Download PDF

La sfârsitul acestei luni, Congresul SUA va vota Planul Comun Comprehensiv de Actiune(Joint Comprehensive Plan of Action – JCPOA) dintre Iran, cei cinci membri ai Consiliului de Securitate ONU (SUA, China, Rusia, Franta, Marea Britanie), Germania si Uniunea Europeanã (detalii aici). Dupã cum se stie, Planul prevede ridicarea sanctiunilor economice împotriva Iranului, aprobarea exporturilor iraniene de petrol si deblocarea fondurilor iraniene din diverse tãri – toate aceste mãsuri în schimbul promisiunii autoritãtilor de la Teheran cã tara lor nu va urmãri obiective nucleare militare în urmãtorii 15 ani.

Cu 301 membri în Congres, republicanii detin cea mai mare majoritate începând din anii 1929-31, si toti vor vota împotriva întelegerii semnate la Viena pe 14 iulie 2015. Presedintele Barack Obama va folosi dreptul sãu de veto pentru a contracara votul Congresului. Conform Constitutie SUA, un veto prezidential poate fi anulat cu 2/3 din voturile tuturor senatorilor si, respectiv, deputatilor. Pânã în prezent, în ambele camere ale Congresului american, nu existã o majoritate de douã treimi pentru respingerea veto-ului. În consecintã, este foarte probabil cã, începând din octombrie a.c., Iranul va scãpa de consecintele economice si se va putea reîntoarce pe piata mondialã a petrolului. Ce se va întâmpla atunci?

Recent, Nicholas Burns, profesor la Harvard si fost sub-secretar de stat, a spus comentatorului Roger Cohen (vezi editorialul din The New Times) cã acordul cu Iranul va deveni un “Obamacare” al politicii externe americane. Adicã, se va transforma în ceva suficient de sensibil pentru majoritatea opiniei publice din SUA si restul lumii, ceva pe care republicanii niciodatã nu-l vor accepta si pe care îl vor folosi în orice mod posibil pentru a discredita un presedinte pe care nu-l plac.

Cu un puternic lobby din partea AIPAC (American Israel Public Affairs Committee) [1] si sustinuti public de Primul Ministru al Israelului, Benjamin Netanyahu, congresmenii republicani vor încerca sã înãspreascã sanctiunile non-nucleare împotriva Iranului, sã creascã ajutorul militar acordat Israelului în urmãtorul deceniu, sã limiteze optiunile Teheranului legate de cheltuirea fondurilor care vor fi dezghetate din bãncile internationale (între 30 – 100 miliarde USD) si sã sustinã aliatii din Golful Persic (în special, Arabia Sauditã).

O cale recent abordatã de Congres a legat acordul cu Iranul de reluarea exporturilor americane de titei brut, ca o mãsurã de crestere a securitãtii energetice interne si internationale. Ideea de la care s-a plecat este cã, din momentul în care sanctiunile contra Iranului vor fi ridicate, Statele Unite ale Americii vor fi singura tarã din lume în care vor mai exista interdictii de export ale hidrocarburilor nerafinate.

Deja, la începutul lunii iunie, sub-Comitetul pentru Comert si Energie al Camerei Deputatilor din Congresul SUA a ascultat prezentãrile unor experti, care au cerut legislatorilor sã ridice interdictia de a exporta titei brut si sã aprobe exportul de gaz natural lichefiat (GNL) si pentru tãrile care nu au acord comercial preferential cu SUA.

Datoritã avansurilor tehnologice americane în domeniul fracturãrii hidraulice de mare volum, cuplate cu forajul orizontal dirijat, s-a creat o abundentã de energie în SUA, care a deschis oportunitãti de leadership. Este vorba nu doar de energie în sine, ci si despre politica externã, de apãrare si finante. Oportunitãtile de a exporta mai mult petrol si gaze vor da politicii externe americane mai multã flexibilitate si noi optiuni. “Situatia volatilã si tensionatã din Ucraina demonstreazã în termeni foarte duri cã avem nevoie sã construim conducta Keystone XL, sã accelerãm puternic autorizarea si construirea de noi facilitãti de export de GNL, sã lucrãm îndeaproape cu natiunile importatoare si sã grãbim construirea de conducte si statii de compresoare,”  a declarat unul din expertii audiati de sub-Comitet.[2]

Vorbind în luna iulie cadrul unui forum organizat de Center for Strategic and International Studies (CSIS), senatorul republican John Cornyn din Texas a descris un acord de securitate energeticã prin care se va anula interzicerea exporturilor americane. El a argumentat cã exporturile de titei sunt o “armã de securitate internationalã”, asa cum s-a putut observa pe baza convergentei dintre dependenta europeanã de petrolul si gazele rusesti si reticenta de a confrunta Rusia în problema ucraineanã. Senatorul texan a continuat: Dacã vom exporta titei si gaze aliatilor nostri europeni, am putea implementa un nou mecanism important de politicã externã, prin care vom asigura un front unit în confruntãrile cu o Rusie tot mai agresivã. Un alt potential beneficiu strategic sugerat de Sen. Cornyn este faptul cã exporturile de petrol american ar contracara încercãrile Iranului de a beneficia de pe urma vânzãrilor proprii de petrol, prin care Teheranul si-ar putea amplifica puterea sa militarã în regiune. [3] Alte detalii pot fi citite în bibliografia articolului.


Impacturile acordului cu Iranul pe pietele energetice

Iranul va re-dobândi acces pe pietele energetice internationale si în sistemul financiar mondial în momentul în care verificãrile efectuate, timp de câteva luni, de Agentia Internationalã pentru Energie Atomicã (IAEA) vor confirma cã Iranul a îndeplinit conditiile de restrictionare a programului sãu nuclear.

Rezervele de titei brut ale Iranului variazã între 150 -160 miliarde barili, reprezentând circa 10% din totalul mondial si plasând tara pe locul 4 din lume.

Conducerea Companiei Nationale de Petrol a Iranului a spus cã productia ar putea sã creascã cu 500,000 – 600,000 barili/zi aproape imediat, iar exporturile totale ar putea ajunge la 4 milioane barili/zi într-un interval de 6 -12 luni, în functie de cerere. În plus, se crede cã Iranul are mari rezerve de titei, ~ 40 milioane barili, stocate în tancuri petroliere.

Pe de altã parte, majoritatea expertilor din industrie este de acord cã vor fi necesare cel putin 30 miliarde USD (infuzie de capital) pentru a re-porni capacitatea productivã iranianã.

Pe lângã sanctiunile nucleare impuse de ONU, care vor fi ridicate la sfârsitul acestei luni, Statele Unite au impus sanctiuni unilaterale în timpul crizei ostaticilor din 1979-81, când au fost blocate conturile iraniene din SUA [4], si în 1984, când Iranul a fost desemnat un stat-sponsor al terorismului. În plus, Presedintele George W. Bush a folosit termenul “axa rãului” (axis of evil) în adresarea lui cãtre poporul american de pe 29 ianuarie 2002 pentru a acuza Iranul, Irakul si Coreea de Nord cã sponsorizeazã terorismul si produc arme nucleare. Sanctiunile americane unilaterale au restrâns asistenta economicã strãinã, interactunile economice, transferurile de arme si exporturile de produse cu dublã folosintã (comercialã si militarã) cãtre Iran.

Legea comprehensivã a energiei (Energy Policy Modernization Act of 2015), aprobatã de Senat în luna mai a.c., restrânge prerogativele Presedintelui SUA de a anula sanctiunile americane fãrã aprobarea Congresului. Astfel, 0 versiune restrânsã a “Obamacare” ar putea fi folositã de republicani. Însã continuarea sanctiunilor ar putea limita accesul firmelor sau investitorilor individuali în afaceri cu Iranul. Similar, si Uniunea Europeanã are sanctiuni non-nucleare contra Iranului, care ar putea fi ridicate prin votul celor 28 de state-membre.

Cresterea exporturilor de petrol iranian ar putea produce o nouã scãdere a pretului petrolului, deja aflat la valori istorice reduse, datoritã unor productii abundente din partea Statelor Unite (detalii, aiciaici si aici). Energy Information Agency estimeazã cã, dupã reintrarea Iranului pe pietele internationale de petrol, pretul barilului în 2016 ar putea sã scadã cu $5 – $15.


Incertitudinea politicãf post-sanctiuni

Un punct-cheie în încercarea congresmenilor republicani si a multor democrati de a bloca acordul cu Iranul se referã la posibilele incertitudini politice din zonã, odatã ce Iranul va dobândi fonduri importante din vânzãrile de petrol.

AIPAC a declarat pe 3 august cã, prin ridicarea sanctiunilor, Iranul va deveni “un stat aproape nuclear în urmãtorii 15 ani”. Altii afirmã cã Iranul este deja un astfel de stat., Presedintele Obama s-a întâlnit vineri la Casa Albã cu regele Arabiei Saudite, Salman bin Abd alAziz, care a declarat cã vecinii lui arabi nu cred cã Iranul îsi va respecta obligatiile ce îi revin prin acord. De asemenea, regele saudit a mai spus cã Iranul va utiliza banii rezultati din vânzãrile de petrol pentru a finanta operatiuni teroriste în tot Orientul Apropiat.

Dar chiar dacã obtine cele mai bune conditii de pe urma acordului, Iranul va trebuie sã îndeplineascã anumite obligatii pentru a scãpa permanent de sanctiuni. La cea mai micã violare semnificativã a acordului, termenii legali pe care acesta îi contine vor permite re-introducerea sanctiunilor initiale.

Desi s-a scris mult despre tensiunile iraniano-israeliene, se uitã cã Teheranul se aflã la peste 1,500 km distante de Ierusalim. Iranul se mãrgineste la est cu Afganistanul si la vest cu Irakul. Siria si Iordania se interpun între Irak si Israel. Tensiunile existente din Orientul Apropiat, cu posibile implicatii ale statului iranian, fac dificile stabilirea unor relatii economice între Teheran si potentiali parteneri economici de lungã duratã. Însã re-deschiderea Ambasadei Marii Britanii din Teheran (pe 23 august) si vizita ministrului german al comertului, Sigmar Gabriel, (pe 19 iulie) în Iran, sunt semne ale unui dezghet politico-economic.

În concluzie, aprobarea de cãtre Statele Unite ale Planului Comun Comprehensiv de Actiune cu Iranul are toate sansele sã devinã un nou “Obamacare”, o naivitate sau wishful thinking politic, dacã este privit de pe partea republicanã si a unor congresmeni democrati. Pe de altã parte, din tabãra Presedintelui Obama, acordul ar putea fi vãzut ca o prevenire a unui “dezastru” politic (pierderea credibilitãtii Statelor Unite în fata partenerilor cu care au negociat conditiile acordului) si militar (începerea unui al treilea rãzboi perdant pentru SUA, dupã cele din Afganistan si Irak).

Sã asteptãm decizia viitorului.
Bibliografie

http://www.contributors.ro/economie/energie-economie/cand-o-felie-de-tiramisu-este-mai-buna-decat-o-gogoa%c8%99a-cu-dulcea%c8%9ba-statele-unite-arabia-saudita-%c8%99i-razboiul-petrolului/#comment-249694

http://www.contributors.ro/economie/energie-economie/cand-o-felie-de-tiramisu-este-mai-buna-decat-o-gogoa%c8%99a-cu-dulcea%c8%9ba-statele-unite-arabia-saudita-%c8%99i-razboiul-petrolului/#comment-249762

David Brown, 2015, Outlook for the Post-Iran Sanctions Oil Market , AAPG Explorer, Sept. 2015, p. 6 – 8.

NOTE

[1] AIPAC – Promises Cannot Fix a Bad Dealhttp://www.aipac.org/

[2] http://www.contributors.ro/sinteze/raportul-epa-despre-efectele-fracturarii-hidraulice-asupra-resurselor-de-apa-potabila-concluzii-%C8%99i-perspective/

[3] Sen. John Cornyn, 22 iulie 2015, Energy for Our Allies: Harnessing the Power of American Energy to Strengthen Our Allies and Deter Our Enemies

[4] Într-un discurs din 5 noiembrie 1979, primul lider suprem al Iranului, Ayatollahul Ruhollah Khomeini a numit Statele Unite drept “Marele Satana

 


* Acest articol a fost publicat pe Contributors.ro la 7 septembrie 2015, http://www.contributors.ro/global-europa/va-deveni-acordul-cu-iranul-un-%E2%80%9Eobamacare%E2%80%9D-al-politicii-externe-americane/

 

Tags: , , , , , , , ,