Download PDF

Putine subiecte se bucurã de o mai largã reprezentarea mediaticã decât schimbãrile climatice, în versiunea actualã numitã încãlzirea globalã. Dezbaterile despre schimbãrile climatice au depãsit de mult cercurile stiintifice si s-au revãrsat în mass-media, în politicã, economie, mediu si societate, în general. Ele cuprind arii largi ale vietii cotidiene, se predau în licee si universitãti[i], si impun conferinte si tratate internationale; pe scurt, schimbãrile climatice sunt o problemã complexã a zilelor noastre[ii].

Dacã stiinta este clarã, asa cum IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change) si majoritate climatologilor pretind, de ce mai este încã nevoie de dezbateri despre schimbãrile climatice? Ce trebuie sã fie dezbãtut? Este ceva gresit cu schimbãrile climatice? Ce ar fi necesar pentru a termina dezbaterile si a îmbrãtisa un singur scenariu, precum cel propus de IPCC?

Obtinerea de rãspunsuri la aceste întrebãri este departe de a fi usoarã. Componenta umanã (antropogenicã) a schimbãrilor climatice produce unele dintre cele mai complicate situatii în care diferite variabile pot juca roluri neasteptate. Studierea tuturor contributiilor umane la schimbãrile climatice este o sarcinã complexã, depãsind cadrul unui articol pentru aceastã platformã. Am postat la sfârsit câteva referinte proprii pentru cei care vor sã aibã o viziune mai largã.

În cele ce urmeazã as dori sã prezint o ipostazã de a reflecta asupra modului de perceptie a variatiilor climatice. Este vorba despre felul cum sunt percepute riscurile obiective asociate cu schimbãrile climatice.

Risc obiectiv = probabilitatea producerii unui eveniment X magnitudinea ori impactul sãu.

Riscul obiectiv poate fi usor calculat, de exemplu în meteorologie sau economie, dar este mult mai complicat de fãcut aceastã înmultire în cazul schimbãrile climatice: Cum putem pune numere în ecuatia de mai sus?

Totusi, riscurile trebuie considerate nu ca o simplã ecuatie, ci într-un context cultural si psihologic lãrgit, ce influenteazã modul în care indivizii percep riscuri particulare.Estimarea riscului sau cuantificarea riscului reprezintã evenimente personale (individuale), practic unice. Perceptia diferentiatã a riscurilor este ceea ce conduce la dezacorduri în cazul schimbãrilor climatice si a consecintelor lor.

“Putem sã cunoastem riscurile cu care ne confruntãm, acum sau în viitor?”

“Pericolele cresc într-adevãr sau nouã ne este fricã mai tare ca de obicei?”

Aceste douã întrebãri au fost puse de antropologii Mary Douglas si Aaron Wildavsky la începutul cãrtii lor “Risc si culturã – Un eseu despre selectia pericolelor tehnologice si ecologice” (1982) în care au introdus teoria culturalã a perceptiei riscurilor. Ei au pus sub semnul întrebãrii presupusa obiectivitate stiintificã a evaluãrii riscurilor ecologice si, în schimb, au arãtat cã factorii culturali, politici si psihologici joacã un rol mult mai important în modul prin care riscurile sunt definite, percepute si catalogate de oameni din diverse medii sociale.  Desi publicate înainte de actuala dezbatere legatã de schimbãrile climatice, ideile lor despre perceperea riscurilor de cãtre indivizi sunt cruciale pentru a întelege de ce astãzi noi ne îngrijorãm în mod diferit când vine vorba despre schimbãrile climatice.

Diversi specialisti si diverse organizatii au prezentat multiple fatete ale posibilelor riscuri implicate de schimbãrile climatice, incluzând aspecte ecologice, economice, culturale, sociale, politice etc.  Firul rosu care strãbate toate aceste semnale de alarmã este cã marea majoritate a oamenilor de pe aceastã planetã ar trebui sã fie pe deplin constienti de riscurile schimbãrilor climatice si sã actioneze în consecintã.  Dar oare tot ce este necesar este sã întelegem riscurile? Simpla cuantificare si prezentare a riscurilor este suficientã pentru a obtine o apreciere comunã si universalã a pericolelor cu care se confruntã omenirea?

Aici apare a treia întrebare importantã pusã de Douglas si Wildawsky în 1982:

Cum decid oamenii ce riscuri sã-si asume (si sã le minimalizeze) si pe care sã le ignore?”

Dacã ideea de risc ar fi simplã, noi toti am împãrtãsi o ierarhizare comunã a riscurilor cu care ne confruntãm. Prin comportamentul nostru, am încerca sã evitãm sau sã minimalizãm riscurile cele mai grave, trãind fericiti cu acele riscuri care prezintã mai putinã importantã pentru noi.

Dar ceea ce de regulã noi nu considerãm, totusi, sunt contextele mai largi, psihologice si culturale, care influenteazã modul în care indivizii percep anumite riscuri. Evaluarea riscurilor sau cuantificarea riscurilor nu este o operatie rezervatã doar expertilor sau oamenilor de stiintã. Acesti analisti pot avea cunostinte specifice si abilitãti tehnice pe care majoritatea cetãtenilor nu le au si ei pot sã evalueze diferite tipuri de risc, dar, în final, oamenii individuali sunt cei care au ultimul cuvânt în orice evaluare de riscuri. Acesteperceptii diferite ale riscurilor sunt la baza neîntelegerilor legate de schimbãrile climatice. Conditionãrile culturale, sociale si psihologice au cea mai mare influentã asupra perceptiilor individuale de risc.

Hazardurile sau comportamentele care amenintã bunãstarea ori stilul de viatã vor fi percepute drept riscante de cãtre o societate sau o culturã anume. Dar pentru cã fiecare culturã considerã diferite bunuri sau stiluri de viatã ca fiind valoroase, oamenii vor aloca nivele de importantã variabile diferitelor riscuri. Unii cercetãtori au afirmat cã cel mai probabil factor de determinare a riscurilor ecologice, inclusiv al celor legate de schimbãrile climatice, îl reprezintã bogãtia economicã. Din acest punct de vedere, riscurile climatice au fost percepute a fi mult mai serioase de cãtre natiunile bogate, iar în cadrul acestor natiuni, ele au fost considerate mult mai serios de cãtre indivizii cu cel mai ridicat nivel de viatã.

Dar diferentele de percepere a riscurilor nu se pot explica asa de simplu. Douglas si Wildawsky au elaborat un cadru conceptual mult mai larg, cadru care a fost ulterior dezvoltat de antropologul Michael Thompson (“Organizare si dezorganizare – O teorie dinamicã si non-liniarã a emergentei institutionale si a implicatiilor sale“, 2008), de profesorul Dan Kahan si colaboratorii sãi (în cadrul Proiectului Perceptiei Culturale de la Yale Law School) si altii, pentru a explica de ce oamenii gradeazã riscurile asa cum o fac de obicei. Acest cadru a fost numit teoria culturalã a riscului si el se extinde dincolo de împãrtirea superficialã în bogati si sãraci ori stânga si dreapta politicã. În loc de aceastã diviziune, modalitatea în care sunt percepute si ierarhizate riscurile devine o functie descriind felul în care indivizii se vãd pe ei însisi în relatie cu altii, ceea ce, la rându-i, afecteazã conceptiile lor despre lume, valorile si modurile lor de viatã.

Teoria culturalã a riscului produce o clasificare în patru “moduri de viatã” (vezi figura de mai jos) în care indivizi, grupuri sociale sau societãti întregi pot fi plasate (practic, e vorba de patru “triburi”!).

 

 

Clasificarea se bazeazã pe douã dimensiuni fundamentale: gradul în care oamenii sunt orientati social (grup vs. individ) si gradul în care oamenii considerã reglementarea socialã (multe legi vs. putine legi).

Axa y (verticalã) descrie limitele domeniului pânã la care oamenii simt cã vietile lor sunt circumscrise prin multe legi impuse din exterior. Axa x (orizontalã) indicã domeniul în care oamenii vor sã trãiascã în comun, ca membri ai unor grupuri sociale largi.

În aceastã clasificare, atât “ierarhistii” cât si “egalitaristii” au în comun un sens de solidaritate ca membri ai societãtii:  ei tind sã fie asociati în grupuri sociale puternic legate între ele.

Ei diferã, totusi, prin modul cum considerã aceste legãturi sociale:

Ierarhistii apreciazã o structurã socialã puternicã, bazatã pe ordine, cu interactiuni sociale guvernate de multiple pachete de legi. Ei apreciazã status quo-ul lor economic si cred cã schimbãrile climatice amenintã societatea în care trãiesc. De aceea, este probabil cã ei vor adopta o atitudine scepticã.

Egalitaristii privesc toti indivizii ca fiind fundamental egali, uniti social din purã vointã într-o societate guvernatã de legi putine, în care fiecare are o sansã pentru orice dorintã. Ei considerã natura ca fiind vulnerabilã si acest sentiment devine o parte a ratiunii lor de a exista. Egalitaristii vor cãuta acele aspecte ale schimbãrilor climatice care sã le justifice credinta lor cã natura este amenintatã si necesitã actiuni imediate de salvare. Cel mai probabil, ei vor deveni membri ai unor organizatii ecologiste de tip Greenpeace.

Celelalte douã categorii – “individualistii” si “fatalistii” – au o perspectivã diferitã asupra societãtii. Ambele grupuri considerã legãturile sociale din cadrul comunitãtii ca fiind slabe. În plus, individualistii nu vãd necesitatea unei structuri sociale bazate pe reguli sau legi conventionale, în timp ce fatalistii acceptã pozitia lor de indivizi izolati, dar în cadrul unei societãti stratificate si aflate sub controlul legii.

Individualistii considerã cã natura este rezilientã si sensibilã, în acelasi timp, când este confruntatã cu diverse amenintãri. În plus, ei sunt persoane self-made, neavând nevoie sã fie asociati cu vreun grup social constrâns de conventii sau reguli. În general, ei neagã schimbãrile climatice, pentru cã nu acceptã interventii guvernamentale top-down sau solutii sociale. În schimb, ei insistã pe responsabilitãtile individuale când vine vorba despre ameliorarea oricãror posibile consecinte dãunãtoare ale schimbãrilor climatice.

Fatalistii privesc natura ca pe o loterie, capricioasã în multe privinte, cu rezultate controlate de sansã. Ei actioneazã ca indivizi izolati, dar îmbrãtiseazã o societate guvernatã de lege. Fatalistii îsi acceptã soarta asa cum este si nu încearcã sã o schimbe. Ei nu încearcã sã se adapteze la ori sã amelioreze schimbãrile climatice pentru cã, în viziunea lor, nu are nici un rost.

Douglas si Wildawski sustin cã aceste “patru moduri de viatã” – aceste diferite puncte de vedere despre relatiile dintre individ si societate – oferã mult mai multe detalii despre cum si de ce oameni diferiti din societãti diferite percep riscurile în moduri diferite.

O altã idee care oferã perspective interesante mi se pare caracterizarea Naturii ca fiind:benignã/rezilientãefemerã/vulnerabilãperversã/tolerantã sau capricioasã/purã loterie. Aceste moduri de a privi/gândi Natura pot fi utilizate mai departe în explorarea diverselor cãi prin care riscurile asociate cu schimbãrile climatice sunt percepute sau discutate într-un fel sau altul de membrii unei societãti. De asemenea, existã posibilitatea de a întelege mai bine de ce anumite rãspunsuri la schimbãrile climatice sunt favorizate în raport cu altele.

Noi toti suntem zoon politikon (animale politice), apartinând unuia din cele patru “triburi”. Si noi toti vrem ca tribul nostru sã câstige si sã supravietuiascã bãtãliei climatice. De aceea, referitor la dezbaterile curente despre schimbãrile climatice, noi adoptãm ideologia si credintele tribului nostru. Aceastã atitudine ne întãreste credinta proprie, se armonizeazã cu ideile celorlalti membri ai tribului nostru,  conferindu-le astfel rezistentã sporitã.

Ca o concluzie generalã, perceptia noastrã despre riscuri climatice obiective este fundamental formatã dintr-un amestec inefabil de instincte si emotii, fapte si ratiune. Nu pot decît sã sper cã întelegerea si recunoasterea acestor diferente în perceptia riscurilor vor oferi solutii pentru schimbãrile climatice.

UPDATE 18 mai 2015: La douã zile dupã ce am trimis manuscrisul platformei Contributors, am avut plãcutã surprizã sã citesc în prestigiosul The New York Times un interviu care atinge unele din ideile prezentate de mine. Intitulat Ce putem face în legãturã cu schimbãrile climatice?, interviul are ca protagonisti pe Gary Gutting, profesor de filosofie la University of Notre Dame, si pe Dale Jamieson, profesor de studii ecologice si filosofie la New York University. O afirmatie pe care m-am ferit s-o scriu eu însumi (desi sunt partial de acord cu ea) este urmãtoarea: “Noi nu putem opri schimbãrile globale…Acestea vor deveni tot mai grave.” Existã, apoi,pãreri interesante, congruente cu cele descrise de mine mai sus, legate de estimarea “sacrificiilor” necesare pentru oprirea schimbãrilor climatice, de “justetea” si “moralitatea” acestor sacrificii. Solutia pe care o întrevede profesorul Jamieson se numeste “virtuti verzi: cooperare, simplicitate, cumpãtare si respectul pentru naturã. Ele nu vor rezolva singure problema schimbãrilor climatice, dar ne vor ajuta sã trãim având un sens si gratia lumii pe care o creãm“.

 

 

BIBLIOGRAFIE:

Aja, S. U., and C. Cranganu, 2015, 2nd ed., Exploring the Earth System, Kendall Hunt Publishing Co., ISBN: 978-1-4652-6989-8, cap.  14, “Taking sides“.

Cranganu, C., H. Soleymani, S. Azad, and K. Watson, 2014, Carbon Dioxide Sealing Capacity: Textural or Compositional Controls?, AAPG Datapages/Search and Discovery Article #41474, 35 p. http://www.searchanddiscovery.com/pdfz/documents/2014/41474craganu/ndx_cranganu.pdf.html

Cranganu, C., 2014, Comments on “Insolation-driven 100,000-year glacial cycles and hysteresis of ice-sheet volume” by Ayako Abe-Ouchi, Fuyuki Saito, Kenji Kawamura, Maureen E. Raymo, Jun´icho Okuno, Kunio Takahashi and Heinz Blatter, Nature, 500, August 8, 2013, p. 190-193; Journal of Scientific Exploration, v. 27, no. 4, p. 748-749.

Cranganu, C., 2014, The Deliberate Corruption of Climate Science by Tim Ball. Mount Vernon, WA: Stairway Press, 2014. 298 pp. $22.95 (paperback). ISBN 978-0988877740: Journal of Scientific Exploration, Vol. 28, No. 3, pp. 518-524.

Cranganu, C., 2013, Approaching Crisis of Global Cooling and the Limits to Growth-Global Warming Is Not Our Future by Shigenori Maruyama, Xlibris, 2012, 156 pp. $19.99 (paperback). ISBN 978-1477128589: Journal of Scientific Exploration, Vol. 27, No. 3, pp. 576-579

Cranganu, C., 2011, Nonsense on stilts: How to Tell Science from Bunk by M. Pigliucci, The University of Chicago Press, 2010,  336 pp., ISBN 9780226667867 : Journal of Scientific Exploration, Vol. 25, No. 2, pp. 393-398.

Cranganu, C., 2011, Teaching climate change: Is there a communication problem?, GSA   Northeastern (46th Annual) and North-Central (45th Annual) Joint Meeting (20-22 March 2011) http://gsa.confex.com/gsa/2011NE/finalprogram/abstract_183891.htm

Cranganu, C., 2010-2011, Schimbãrile climatice – între realitate si fictiune, România Pitoreascã, vol. 457 – 467, 9 episoade publicate pe pagina 2.

Cranganu, C., 2010, Teaching Climate Change – What Science Needs to Tell Us, in Gh. Iacob, I. Manolescu, C. Clipa, and A. Andries (eds),  Innovation and development in the Doctoral Programs for Adapting the Scientific Research to the Knowledge Society Needs,  PIM, Iasi, ISBN 606-13-0146-4, 79-85.

 

[i] În februarie 2004 am început sã predau, pentru studentii din cadrul Honors Academy of Brooklyn College, un curs intitulat Climate Change – Torn Between Myth and Fact. Imediat, cursul a devenit popular printre studenti si continui sã-l predau aproape în fiecare semestru.

 

[ii] Doar douã exemple de penetrare politicã si religioasã produsã de problema schimbãrilor climatice:

Pe 31 martie 2015, Casa Albã a trimis un document cãtre Conventia Cadru a Natiunilor Unite despre Schimbãrile Climatice (United Nations Framework Convention on Climate Change), în avanpremiera summit-ului de la Paris (30 nov. – 11 dec, 2015). Documentul, intitulat Contributia Nationalã Propusã (Intendent Nationally Determined Contribution), stipuleazã cã Statele Unite îsi vor reduce emisiile de gaze cu efect de serã cu 26%-28% sub nivelul anului 2005 pânã în 2025. Imediat, Presedintele Obama a fost lãudat/apreciat de ecologisti pentru decizia lui curajoasã. Dar sãptãmâna trecutã, acelasi presedinte a dat “undã verde” companiei Shell pentru începerea explorãrilor si exploatãrilor de petrol în zona Oceanului Arctic. Motivatia domniei sale a fost: “Este mai bine sã exploatãm decât sã importãm”. Aceeasi ecologisti, care l-au adorat în martie, “au sãrit la jugularã”, acuzându-l pe Obama cã a cedat presiunilor industriei, creând, în acelasi timp, riscuri ecologice greu de estimat.

Papa Francisc (dupã ce a mediat recentul dezghet diplomatic dintre SUA si Cuba) s-a angajat si el în dezbaterile despre schimbãrile climatice. Pe 28 aprilie a.c., el a gãzduit o sesiune de o zi, intitulatã “Protejati Pãmântul, onorati umanitatea: Dimensiunile morale ale schimbãrilor climatice si dezvoltãrii durabile“. Din partea bisericii ortodoxe, as cita cuvintele Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, care, în deschiderea simpozionului “Marea Neagrã este în crizã”, septembrie 2008, a spus, printre altele: “Dacã oamenii fac ca speciile sã disparã si dacã distrug diversitatea biologicã a creatiei lui Dumnezeu… dacã degradeazã integritatea Pãmântului prin producerea de schimbãri climatice …toate acestea sunt pãcate”.


[*] Acest articol a fost publicat pe Contributors.ro la 18 mai 2015, http://www.contributors.ro/global-europa/schimbarile-climatice-%C8%99i-percep%C8%9Biile-lor-culturale-sunte%C8%9Bi-egalitarist-fatalist-ierarhist-sau-individualist/

 

 

Tags: , , , , , , , , , , ,