCS4CEE project.

In this study, EPG brings together the work of project partners in Work Package 3 of the CCS4CEE project. The resulting report is an in-depth analysis of the current context and opportunities for carbon capture and storage (CCS) in the Central and Eastern European (CEE) region.

Captarea și stocarea dioxidului de carbon (CCS) poate avea o contribuție importantă la decarbonarea economiei europene și române.

Acest raport prezintă o evaluare a contextului actual și a potențialului tehnologiilor de captare și stocare a carbonului (CCS) în România, condusă în cadrul proiectului CCS4CEE.

This report presents an evaluation of the current context and opportunities for carbon capture and storage (CCS) technologies in Romania, written as part of the CCS4CEE project.

The policy paper presents the main legislative provisions and European strategic objectives regarding low emission mobility and several recommendations for the transposition of European provisions in Romanian legislation.

For Romania to increase its biogas production 50-fold, a step change is necessary, even if the level of support is sufficient to make most investments profitable.