The utilizes` payment postponement for three months may be a good idea but with high failure chances

Deși sancționat în presă ca o măsură populistă și anti-economică, proiectul de lege privind amânarea plății la utilități pentru trei luni, se bazează pe o idee corectă de protecție socială, prin care populației afectate de scăderea veniturilor în această gravă criză economică îi este lăsat la îndemână un surplus de lichiditate, care poate fi injectat în economie. Companiile de furnizare vor putea accesa, în mod excepțional, credite de la stat cu dobândă nulă, putând astfel anula riscurile lipsei capitalului circulant.

Totuși, aplicarea ideii riscă să dea greș, dacă condițiile de aplicare nu sunt bine și coerent delimitate. Cel mai important, categoria beneficiarilor trebuie delimitată cu claritate, pentru a acoperi strict consumatorii casnici cu venituri diminuate – dar și pe cei care aveau deja venituri sub salariul minim pe economie, respectiv pe cei fără venituri fiscalizate – și întreprinderile mici și mijlocii afectate de criză. În loc de aceasta, proiectul de lege în forma trimisă la promulgare a ajuns să se aplice practic tuturor consumatorilor casnici – inclusiv celor care nu au nevoie de o astfel de protecție socială – și aproape tuturor operatorilor economici, inclusiv marilor consumatori de energie, pentru care există mijloace separate se protecție și stimulare economică.

Prezenta analiză detaliază aceste aspecte și susține că proiectul de lege trebuie retrimis în Parlament pentru efectuarea unor necesare corecții.

Latest Publications

X