Transportul de persoane și de bunuri este un pilon al economiei și un indicator al prosperităţii. România se situează pe ultimul loc în UE ceea ce privește numărul de autoturisme per capita: 270/1000 locuitori, conform ultimelor date ale Agenţiei Europene a Producătorilor de Autovehicule (ACEA) pentru 2015. Flota de autovehicule a ţării noastre este în medie cu 4,6 ani mai veche decât cea europeană, a cărei vârstă medie este de 10,7 ani.
Pentru reducerea emisiilor din sectorul transport sunt reglementate deopotrivă autovehiculele, infrastructura și carburanţii. Lucrarea de faţă se ocupă de cel din urmă element. Este important, atunci când evaluăm potenţialul unor politici publice de a-și atinge obiectivele, să considerăm întregul ciclu de viaţă al carburanţilor. La fel de importantă este aplicarea principiului neutralităţii tehnologice, prescripţiile tehnologice fiind de natură a restrânge opţiunile industriei de a integra noi soluţii sau a le elimina pe cele ineficiente.

Așa cum se menţionează în Strategia Uniunii Europene pentru o mobilitate cu emisii scăzute [COM(2016) 501], utilizarea biocombustibililor obţinuţi din culturi alimentare este contraproductivă pentru scăderea gazelor cu efect de seră (GES), ţinând cont de emisiile indirecte cauzate de schimbarea utilizării terenurilor agricole. „Pachetul de Iarnă”, propus de Comisia Europeană la finele anului 2016, prevede eliminarea sprijinului pentru aceștia și retragerea lor treptată după 2020. În lipsa ajustării cadrului de reglementare la nivel naţional (HG 935/2011 și HG 928/2012), care să reflecte aceste noi tendinţe de politici, România continuă creșterea ţintelor volumetrice pentru biocombustibili, riscând să genereze dezavantaje competitive și costuri adiţionale ce se vor regăsi în preţul plătit de consumatori, dar mai ales menţinerea unor măsuri care nu duc la reducerea efectivă a emisiilor de GES.