Cel mai important proiect al României de politică energetică externă, gazoductul Nabucco, a eșuat definitiv în iunie 2013, când competiția pentru transportul gazului azer către UE a fost tranșată în favoarea proiectului TAP (Trans Adriatic Pipeline).
Coridorul Sudic de Gaz (CSG) va lega Bazinul Caspic de sudul Italiei prin Turcia, Grecia și Albania. Decizia a fost predominant comercială, în defavoarea necesităților strategice ale Europei de Est.
Deși rămasă fără un proiect internațional de anvergură, România dispune de suficiente căi de a-și crește securitatea energetică. România are posibilități interne și externe de creștere considerabilă a bazei de resurse energetice, care vor fi trecute în revistă în acest articol. Anul 2020 se profilează ca termen-limită comun pentru realizarea mai multor obiective strategice, fiecare fiind însă marcat de o doză substanțială de incertitudine. 2014 va aduce, în mai multe privințe, clarificări de ordin economic, politic și strategic.
Din punct de vedere geologic, rezervele de gaze naturale constituie principalul potențial al Bazinului Mării Negre. Pentru dezvoltarea unor noi surse de gaze, trei sunt direcțiile strategice ale României: mărirea productivității zăcămintelor convenționale mature prin aplicarea de noi tehnologii de extracție; exploatarea noilor descoperiri din platoul continental al Mării Negre; dezvoltarea zăcămintelor de argile gazeifere („gaze de șist”).
Înainte de a le inspecta, e utilă o succintă prezentare a datelor de bază în sectorul național de petrol și gaze. Potrivit BP Statistical Review (2013), în 2012 rezervele dovedite de gaze naturale ale României erau de 100 miliarde metri cubi (mmc) (o cincime față de 1992), iar cele de țiței de 100 milioane tone (din nou, jumătate față de 1992). Producția anuală de gaze este de 10,9 mmc, iar consumul de 13,5 mmc. La țiței, producția anuală este de 4,1 milioane tone, la un consum de 8,8 milioane tone. Rata agregată de scădere a rezervelor de hidrocarburi este de 10% pe an, ceea ce înseamnă că, în lipsa unor surse suplimentare, dependența de importuri de gaze va crește în următorii 10 ani de la mai puțin de 20% în prezent până la 50%.