Download PDF

În lume, nu mai puțin de 2 mld. persoane trăiesc în locuințe precare, adesea lipsiți de acces la energie și utilități. În relativ prospera Europă, circa 50 mil. cetățeni locuiesc în case insuficient încălzite și iluminate. În România, aproape o treime din fondul total de locuințe, mai ales din clădirile construite înainte de 1985, necesită reparații de amploare și modernizare tehnică. Aproape jumătate dintre români se încălzesc cu lemn de foc, în condiții de eficiență scăzută.

Sărăcia energetică este un fenomen larg răspândit în România, dar și pe întreg continentul european. Din arsenalul de instrumente de combatere a sărăciei energetice, creșterea eficienței energetice a clădirilor prin renovare este unul dintre cele mai eficiente din punct de vedere al costurilor. Dar urgența renovării stocului de locuințe ține nu doar de calitatea locuire, ci și de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES). Sectorul clădirilor este un mare consumator de energie (nu mai puțin de 40% din consumul final în UE), iar sectorul energetic este un mare emitent de GES (36% din total în UE). IEA arată că eficientizarea energetică a clădirilor este esențială pentru atingerea țintei Acordului de la Paris de limitare a creșterii temperaturii medii la 2°C față de epoca preindustrială, până la sfârșitul acestui secol.

Ținta europeană de eficiență energetică pentru anul 2020, adoptată în 2007, este de 20% (adică reducere cu 20% a consumului de energie primară al UE) față de anul 2005. Pentru România, această țintă indicativă este exprimată ca nivel al economiilor de energie primară de 43 mtep, respectiv de 30,3 mtep din consumul de energie finală. Raportul de evaluare din 2017 al Comisiei arată că, în ciuda situării României în grupul de 15 state membre care au realizat economii de energie peste nivelul anual necesar atingerii țintei, situația s-a deteriorat în sectoarele clădirilor rezidențiale și al transporturilor, ceea ce exprimă atenuarea decalajului de consum energetic per capita față de țările vest-europene.

Pentru anul 2030, ținta europeană de eficiență energetică, stabilită în mod comun pentru toate statele membre în anul 2014, a fost de 27%. Acest procent a fost ridicat la 32,5% în 2018, prin consensul între Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul UE, cu o clauză suplimentară de revizuire în sus până în 2023. O atare creștere necesită investiții semnificative, susținute de politici publice și de stimulate de reglementări favorabile.

Eficiența energetică are și numeroase alte efecte pozitive de natură economică (prin creșterea ocupării forței de muncă), macroeconomică (prin reducerea dezechilibrelor comerciale, ca urmare a importurilor energetice diminuate), de sănătate publică (reducerea mortalității și a morbidității ca urmare a reducerii emisiilor de note și de pulberi fine) și sociale (prin diminuarea sărăciei energetice).

Eficiența energetică a clădirilor este o prioritate a politicilor europene privind energia și schimbările climatice, dar și a celor privind securitatea aprovizionării cu energie și combaterea sărăciei energetice. Cadrul european de reglementare a eficientizării energetice a clădirilor este definit, în principal, de cele două mari directive: Directiva privind Performanța Energetică a Clădirilor (EPBD) și Directiva privind Eficiența Energetică (EED).

EPBD, adoptată în 2002, a introdus cerințe de eficiență energetică în codurile naționale de construcții. Revizuirea ei din 2010 a introdus viziunea evoluției sectorului clădirilor către clădiri cu consum energetic aproape de zero (nZEB). De asemenea, a stabilit un cadru european pentru o metodologie comun de calcul a performanței energetice a clădirilor și a impus standarde minime de performanță energetică în clădiri. Astfel, a fost introdusă cerința ca, până la 31 dec. 2020, toate clădirile noi să fie de tip nZEB și ca de la 31 dec. 2018 toate clădirile noi deținute și ocupate de autorități publice să fie de tip nZEB; a fost introdusă obligativitatea emiterii unui certificat de performanță energetică la vânzarea sau închirierea unei locuințe și cea a auditurilor energetice pentru companiile mari, cel puțin o dată la patru ani.

Revizuirea mai recentă a EPBD, în cadrul Pachetului de Iarnă din 2016, a adus cerințe noi, de promovare a infrastructurii de electromobilitate și de introducere de tehnologii inteligente în clădiri, accentuând dimensiunea de sănătate și de calitate a vieții pentru utilizatorii clădirilor.

Cele mai importante fonduri pentru eficiență energetică, de circa 18 mld.€ pentru perioada 2014-2020, sunt alocate prin Fondul Structural European (ESIF) – de circa trei ori mai mult decât în perioada 2007-2013 – și Fondul European de Investiții Strategice (EFSI). În februarie 2018, BEI a introdus Inițiativa Finanțe Inteligente pentru Clădiri Inteligente, cu scopul de a facilita investițiile în proiecte de creștere a performanței energetice a clădirilor prin folosirea granturilor europene ca garanție financiară. Inițiativa urmărește deblocarea unui total de 10 mld.€ până în 2020 pentru investiții în eficiența energetică a clădirilor și surse regenerabile de energie (SRE).

Directiva privind eficiența energetică (EED), adoptată în 2012, a impus statelor membre adoptarea de ținte indicative naționale pentru eficiență energetică pentru 2020. Pentru atingerea țintei mult mai ambițioase, de 32,5% pentru 2030, sunt necesare măsuri noi, aduse prin revizuirea EED. Printre acestea, obligația ca firmele de distribuție și furnizorii de energie să realizeze economii de cel puțin 1,5% din volumul vânzărilor actuale către consumatorii finali, sau aceea ca sectorul public să achiziționeze doar clădiri cu performanță energetică ridicată, precum și produse și servicii eficiente energetic. Anual, statele membre trebuie să crească performanța energetică a clădirilor administrative prin renovare într-un procent de cel puțin 3% din suprafața totală a clădirilor deținute și ocupate de autoritățile publice.

În România sunt aproximativ 8,2 mil. locuințe, distribuite în 5,1 mil. clădiri. În zona urbană, 72% din locuințe sunt în clădiri de tip bloc, în timp ce în zona rurală 94,5% din locuințe sunt case unifamiliale. Acestea din urmă reprezintă nu mai puțin de 98% din fondul rezidențial, în vreme ce 37% din locuințele din România sunt concentrate în doar 2% dintre clădirile rezidențiale (blocuri de locuit). Suprafața locuibilă totală a crescut continuu în România, de la 270 mil.m2 în anul 2000 la 425 mil.m2 în 2016. Majoritatea clădirilor rezidențiale au fost construite în intervalul 1961-1980, în lipsa unor standarde de eficiență privind anveloparea clădirii. Aproximativ 53% din clădirile de locuit au fost construite înainte de 1970 și peste 90% înainte de 1989, cu un nivel al performanței energetice cuprins între 150 și 400 kWh/m2/an.

În România, o familie din șapte se confruntă cu probleme serioase privind calitatea locuinței, cele mai frecvente fiind deteriorarea pereților, a podelelor și a tocurilor de ferestre.

Spațiile administrației publice, clădirile educaționale și cele comerciale însumează circa 75% din consumul nerezidențial de energie, fiecare cu 20-25% din total. Școlile sunt cele mai mari consumatoare de energie (354 kWh/m2/an), celelalte sectoare încadrându-se în intervalul 200-250 kWh/m2/an. La cealaltă extremă, noile clădiri de birouri din centrele urbane au, în mare parte, certificare de „clădiri verzi”, prin care este atestată performanța ecologică pe întreg ciclul de viață a clădirii.

În 2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a publicat Strategia pentru mobilizarea investițiilor în renovarea fondului de clădiri rezidențiale și comerciale, atât publice cât și private, existente la nivel național. Strategia prezintă analiza a patru scenarii de renovare a clădirilor pe termen lung – elementar (renovare anuală a 1% din suprafața construită), modest (rată de renovare lentă și parcurs de renovare superficială), intermediar (rată de renovare medie și parcurs de renovare intermediară) și ambițios (rată de renovare medie și parcurs de renovare extinsă).

Rezultatele analizei indică economii majore de energie realizate în scenariul ambițios de renovare – cu 61,% mai puțin în 2050 decât consumul anului 2010 – precum și o reducere corespunzătoare a emisiilor de GES – cu 89% mai puțin în 2050 decât nivelul de emisii al anului 2010.

De asemenea, strategia identifică mai multe tipuri de obstacole de îngreunează derularea programelor de renovare a clădirilor, de natură legislativă (autorități multiple cu responsabilități în domeniul clădirilor, cu insuficientă claritate a reglementărilor), economică (insuficiența fondurilor pentru lucrările de renovare a clădirilor, costuri ridicate de operare a companiilor de servicii energetice (ESCO), executarea de lucrări de renovare de calitate scăzută, etc), precum și de deficit de competențe și formare profesională (lipsa lucrătorilor calificați în utilizarea tehnologiilor și sistemelor de eficiență energetică și de integrare a SRE).

Studiul formulează o serie de concluzii și recomandări de politici și de acțiuni prioritare menite să faciliteze procesul de renovare profundă a fondului imobiliar din România, printre care: instituirea de programe finanțate din fonduri publice pentru renovarea imobilelor locuite de persoane în sărăcie energetică; realizarea unei rate anuale de renovare de 3% pentru clădirile administrației publice; sprijin pentru instalarea de sisteme SRE în clădiri; introducerea unei scheme de obligații pentru eficiență energetică, bazată pe standarde minime; maximizarea absorbției fondurilor europene; elaborarea cadrului de reglementare pentru companiile ESCO și pentru contractele de performanță energetică; susținerea „creditelor verzi”; stabilirea unei scheme suport pentru renovarea caselor unifamiliale, cu eventuala includere a unui bonus pentru utilizarea de materiale termoizolante și a altor soluții tehnice care măresc performanța energetică; introducerea de standarde de calitate, pe lângă cele de cost, în criteriile de finanțare prin Programul Operațional Regional.

 

Tags: , , , , , ,