Op-ed

Lipsa dezbaterilor la nivel național despre viitorul și impactul politicilor climatice subminează abilitatea României de a participa în negocierile importante din următorii cinci ani.  Discursul politic din campania electorală a fost complet acaparat de luptele de tranșee duse la nivel local, cu schimburi interminabile de atacuri virulente între candidați. Subiectele țintite de politicieni în strategiile lor de comunicare au fost mai puțin despre soluțiile oferite comunităților în care trăim, cât mai degrabă pe atacuri ad hominem despre (ne)cinstea adversarilor. Între timp, cu excepția câtorva pâlpâiri timide, dezbaterile despre ideile propuse de candidații la europarlamentare au lipsit cu desăvârșire. Din păcate, acest lucru reflectă nu doar apetitul scăzut al politicienilor români de a participa la marile discuții despre viitorul UE, ci indică și absenteismul de facto al României din cele mai importante negocieri ale Uniunii pe durata următorului mandat al instituțiilor europene. Sub presiunea crizelor succesive din ultimii ani, capitalele europene se lansează în schimburi aprige despre dezvoltarea unei politici comune de apărare, creșterea competitivității industriei, modelarea pieței interne, stimularea inovării și revoluției digitale, uniunea piețelor europene de capital, dar și gestionarea escaladării tensiunilor comerciale la nivel global, în special între SUA și China. Unul dintre cele mai importante subiecte pentru Europa rămâne răspunsul la criza climatică. Deși obiectivele principale au fost deja stabilite prin Pactul Verde European și legislația adoptată în ultimii cinci ani, atenția se mută treptat către o perioadă de implementare, în care mai multe probleme politice rămân nerezolvate. Prima astfel de dezbatere este despre viitorul producției industriale în Europa. Pe de-o parte, industriile energo-intensive vor trebui să se încadreze într-un calendar ambițios de reducere a emisiilor de carbon ca urmare a reformei schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii. Industrii precum cea siderurgică, a cimentului sau a produselor chimice vor trebui să suporte din 2034 din propriul buzunar costurile depline ale emisiilor lor de CO2. În același timp, lichiditatea piețelor din care producătorii industriali trebuie să își cumpere certificatele va fi din ce în ce mai limitată, deoarece din 2039 nu vor mai fi introduse în piață certificate noi. Ca răspuns la această provocare, țări ca Germania și Franța au început să aloce miliarde de euro sub forma ajutoarelor de stat pentru acoperirea parțială a investițiilor operatorilor economici autohtoni, măsuri facilitate de suspendarea temporară a regulilor de acordare a ajutoarelor de stat în UE.         Aproape 80% din ajutoarele de acest tip au fost acordate în două țări, care beneficiază de un spațiu fiscal generos comparativ cu restul statelor membre.  O situație similară se conturează și pentru atragerea producătorilor de tehnologii curate, cum ar fi panourile fotovoltaice, turbinele eoliene, electrolizoarele, bateriile sau tehnologiile de captare și stocare a dioxidului de carbon. Aceleași state acordă deja ajutoare și facilități fiscale și au în vedere chiar și garantarea unor prețuri preferențiale pentru energia electrică pentru aceleași companii industriale. Negocierile pentru un fond european suveran care să distribuie ajutoarele financiare în mod echitabil la nivelul UE au eșuat, iar platforma „Tehnologii strategice pentru Europa” nu face decât să permită redirecționarea unor fonduri deja existente.  În lipsa unui mecanism compensatoriu de transferuri fiscale între state, dezechilibrele create în piața internă sunt evidente. Câteva soluții pentru această adevărată bombă cu ceas au fost deja enunțate. De exemplu, Enrico Letta a propus în raportul său despre redresarea pieței unice europene crearea unui fond comun care să fie alimentat cu un procent din fiecare ajutor de stat acordat în UE și care să fie apoi redistribuit pentru a compensa potențialele dezechilibre create. Alte soluții includ negocierea de noi surse de finanțare a bugetului comun UE sau regândirea politicii de coeziune, care are deja mecanisme pentru promovarea convergenței economice între regiuni și ar putea susține relansarea industrială în zonele defavorizate. Vocile politicienilor români lipsesc din toate aceste negocieri. O a doua mare dezbatere se conturează în jurul impactului social al tranziției și erodării susținerii cetățenilor pentru implementarea politicilor climatice. Pe lângă stimularea transformării industriale, reforma schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii mai introduce un sistem paralel bazat pe aceleași principii de piață pentru reducerea treptată a emisiilor din transportul rutier și încălzirea-răcirea clădirilor. Tranziția energetică se mută astfel, la propriu, în casele cetățenilor. Și aici, impactul va fi cel mai mare în Europa Centrală și de Est, unde tiparele existente de sărăcie și vulnerabilitate pot fi exacerbate de impactul regresiv al unui preț al emisiilor de carbon. Este deja evident că mecanismele europene de combatere a acestor efecte adverse sunt insuficiente. Fondul Social pentru Climă nu este doar subdimensionat, dar acesta nici nu ar trebui privit ca un mecanism cu adevărat compensatoriu pentru cei afectați de costurile emisiilor. Una dintre lecțiile recentei crize energetice este că semnalele de preț pot funcționa. Ca dovadă, românii își instalează în număr foarte mare panouri fotovoltaice ca răspuns la creșterea prețurilor energiei, reducându-și și amprenta de carbon. În plus, Fondul Social pentru Climă nu trebuie văzut ca un instrument de politică socială și nu poate contrabalansa fragilitatea Pilonului european al drepturilor sociale. Fără extinderea dimensiunii europene a sistemului de politică socială, UE nu poate formula răspunsuri adecvate la inechitățile socio-economice cauzate uneori chiar de propriile politici. Politica socială rămâne momentan o competență aproape exclusiv națională.  O strategie mai potrivită de reducere a impactului social al măsurilor climatice este abordarea cauzelor fundamentale ale sărăciei și vulnerabilității în țările europene. Și în acest caz, politica de coeziune a UE poate avea un rol mai important, inclusiv prin combinarea ei cu noua politică industrială, contribuind astfel la relansarea economică a regiunilor defavorizate economic. Cu excepția câtorva voci mai degrabă periferice, politicienii români sunt de negăsit și în aceste dezbateri. Puținele idei formulate de candidații români se concentrează pe propuneri superficiale de obținere de fonduri suplimentare, fără contribuții active la schimburile de opinii despre problemele profunde ale UE. Spre exemplu, România încă nu are nici măcar un politician cu greutate care să stăpânească mecanismele piețelor de certificate de dioxid de carbon (pilonul principal al politicilor climatice UE) și să poată formula propuneri credibile despre viitorul acestor sisteme. În schimb, în țări precum Suedia și chiar Italia, astfel de discuții se regăsesc inclusiv în paginile ziarelor de mare tiraj....

La finalul anului 2023, Guvernul României a publicat mult-așteptata Strategie industrială a României 2023-2027, promisă în programul coaliției de guvernare. Publicarea acestei strategii este un pas important în coagularea unui cadru instituțional capabil să gestioneze provocările multiple și intersectate ale industriei din România și să asigure o tranziție digitală și verde, atât durabilă, cât și justă. Cu toate acestea, în forma sa actuală strategia industrială oferă mai multe semne de întrebare decât răspunsuri spre soluționarea acestor provocări, și are nevoie de o abordare mai riguroasă pentru a funcționa drept piatra de temelie a tranziției industriei românești.

A successful negotiation is one that leaves no one fully satisfied with the result, but also not fully disappointed. From this viewpoint, the final COP28 statement can be considered an achievement. The text is arguably balanced and inclusive of the needs of all members. As COP28 in Dubai came to an end, some labeled it a failure, while others marked it as a significant advancement in climate action. It's probably a bit of both. Even before its start, COP 28 was marked by the suspicions surrounding the vested interests of the oil-rich hosting country. This time, a different and more ambitious set of expectations were publicly set compared to, say, COP24, which was hosted by Poland, a fossil-fuel-dependent country – even as it came after some controversies surrounding statements made by the COP28 president. This marks an evolution in the advancement of the global conversation on climate change. The conference started with strong commitments for the Loss and Damage Fund – a topic discussed for over 30 years, since COP13 in Bali, which was center-stage at last year’s COP in Sharm el-Sheikh. The Fund is meant to compensate climate-vulnerable developing countries for climate change impacts that have not or cannot be addressed through mitigation and adaptation measures. Importantly, an agreement was reached on the operationalization of the Fund and funding arrangements. Hundreds of millions of dollars have been promised within the first days of the event, with the total pledges reaching $792 million by the closing of the conference. The World Bank has been chosen to host the fund for the first four years. Among COP28’s main achievements were the global call for tripling renewable generation and doubling the annual energy efficiency improvement rate by 2030. While the implementation of these efforts will need to be defined more granularly through the Nationally Determined Contributions (NDC), the urgency of a faster-paced transition has not been disputed. Another one – arguably even more impactful – was the pledge of 50 oil companies to address carbon emission in their operations and, more importantly, to reach near-zero methane emissions and to end routine flaring in their activity by 2030. As expected, the most controversial topic, given the host of this year's COP, was the language on phasing-down (instead of the expected phasing-out) fossil fuel utilization. The “transition away” wording of the final statement was celebrated by some as historic and caused dismay for the more climate ambitious Parties. The final statement certainly hinted to the knotty negotiations and, ultimately, to the complexity of giving up fossil fuel production and consumption (especially in emerging markets). In fact, fossil fuels are embedded in so many of the fundamental processes underpinning both developed and developing economies, that transitioning away to low emissions alternatives will take much more than words in the COP final agreement. Nonetheless, decarbonisation cannot be achieved without a near-complete elimination of fossil fuel use, and the final text marks a small step forward in this gargantuan challenge. One of the most important levers to accelerate the transition, particularly in developing countries, is finance. Several announcements were made at COP28. Multilateral Development Banks announced additional climate finance commitments worth $180 billion through various programs and country platforms. Finance pledges were also announced for nature-based solutions and green industrialization in Africa. On the private sector side, UAE announced the launch of Alterra – a catalytic fund worth $30 billion, meant to mobilize $250 billion in private investments in developing countries through blended finance instruments. In addition, several other initiatives were launched including a philanthropy-backed early stage climate venture fund, the Green Guarantee Company backed by USAID, the Green Climate Fund and others, and a new reinsurance scheme for smallholder farmers in Africa.   Romania’s contribution to the initiatives developed in Dubai were also notable: The country joined the Carbon Management Challenge – an initiative launched by the US Department of Energy (DOE) – which focuses on deploying carbon capture, utilization, and storage and carbon dioxide removal, as key elements of keeping the 1.5-degree goal within reach. The Global Methane Pledge Ministerial has made notable progress over the last year, since COP27. More than $1 billion new grant funding have been mobilized, with new national commitments and legislation from main emitters, including oil and gas operators. Romania was welcomed as new member, bringing the total participants to 155. The nuclear sector’s revival of last year(s) has reached a landmark at COP28, with more than 20 countries – including Romania - launching the Declaration to Triple Nuclear Energy – an effort of signatory countries to increase threefold the global installed electrical capacity from 2020 to 2050. While not among the Ministerial officials attending the High-Level Roundtable on Hydrogen, Romania and its ambitious hydrogen plans can benefit from the outcomes of this initiative, which closed with a mutual recognition of certification schemes for hydrogen and hydrogen derivatives, with an ISO methodology as a global benchmark for GHG emissions, and with advancements in the cross-border trade corridors. The 1.5C target is most likely out of reach at this point, based on current pledges. Moreover, whether ambitious or not, the agreements reached are not binding, being subject to more granular cross-national and national policies, regulations, and targets. Pledges also merely represent an indication of the effort levels needed, as measures such as tripling renewable investments or doubling energy efficiency efforts depend on very diverse starting points and contexts – technically, socially, and economically. That being said, while highly symbolic and performative, COP28 delivered a clear message: all countries now agree that the world needs to transition away from fossil fuels. It may seem like common knowledge, but the intense negotiations needed to reach this conclusion stand as proof that it was a remarkable achievement.

Cea mai spectaculoasă evoluție din sectorul energetic național al ultimilor ani este, fără doar și poate, creșterea exponențială a numărului de prosumatori, casnici și non-casnici, până la o capacitate instalată totală de peste 1,1 GW. În condițiile în care statul român, actor dominant pe piața de energie electrică, nu a mai finalizat o investiție de proporții de la punerea în funcțiune a Unității 2 a centralei nucleare de la Cernavodă, în 2007, o astfel de creștere de capacitate este cu atât mai remarcabilă cu cât s-a realizat, în mare parte, din fondurile proprii ale cetățenilor români. Potrivit celor mai recente date ale ANRE, la 31 august a.c. erau racordați la rețelele de distribuție 91.556 de prosumatori, a căror putere instalată însumată era de 1.164 MW. Creșterea a demarat semnificativ după aprobarea OUG 143/2021, prin care au fost introduse în Legea Energiei prevederi favorabile prosumatorilor, și a devenit fulminantă începând cu luna iulie 2022, după declanșarea crizei energetice din 2022, cauzate de invazia Ucrainei de către Rusia. Aproape jumătate din numărul total de prosumatori s-au bazat pe investițiile proprii. După finalizarea evaluării și aprobării dosarelor pentru 2023 ale programului Casa Verde Fotovoltaice, derulat de către Agenția Fondului de Mediu (AFM), se preconizează că deja în primăvara anului 2024 va fi atinsă capacitatea instalată de 2 GW. Prosumatorul, element important al tranziției energetice, este încurajat și susținut de legislația europeană și națională, precum și de normele de reglementare. Într-adevăr, prosumatorul întrunește o serie de caracteristici deosebit de dezirabile în tranziția energetică: producție descentralizată de energie regenerabilă, distribuită geografic, prin care sunt acoperite nevoile de auto-consum, în condițiile volatilității prețurilor energiei pe piețele angro și ale creșterii preconizate a cererii de energie electrică – pompe de căldură, vehicule electrice, tehnologii industriale bazate pe electricitate, etc. Odată cu reglementarea dreptului de a livra energie electrică în rețeaua de distribuție, prosumatorul beneficiază (teoretic) de compensare cantitativă de către furnizorul de electricitate a energiei electrice injectate în rețea, astfel că avantajele producției proprii de energie sunt extinse la perioade ale zilei și ale anului în care producția proprie încetează. Mai mult, prin intermediul agregatorilor de energie, prosumatorii pot contribui la oferte de energie electrică pe piețele angro. Astfel, prosumatorii pot adopta un comportament strategic, de optimizare a beneficiilor financiare. Radu Dudău, EPG President Radu Dudău is co-founder and director of EPG. He is Associate Professor of International Relations at Bucharest University. From 2006 to 2010 he was Deputy Director at the Romanian Diplomatic Institute (Ministry of Foreign Affairs). He graduated in Physics and Philosophy from the University of Iași. He holds a Dr. Phil. degree in Philosophy (magna cum laude) from Konstanz University (Germany) and a PhD in Political Science (International Relations) (summa cum laude) from the National School of Political and Administrative Studies (SNSPA, Bucharest). He was a Fulbright Fellow with the National Security Program at Harvard Kennedy School of Government (2011), a New Europe College Fellow at the Danish Institute of International Relations (Copenhagen, 2006) and an OSI/FCO-Chevening scholar at Oxford University (1999-2000). His main expertise focus is energy security and natural resource geopolitics. Contact: radu.dudau@enpg.ro

Complexul Energetic Oltenia (CEO) este unul dintre cei mai mari producători de energie din România, cu o putere instalată de peste 3 GW și aproximativ 11.000 de angajaţi – un adevărat colos, care a contribuit timp de decenii la siguranţa energetică naţională. Totuși, în contextul obiectivelor europene și naţionale privind decarbonizarea, CEO trebuie să treacă prin schimbări profunde pentru a se adapta evoluţiilor din sectorul energetic. Producţia de energie electrică a companiei se bazează pe lignit, care produce emisii majore de CO2. Pe măsură ce producătorii de energie electrică pe bază de combustibili fosili au trebuit să plătească costul emisiilor de CO2 pentru emisiile cauzate prin schema de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), energia produsă a devenit din ce în ce mai scumpă pentru cumpărători. CEO are cele mai mari emisii de CO2 din ţară, iar Gorjul este judeţul cu cea mai mare intensitate a emisiilor de gaze cu efect de seră din România. Eliminarea producţiei de energie pe bază de lignit a devenit, astfel, imperativă, fiind legiferată de altfel în anul 2022 prin Legea decarbonizării, care prevede închiderea tuturor capacităţilor până în 2032. Având în vedere revizuirea recentă a directivei EU ETS, care va duce la o creștere constantă a preţului certificatelor de CO2, este dificil de crezut că CEO va mai avea termocentrale pe bază de lignit funcţionale până la finalul deceniului. Mihai Constantin, EPG Researcher Mihai Constantin works as a Researcher at EPG. In this position, he is contributing to the activities of the Energy Systems Programme. Mihai has a Master Degree in European Economics at Bucharest University of Economic Studies. He has expertise on public policies in the fields of energy, climate change and economics. Before joining EPG, he worked for WWF Romania as Climate & Energy Manager and as Advisor on Public Policies in the Romanian Parliament. Contact: mihai.constantin@enpg.ro

Tehnologiile de captare, utilizare și stocare a carbonului (CCUS) vor fi elemente-cheie pentru decarbonizarea industriei grele din România, mai ales pentru sectoarele cu emisii de dioxid de carbon care nu pot fi reduse. Recent, EPG a analizat principalele bariere în calea implementării CCUS în România, printre care se numără lipsa unui cadru de reglementare și de finanțare adecvat și absența infrastructurii de transport și stocare. Pe lângă aceste obstacole, care împiedică dezvoltarea proiectelor CCS în România, EPG a identificat în cadrul proiectului european ConsenCUS (Horizon 2020) o serie de elemente suplimentare, mai puțin cunoscute, care trebuie abordate în politicile naționale privind decarbonizarea industriei prin CCUS.  O primă considerație se referă la unde și cum vor fi aplicate tehnologiile CCUS. În România, principalele sectoare pentru care captarea carbonului reprezintă o soluție indispensabilă sunt producția de ciment, sectorul chimic și rafinarea petrolului. Deși captarea emisiilor se poate face și în alte industrii, și chiar și în centralele energetice, pentru acestea sunt mai potrivite alte măsuri de decarbonizare, cum ar fi electrificarea. De aceea, tehnologiile CCUS nu sunt soluții miraculoase pentru toate sectoarele economiei, ci ele trebuie direcționate către sectoarele care nu au alte alternative, sau în scopul obținerii de “emisii negative”, prin captarea dioxidului de carbon direct din atmosferă.  Pe lângă alegerea cumpătată a sectoarelor pentru aplicarea CCUS, trebuie selectate și aplicațiile CCUS cu cea mai mare contribuție la prevenirea schimbărilor climatice. Spre exemplu, utilizarea dioxidului de carbon pentru producția de carburanți sintetici, care emit dioxid de carbon prin ardere, va avea per total un impact climatic mai mic decât stocarea permanentă în subteran. Aceste diferențe sunt nuanțate, iar pentru asigurarea unui impact climatic minim, care să justifice investițiile semnificative necesare, proiectele CCUS trebuie evaluate pe întreg lanțul de proces, de la sursa emisiilor captate până la destinația lor finală. Pe acest lanț de proces trebuie determinat atât impactul climatic, cât și cel asupra mediului înconjurător – spre exemplu, tehnologiile mature de captare a carbonului folosesc drept solvenți aminele, care pot avea un impact negativ asupra mediului dacă nu sunt bine monitorizate.  Optimizarea tehnologiilor CCUS nu se oprește la considerațiile legate de sectoarele beneficiare și de impactul climatic sau de mediu. În primul rând, tehnologiile CCUS sunt într-un proces continuu de cercetare, dezvoltare și inovare, unde experiența României în universități și institute de cercetare poate fi un atu important. De asemenea, România ar putea deveni un centru important pentru producția tehnologiilor CCUS în sine (de exemplu, unitățile de captare, conductele pentru transport, echipamentul de injectare), pe care Uniunea Europenă le favorizează pentru creșterea independenței față de importuri tehnologice.   Pentru a optimiza și proiectele CCUS, implementarea lor trebuie să aibă în vedere și potențialul de cooperare trans-sectorial și trans-național, prin care pot fi agregate fluxurile de dioxid de carbon captate de la diverși operatori, care să fie apoi transportate și stocate cu infrastructură comună. Acest lucru ar permite reducerea costurilor de infrastructură și partajarea riscului și a răspunderii operatorilor, în special în zonele puternic industrializate, unde sunt prezenți mulți operatori industriali – spre exemplu, zona Ploiești-Dâmbovița. În vederea formării acestor clustere pentru CCUS, trebuie stabilite modele clare de finanțare și de partajare a riscurilor, precum și un dialog transparent și susținut cu comunitățile locale.   Aceste considerente aferente tehnologiilor CCUS, mai puțin vizibile decât aspectele de regulament și finanțare, trebuie incluse de la început în politicile și planurile privind viitoarele proiecte de anvergură. Proiectele CCUS pot aduce beneficii economiei României nu numai prin susținerea decarbonizării industriei grele, ci și prin dezvoltarea producției de tehnologii de prevenire a schimbărilor climatice. Tocmai din acest motiv, oportunitățile semnificative prezentate de aceste tehnologii trebuie preluate cu o abordare holistică din punct de vedere al impactului.  Acest document a fost redactat în cadrul proiectului ConsenCUS, finanțat prin programul de cercetare și inovare Horizon 2020 al Uniunii Europene în cadrul acordului de finanțare nr. 101022484. Întregul Policy Paper poate fi consultat AICI. Luciana Miu, EPG Head of Clean Economy Luciana Miu is the Head of Clean Economy at Energy Policy Group. She holds a Master’s degree in Sustainable Energy Systems from the University of Edinburgh and a PhD in Energy Efficiency of Residential Buildings from the Imperial College London. Before joining EPG, Luciana worked for the UK Parliament and for the British Government’s Department of Business, Energy and Industrial Strategy (BEIS), as well as a consultant for Climate-KIC and London City Hall. Contact: luciana.miu@enpg.ro

Decarbonizarea industriei grele presupune de multe ori aplicarea de tehnologii la un nivel incipient de maturitate, care prezintă un risc comercial aferent, ceea ce le face greu finanțabile de către sectorul privat. Din acest motiv, intervenția statului pentru a finanța decarbonizarea industrială, cel puțin în stadiu incipient, este necesară, și este practicată deja în multe țări, precum Franța, Germania și Slovacia.

The European Commission has recently published the Net-Zero Industry Act, a proposal meant to boost the Union’s autonomy when it comes to developing and manufacturing “net-zero technologies”. The Act lists carbon capture, utilisation, and storage (CCUS) as one of eight key net-zero technologies for achieving the EU’s climate neutrality goals, sets a goal for storing 50 million tonnes of CO2 per year in the EU by 2030, and mandates Member States to clearly state how they will enable carbon capture and storage (CCS).

Pe 16 martie, Comisia Europeană a propus „Regulamentul privind industria net-zero” (Net-Zero Industry Act), menit să reducă dependența Uniunii de importurile de tehnologii necesare pentru a atinge țintele de net-zero până în 2050. Concret, propunerea are în vizor consolidarea industriei prelucrătoare europene pentru a crește producția domestică de tehnologii necesare decarbonizării, prezentând ambiția de a produce în Uniunea Europeană 40% din necesarul tehnologic al tranziției până în 2030. Acest regulament și negocierile care vor urma merită urmărite din perspectiva României, deoarece prezintă oportunități semnificative pentru dezvoltarea industriei autohtone.

Ca stat membru al Uniunii Europene, România s-a angajat să participe în eforturile colective de atingere a neutralității climatice până în 2050. Acest angajament presupune o reducere drastică a emisiilor de dioxid de carbon la nivel național, care în 2021 se ridicau la 74 de milioane de tone pe an. Deși soluțiile pentru reducerea emisiilor sunt bine-cunoscute și competitive din punct de vedere economic în sectoare precum producția de energie electrică, în altele procesul de decarbonizare prezintă provocări mai complexe. Un astfel de sector este industria, mai precis procesele energointensive ale industriei prelucrătoare, precum producția de oțel, ciment, chimicale și alte materiale.

Proiectul, care a stârnit imediat consternare în piața de energie, reprezintă o tentativă de oficializare a unei practici decizionale la vârful politicii prin care fondurile europene pentru energie sunt controlate în mod netransparent și direcționate necompetitiv către unele mari companii de stat, cu încălcarea flagrantă a legislației naționale și europene privind concurența și ajutorul de stat, dar și a prevederilor de transparență și nediscriminare din ghidurile mecanismelor financiare europene.

Rămân o serie de politici adoptate la nivel național fie înainte, fie după asumarea pachetului “Fit for 55” la nivelul UE, care ar trebui reanalizate în vederea alinierii la obiectivele mai recente și mai ambițioase din punct de vedere climatic.

As part of the ConsenCUS project, EPG is analyzing the narratives and perceptions surrounding carbon capture, utilization and storage (CCUS) in Romania, where a novel carbon capture and conversion technology will be demonstrated in the near future.

Trebuie reamintit că actuala criză este una a penuriei de energie, parțial cauzată de agresiunea neașteptată și brutală a Rusiei asupra Ucrainei, cu declanșarea unui conflict energetic între Moscova și Uniunea Europeană, dar și de anii îndelungați în care nu s-au realizat investiții în producerea de energie.

As part of the ConsenCUS project, EPG is analyzing the narratives and perceptions surrounding carbon capture, utilization and storage (CCUS) in Romania, where a novel carbon capture and conversion technology will be demonstrated in the near future.

Invazia cu totul iresponsabilă a Ucrainei de către Federația Rusă a declanșat în Europa un efort masiv de reducere a dependenței de importurile de gaze naturale rusești. Acesta devine o mișcare către independența energetică și un viitor prietenos cu mediul, în care pot participa toți cetățenii, adesea descumpăniți de incapacitatea de a contribui la rezolvarea greoaielor probleme geopolitice și climatice cu care se confruntă societatea.

Finalul lunii ianuarie a fost marcat de un eveniment a cărui importanță nu trebuie subestimată: demararea negocierilor oficiale pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

“New normal” has become the buzzword of a world still reeling from the Covid-19 outbreak. But as it sought to break through the new normal of lockdowns and restrictions, the 25,000-strong COP26 gathering in Glasgow may have become the latest addition to the “new normal” of climate change negotiations: bold commitments that inspire hope, while their implementation plans ring hollow and seed doubt.

Carbon capture and storage (CCS) refers to a chain of technologies deployed to capture, transport and store CO2 away from the atmosphere, mitigating its warming effect on the climate. For each step in the CCS process, a range of technologies has been developed and tested for different industries and operating conditions, making CCS a complex value chain rather than a single, “off-the-shelf” technology as it is sometimes portrayed

In the European Union’s pathway to climate neutrality, decarbonised molecules such as hydrogen will contribute to eliminating ‘stubborn emissions’ in hard-to-abate sectors – e.g., high-temperature heat and feedstock in industry, aviation and long-haul shipping, and potentially large-scale district heating and long-term electricity storage.

“New normal” has become the buzzword of a world still reeling from the Covid-19 outbreak. But as it sought to break through the new normal of lockdowns and restrictions, the 25,000-strong COP26 gathering in Glasgow may have become the latest addition to the “new normal” of climate change negotiations: bold commitments that inspire hope, while their implementation plans ring hollow and seed doubt.

Creșterile fără precedent ale prețurilor energiei din ultimele luni au generat discuții aprinse despre cauze, designul pieței de energie electrică, prețul carbonului și dependența de importurile de gaze naturale. Răspunsul formulat până acum de legiuitori pentru rezolvarea acestor probleme (în principal, plafonări de prețuri și subvenții) nu oferă decât soluții de avarie, de termen scurt, care nu rezolvă disfuncționalitățile structurale ce pot duce la repetarea unor astfel de situații.

“Energy markets cannot be trusted, either for affordable prices or security of supply.” Closely related, this cliché is probably the easiest to notice in policy and regulation.

This paper uses Romania as a case study to illustrate the SEE situation. First, this article briefly summarises the general European context and the framework through which member states will cooperate in the area of energy policy. Second, it showcases the energy and climate strategies of Romania. Third, it turns to some of the main barriers that the country is currently facing in reforming its energy markets. The final part of the article summarises the findings, while also suggesting some avenues that may be pursued to overcome the challenges of decarbonisation in SEE.

One of the most important outcomes of this legislative act is the requirement for governments to produce Integrated National Energy and Climate Plans. These plans must elaborate on the main priorities, strategies and actions to be taken within a 10-year period, covering all the five main areas of the Energy Union (security of supply, the internal energy market, energy efficiency, decarbonisation, and research and innovation).

One of the most important outcomes of this legislative act is the requirement for governments to produce Integrated National Energy and Climate Plans. These plans must elaborate on the main priorities, strategies and actions to be taken within a 10-year period, covering all the five main areas of the Energy Union (security of supply, the internal energy market, energy efficiency, decarbonisation, and research and innovation).

This analysis details the relevance of each component in the mix, explaining how gas shortages are usually dealt with, and presents the next regulatory steps essential to cover gas demand.

In a market economy, the term hub generally refers to the intersection of several commercial routes, where an abundance of merchandise from various sources prompts the closing of many deals “on the spot,” transparently, with amounts and prices known to all traders present.

This article is part of a series of three called Energy Poverty Today, presenting in a nutshell the main concepts and challenges of energy poverty.

Grid losses are a matter of grid stability and therefore a matter of national priority. Every country in the world would want to include this matter amongst its critical governance topics and address it through its policies and stakeholders’ actions

Most of the world relies on electricity systems build around 50 years ago. These are inefficient and cannot offer an appropriate response to today´s urgent global challenges. The estimated investment requirements in energy infrastructure are $13 trillion for the next 20 years. This poses an eminent need and opportunity to shift towards a low carbon, efficient and clean energy system. Smart grids will be a strong enabler of this transition.

Most of the world relies on electricity systems build around 50 years ago. These are inefficient and cannot offer an appropriate response to today´s urgent global challenges. The estimated investment requirements in energy infrastructure are $13 trillion for the next 20 years. This poses an eminent need and opportunity to shift towards a low carbon, efficient and clean energy system. Smart grids will be a strong enabler of this transition.

The Economy Ministry published in October the draft law for mineral, petroleum, and hydro-mineral resources. The document includes a much anticipated new royalties’ framework for the upstream O&G sector.

Romania´s petroleum tax regime is under review, with lingering uncertainty about its future design. The article discusses strategic considerations of this review, in light of the country expected (but equally unclear and overdue) long-term energy strategy.

Wind turbines, PV panels and hi-power batteries are pillars of the transition to clean electricity generation and low-emission transports. Confidence in their future costs reductions is paramount for both investors and policy makers. But while such investments are expected to grow massively in the coming years, constraints of a different kind will have to be kept in mind.

Is this a turning point towards substantially higher oil prices? Most likely not. The same rebalancing mechanism of shale oil producers kicking in at higher crude prices will be prompted. However, we may well see a longer-lived equilibrium around $60 a barrel of Brent, which can make everyone happy for a couple of years.

How much will we pay for natural gas in 2017?

Romania does offer potential for becoming a regional gas hub. Also, gas exploration, production and transportation networks still need innovative approaches, reform and development.

The adoption of a system that will allow a step-by-step liberalization of energy prices has proved to be an inspired measure, as Romanians would not have been ready for a sudden, direct shift to a free market. The ongoing debates in the Romanian society on vulnerable consumers emphasize just that

A good deal of the political and media environment in Romania continues to promote or to dwell in confusion when it comes to the Romanian state´s gain from petroleum activities, popularly known as “the regime of oil royalties”.

2015 will be the year of new gas transport projects, which are to connect at regional level the Southern Gas Corridor to Central Europe´s North South Corridor. Domestically, the Black Sea coast will have to be linked to the National Transport System.

COP21 (The Conference of the Parties to the UN Framework Convention on Climate Change, UNFCCC) will be the event of this fall and end of the year in environmental diplomacy. The intention is to achieve a “universal and legally binding agreement” to reduce emissions of greenhouse gases (GHG) in order to keep global warming below 2° C from pre-industrial levels, beyond which it is presumed that the effects are irreversible.

The story of shale gas in Romania has somewhat been that of a fight. Chevron has had to deal with public opposition and outright protests, including clashes with police; mis- and dis-information, and a lack of understanding about the fracking procedure and its risks; overwhelming bureaucracy and a highly volatile and confusing legal procedure when it comes to unconventional gas drilling in the country, even though no moratorium was ever officially instated, like in neighboring Bulgaria.