Viata pe aceastã planetã are un termen de expirare

Lee Billings

 

Sãptãmâna trecutã, mass media nationalã si internationalã au circulat o stire de senzatie:Terra a intrat într-o nouã fazã de extinctie în masã. Baza stirii o reprezintã publicarea unui articol, semnat de cercetãtori mexicani si americani: Accelerated modern human-induced species losses: Entering the sixth mass extinction (Caballos et al., 2015, Disparitiile recente si accelerate ale speciilor induse de oameni: Intrând în a sasea extinctie).

Viata pe Pãmânt este în pericol“, “Pãmântul a intrat într-o nouã etapã de extinctie, iar oamenii ar putea fi printre primele victime“, “Pãmântul se aflã la un pas de disparitie în a sasea extinctie de masã si vina este a noastrã” – bombardatã cu astfel de titluri senzationale, opinia publicã, nespecializatã, poate fi usor indusã în eroare, speriatã si manipulatã (religios, politic, social etc.).

Ca unul care mã ocup de multi ani de raporturile dintre schimbãrile climatice si perioadele de extinctie ale vietii pe planeta noastrãi, am dezvoltat un interes aparte pentru aceastã topicã. Dar când citesc tot felul de stiri “apocaliptice”, simt nevoia sã pãsesc în arena publicã si sã-mi exprim punctul de vedere referitor la astfel de stiri, detaliind dincolo de continutul, fatalmente limitat, al unui articol promovat intens de mass-media.

În paleontologie, extinctiile în masã sunt definite ca fiind acele perioade când Pãmântul pierde peste 75% din toatã speciile sale într-un interval de timp relativ scurt. Din cele patru miliarde de specii despre care se crede cã au trãit pe Pãmânt în ultimele 3,5 miliarde de ani, circa 99% au dispãrutii. Rezultã de aici cã extinctiile sunt un fenomen comun pe planeta noastrã, balansate însã prin speciatie.

În istoria geologiei au fost identificate cinci evenimente considerate, pe baza definitiei de mai sus, drept “extinctii în masã“:iii

1. Evenimentul Ordovician: ~ 443 Ma (milioane de ani în urmã).

Cauza probabilã: o glaciatie rapidã; nivelul oceanelor a scãzut cu peste 100 metri, devastând ecosistemele marine superficiale. Dupã mai putin de 1 milion ani, a avut loc a doua fazã a extinctiei, când ghetarii s-au topit, nivelul oceanelor a crescut si a distrus vietuitoarele care nu s-au putut adapta la noile conditii ecologice. Circa 86% specii au dispãrut.

2. Evenimentul Devonian: ~ 359 Ma.

Cauza probabilã: o glaciatie globalã (urmatã de o încãlzire globalã). Circa 75% specii au dispãrut.

3. Evenimentul Permian: ~ 251 Ma. Cea mai mare extinctie dintre toate cinci. A produs disparitia a cca 95% din toate speciile existente.

Cauza probabilã: Explozii vulcanice uriase în Siberia au produs cantitãti imense de cenusã, care au declansat un scurt interval de încãlzire globalã intensã. Apa oceanelor s-a acidificat prin aportul de CO2 si H2S.

4. Evenimentul Triasic: ~ 200 Ma.

Cauza probabilã: O altã activitate vulcanicã intensã, de data asta în Provincia Magmaticã a Atlanticului Central, a produs cresterea concentratiilor de CO2 si a temperaturilor. Circa 80% specii au dispãrut.

5. Evenimentul Cretacic: ~ 65 Ma.

Cauza probabilã: Coliziunea planetei noastre cu un asteroid, care s-a scufundat în Golful Mexic într-o zonã numitã Chicxulub din nordul peninsulei Yucatán. Anterior impactului, o intensã activitate vulcanicã în zona Deccan din India slãbise mult vietuitoarele existente. Circa 76% specii au dispãrut.

Disparitia catastroficã a dinozaurilor, acum 65 milioane de ani, a creat o nisã biologicã pe care, în cele din urmã, au umplut-o mamiferele, ale cãror ultimi reprezentanti sunt genul Homo cu singura specie existentã, Homo sapiens. Cu alte cuvinte, noi, oamenii, ne datorãm prezenta pe acest pãmânt, unei nenorociri (pentru dinozauri) si unui noroc (pentru noi).

Rolul decisiv al schimbãrilor climatice este implicat în cel putin primele douã extinctii în masã. Succesiunea ciclurilor glaciatie-interglaciatie este în principal controlatã de trei factori astronomici, identificati de matematicianul sârb Milutin Milankovic în 1930:excentricitatea orbitei de rotatie în jurul Soarelui, înclinarea axei de rotatie si precesia echinoxurilor.iv

Un exemplu de corelatie între ciclurile Milankovic si extinctia unor specii de mamifere a fost publicat în 2006 de un grup de cercetãtori europeni.v Studiind evolutia unor specii de rozãtoare din centrul Spaniei de-a lungul unei perioade relativ lungi (cca. 22 milioane ani), autorii au ajuns la o concluzie tulburãtoare: mamiferele au o duratã fixã de viatã pe aceastã planetã, bucurându-se de o existentã de circa 2,5 milioane ani înainte de extinctie. Studiul a mai indicat cã speciile studiate prezintã aparitii si disparitii la intervale relativ regulate, de 1,0 si 2,5 milioane ani. Durata si calendarul acestor perioade corespunde cu douã dintre ciclurile Milankovic, excentricitatea si înclinarea.

Legãtura dintre climã si extinctiile speciilor este în concordantã si cu ipoteza “pulsului de inversare“, propusã în 1985 de cãtre paleontologa Elisabeth Vrba de la Yale University. Ipoteza sa explicã perioadele de supravietuire a speciilor presupunând cã speciile rãmân stabile pânã când schimbãrile de mediu declanseazã pulsuri rapide de disparitie si speciatie.

Dacã perioada de 2,5 milioane de ani de existentã a mamiferelor pe aceastã planetã este corectã, atunci, pentru mine, apare o întrebare tulburãtoare: Cel mai vechi membru al genului Homo, strãmosul nostru Homo habilis, a trãit acum 2,8 milioane de ani. Este, cumva, specia noastrã condamnatã la o disparitie apropiatã? (Our time is up!)

Aici si acum putem inserta articolul recent, care a generat interventia mea.

Cea de-a sasea extinctie în masã a fost sugeratã de biologi, pe baza disparitiei speciilor din ultimele secole si milenii. Iar studiul lui Caballos et al. pleacã de la faptul cã, în secolul al XX-lea, rata de extinctie a speciilor a fost de pânã la 100 de ori mai mare decât ar fi fost normal, dacã nu exista impactul uman. De exemplu, autorii scriu cã în loc de nouã extinctii ale vertebratelor, care ar fi apãrut în circumstante geologice normale începând din 1900, ei au identificat alte 468 extinctii printre mamifere, pãsãri, reptile, amfibieni si pesti.

Cauzele posibile ale acestei extinctii în curs de desfãsurare, sugerate de autori, ar fi trei:pierderea habitatului speciilor, supraexploatarea lor în scopuri economice si schimbãrile climatice.

Dacã pentru primele cinci extinctii în masã, cauzele au fost pur naturale, în cazul celui de-al saselea eveniment similar apare factorul antropogen, adicã Homo sapiens. O singurã specie care, desi terestrã, a devenit top prãdãtor si pentru oceane, producând diminuarea drasticã a populatiilor de pesti si balene.

Importanta impactului antropogen asupra biosferei nu poate fi ignoratã. Existã studii care estimeazã cã specia noastrã singurã este responsabilã pentru 20-40% din productivitatea primarã a Terrei. Aceastã productivitate este alimentatã de o hiper-fertilizare produsã de extragerea azotului din aer si a fosfatilor din subsol. Se obtin, astfel, supra-recolte, care hrãnesc, cu o mare eficientã, animalele de fermã pe care noi le mâncãm. Scara la care are loc aceastã operatie este una dintre principalele cauze ale actualei extinctii a altor organismevi.

Dacã am putea cântãri toate vertebratele care trãiesc în prezent pe Pãmânt, masa celor peste sapte miliarde de oameni ar reprezenta 30%, iar a animalelor pe care ei le consumãm (porci, vaci, oi s.a.m.d.), ar constitui peste 67%vii. Toate animalele sãlbatice cântãresc acum sub 3% din masa totalã a vertebratelor terestre. Cu alte cuvinte, zoo-masa vertebratelor sãlbatice este acum surprinzãtor de micã în comparatie cu biomasa animalelor domestice.

Specia umanã a obtinut, în secolul al XX-lea, si alte instrumente de influentare a biosferei: de exemplu, ingineria tehnologicã, prin care se creeazã specii noi de animale pentru satisfacerea necesitãtilor alimentare. De multe ori, noile specii create au caracter invaziv, determinând regresia si, în cele din urmÄf, extinctia unor specii autohtone.

În mod indirect, specia noastrã influenteazã si actualele conditii climatice: extragerea si consumarea energiei stocate prin fotosintezã în cãrbuni, petrol si gaze naturale poate conduce la cresterea concentratiilor de gaze cu efect de serã (CO2, CH4) în atmosferã si, de aici, la cresterea temperaturilor globale si modificarea climei. Ca o parantezã, trebuie spus însã cã si Natura contribuie din plin la cresterea concentratiilor de CO2 prin eruptii vulcanice, expansiunea fundurilor oceanelor, descompunerea rocilor carbonatice etc.

Existã chiar o propunere ca perioada începutã în 1850 sã fie numitã Antropocen, pentru a semnifica importanta speciei umane ca factor geologic si influenta sa asupra biosferei si climei. Termenul nu a fost adoptat oficial si sunt oameni de stiintã care nu-l recunosc.viii

Revenind la concluziile articolului-senzatie, conform cãruia noi, oamenii, deja am intrat în a sasea extinctie si suntem responsabili pentru aceasta, doresc sã calmez eventualele atacuri de panicã: studiul publicat, prin relevarea ratelor de extinctie de pânã la 100 de ori mai mari decât cele din trecut, aduce elemente de îmbunãtãtire a bazei noastre de date referitoare la extinctia speciilor, dar nu confirmã încã a sasea extinctie în masã în termeni de acceleratie rapidã a actualei rate de extinctie. Se poate, totusi, vorbi de o crizã majorã a biodiversitãtii – actualele disparitii ale unor specii sunt dramatice si serioase, dar, repet, nu se calificã încã pentru a fi catalogate drept a sasea extinctie în masã. Avem nevoie de mult mai mult timp (poate douã secole) pentru a obtine o confirmare solidã, irefutabilã, a ratelor care justificã termenul de extinctie în masã.

Un sceptic al ideii de Antropocen, Profesorul Vaclav Smil, a conturat elocvent pozitia noastrã actualã:

Dacã reusim sã mai fim pe-aci în urmãtorii 10,000 de ani – o picãturã trivialã pentru cititorii de science-fiction, o eternitate pentru civilizatia modernã, de mare energie – ar trebui sã ne felicitãm singuri pentru numirea erei geologice dupã actiunile noastre. Dar, între timp, hai sã asteptãm înainte de a determina dacã urma noastrã pe planetã nu este altceva decât un micro-strat în istoria geologicã.

Viata pe aceastã planetã are, totusi, un termen de expirare…

________________________________

i Aja, S. U., and C. Cranganu, 2013, Exploring the Earth System, Kendall Hunt Publishing Co., ISBN: 978-1-4652-0696-1, 263 pp, Revised printing, 2015.https://www.kendallhunt.com/aja_cranganu/

Cranganu, C., 2014, “Gheata care arde” – Hazard geologic, bombã climaticã sau bonanza energeticã? (2)

ii Novacek, M. J. (Ed.), 2001, The Biodiversity crisis: Losing What Counts, The New Press, 223 p. ISBN: 978-1565845701.

iii Barnosky, A. D. et al., 2011, Has the Earth´s sixth mass extinction already arrived?, Nature, vol. 471, 51 – 56.

iv Existã multe referinte despre ciclurile Milankovic si influenta lor asupra climei. Un exemplu: http://www.climatedata.info/Forcing/Forcing/milankovitchcycles.html

v van Dam, J. A. et al., 2006, Long-period astronomical forcing of mammal turnover, Nature, vol. 443, 687-691.

vi Zalasiewizc, J., 2015, The Earth stands on the brink of its sixth mass extinction and the fault is ourshttp://www.theguardian.com/environment/2015/jun/21/mass-extinction-science-warning

vii Smil, V., 2012, Harvesting the Biosphere: The Human Impact, Population and Development Reviewvol. 37, no.4, 613-36.

viii Smil, V., 2015, It´s too soon to call this the Anthropocene,http://www.vaclavsmil.com/wp-content/uploads/6.ANTHROPOCENE.pdf


* Acest articol a fost publicat pe Contributors.ro la 29 iunie 2015,http://www.contributors.ro/global-europa/a-%C8%99asea-extinc%C8%9Bie-a-vie%C8%9Bii-pe-terra/

 

Tags: , , , , , , , , , ,