În dezbaterea publică din România pe tema energiei se vehiculează deseori doi termeni aparent interşanjabili – securitate şi independenţă energetică. Cele două concepte sunt însă diferite, iar înţelegerea diferenţelor este foarte importantă. Independenţa energetică presupune asigurarea necesarului de energie din surse proprii – potenţial autarhic. În schimb, securitatea energetică este un concept mult mai complex. Aceasta se referă la asigurarea aprovizionării cu energie în cantităţi suficiente, la preţuri accesibile, în mod eficient şi sustenabil.
Independenţa energetică poate contribui la securitatea energetică. Pentru a explica conceptul de securitate energetică, unul dintre cele mai bune puncte de plecare ar putea fi studiile lui Daniel Yergin, un reputat expert în domeniu. Yergin arată că pentru a-şi asigura securitatea energetică, statele trebuie să respecte patru principii fundamentale: diversificarea surselor de aprovizionare; menţinerea unei marje de siguranţă – însemnând capacităţi de producţie suplimentare şi rezerve care pot fi accesate în situaţii de urgenţă; interconectarea reţelelor energetice – autarhia nefiind o soluţie viabilă şi, nu în ultimul rând, necesitatea informaţiei de calitate despre modul de funcţionare a pieţelor de energie, care să prevină apariţia panicii în situaţii de criză.
Responsabilitatea protejării sistemului energetic nu mai poate fi lăsată exclusiv în seama statelor sau doar a mediului privat. Este nevoie de conlucrarea dintre acestea pentru a asigura stabilitatea sistemului, în beneficiul tuturor participanţilor pe piaţa energiei. Există evident un preţ al securităţii energetice care se reflectă atât în preţul resurselor, dar şi în cheltuielile pentru apărare şi ordine publică. Şi aceste costuri trebuie împărţite între sectorul public şi cel privat.